ALERGÁ alérg, vb. I. Intranz. 1. A merge repede; a goni; a fugi. 2. A fugi după cineva sau ceva pentru a-l ajunge, a-l prinde. ♦ Tranz. A fugări pe cineva. 3. A se grăbi într-o direcţie sau către un scop. ♦ A recurge la cineva ca la o sursă de ajutor, de asistenţă. ♦ A umbla după treburi. 4. A umbla de colo până colo, fără o ţintă precisă. ♦ Tranz. (Pop.) A cutreiera, a străbate un loc. 5. A participa la probele de alergări în cadrul unei competiţii sportive. – Lat. *allargare (< largus).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A ALERGÁ alérg intranz. 1) A se deplasa cu viteză, repezind corpul înainte prin paşi bruşti; a fugi. ♢ ~ într-un suflet a veni foarte repede. 2) fig. A se mişca foarte repede. Maşina aleargă. 3) A căuta insistent să obţină; a umbla. ~ după bani. ♢ ~ (sau a umbla) cu limba scoasă după ceva a dori foarte mult ceva. 4) A umbla grăbit după treburi. 5) A merge din loc în loc fără scop precis; a umbla; a hoinări; a vagabonda. 6) A recurge (la cineva) pentru ajutor. 7) sport A participa la probele de alergări. /<lat. allargare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
alergá (-g, -át), vb. – 1. A pune pe fugă. – 2. A fugi. – 3. A recurge la ..., a se folosi de ... 4. A participa la o competiţie de cros. – Mr. alag, megl. lag, lăgari, istr. alerg? (nesigur). Origine nesigură. Probabil trebuie plecat de la lat. lēgāre „a porunci”; sensul rom. nu apare printre accepţiile cuv. lat., dar este posibil să fi existat în lat. vorbită, datorită perfectei analogii a lui lēgāre cu mittĕre în celelalte sensuri. De la alēgāre, rezultatul normal *alega (cf. dialectele) ar fi suferit o propagare a lichidei, *alelga, urmată de o disimilare, ambele fenomene proprii doar dacorom. În general se presupune că alerga reprezintă lat. *allargāre, de la largus (Puşcariu 61; Candrea-Dens., 952; REW 352; Philippide, II, 539; DAR; Puşcariu, Lr., 242); cf. alb. ljargoń „dau la o parte”, it. (allargare), genov. allargarse, sard. allargare „a se îndepărta, a se da la o parte”. Explicaţia pare inadmisibilă. Semantismul este curios, mai ales dacă se ţine seama cu paralelismul cu alunga. Formele romanice sînt toate neol. şi se explică în lumina vieţii maritime, ale cărei circumstanţe nu există în rom. S-a încercat să se explice trecerea de la *alărgare la alergare printr-o analogie cu mergere, care aparţine altui tip de conjug., astfel încît nu se vede clar cum a putut influenţa merge asupra lui *alargă. În sfîrşit, dialectele indică o formă de bază diferită de cea care se propune. Der. alergătoare, s.f. (alergare; depănătoare, vîrtelniţă); alergător, adj. (care aleargă; activ, harnic); alergător, s.m. (ştafetă, curier; cal de curse); alergător, s.n. (pasăre alergătoare); alergătură, s.f. (alergare; pl. gestiuni, demersuri, intervenţii); alergău, s.m. (Trans., curier, mesager).
(Dicţionarul etimologic român)
alergá vb., ind. prez. 1 sg. alérg, 3 sg. aleárgă; conj. prez. 3 sg. şi pl. alérge
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
ALERGÁ vb. 1. a fugi, a goni, (înv. şi reg.) a cure, (reg.) a (se) încura, (Bucov.) a scopci. (Calul ~.) 2. v. fugări.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A ALERGÁ alérg intranz. 1) A se deplasa cu viteză, repezind corpul înainte prin paşi bruşti; a fugi. ♢ ~ într-un suflet a veni foarte repede. 2) fig. A se mişca foarte repede. Maşina aleargă. 3) A căuta insistent să obţină; a umbla. ~ după bani. ♢ ~ (sau a umbla) cu limba scoasă după ceva a dori foarte mult ceva. 4) A umbla grăbit după treburi. 5) A merge din loc în loc fără scop precis; a umbla; a hoinări; a vagabonda. 6) A recurge (la cineva) pentru ajutor. 7) sport A participa la probele de alergări. /<lat. allargare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Dicţionarul etimologic român)
alergá vb., ind. prez. 1 sg. alérg, 3 sg. aleárgă; conj. prez. 3 sg. şi pl. alérge
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
ALERGÁ vb. 1. a fugi, a goni, (înv. şi reg.) a cure, (reg.) a (se) încura, (Bucov.) a scopci. (Calul ~.) 2. v. fugări.
(Dicţionar de sinonime)