animale
[Sinonime]
ANIMÁL, -Ă, animali, -e, s.n., adj. 1. S.n. Fiinţă organizată, uni- sau pluricelulară, înzestrată cu facultatea de a simţi şi de a se mişca; p. restr. vietate, jivină, dobitoc. 2. S.n. Om brutal, grosolan, josnic, care se poartă ca un animal (1). 3. Adj. De animal (1), propriu animalelor. Căldură animală. ♦ De natură organică. Cărbune animal. – Din fr. animal, lat. animalis.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ANIMÁL1 ~ă (~i, ~e) Care ţine de animale; propriu animalelor. Regn ~. /<lat. animal, animalis, fr. animal
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
ANIMÁL2 ~e n. 1) Fiinţă înzestrată cu facultatea de a simţi şi de a se mişca; vietate; vieţuitoare. ~ de pradă. 2) fig. Om grosolan, stăpânit de instincte animalice. /< lat. animal, animalis, fr. animal
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
animál (animále), s.n. – Fiinţă, vietate, jivină, dobitoc. Fr. animal; cf. nămaie. – Der. (din fr.) animalic, adj.; animalcul, s.n.; animalitate, s.f. (lipsă de simţire; viaţă animală).
(Dicţionarul etimologic român)
ANIMÁL s.n. 1. Fiinţă care are organe de simţ, de mişcare, sistem nervos etc. 2. (Fig.) Om josnic, stăpânit de instincte proprii animalelor. // adj. De animal, referitor la animale, propriu animalelor. [Cf. fr. animal, it. animale, germ. Animal < lat. animal].
(Dicţionar de neologisme)
ANIMÁL I. s. n. 1. fiinţă care are organe de simţ, de mişcare, sistem nervos etc. 2. (fig.) om josnic, stăpânit de instincte. II. adj. de animal, propriu animalelor. (< fr., lat. animal)
(Marele dicţionar de neologisme)
animal, animale s.n. femeie frumoasă (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
animál adj. m., pl. animáli; f. sg. animálă, pl. animále
(Dicţionar ortografic al limbii române)
animál s. n., pl. animále
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
ANIMÁL s. creatură, dobitoc, făptură, fiinţă, lighioană, necuvântător, vietate, vieţuitoare, (înv.) dihanie, săzdanie, (fig.) suflare, (înv. fig.) zidire, ziditură. (~ele pădurii.)
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ANIMÁL1 ~ă (~i, ~e) Care ţine de animale; propriu animalelor. Regn ~. /<lat. animal, animalis, fr. animal
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
animál (animále), s.n. – Fiinţă, vietate, jivină, dobitoc. Fr. animal; cf. nămaie. – Der. (din fr.) animalic, adj.; animalcul, s.n.; animalitate, s.f. (lipsă de simţire; viaţă animală).
(Dicţionarul etimologic român)
ANIMÁL s.n. 1. Fiinţă care are organe de simţ, de mişcare, sistem nervos etc. 2. (Fig.) Om josnic, stăpânit de instincte proprii animalelor. // adj. De animal, referitor la animale, propriu animalelor. [Cf. fr. animal, it. animale, germ. Animal < lat. animal].
(Dicţionar de neologisme)
ANIMÁL I. s. n. 1. fiinţă care are organe de simţ, de mişcare, sistem nervos etc. 2. (fig.) om josnic, stăpânit de instincte. II. adj. de animal, propriu animalelor. (< fr., lat. animal)
(Marele dicţionar de neologisme)
animal, animale s.n. femeie frumoasă (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
animál adj. m., pl. animáli; f. sg. animálă, pl. animále
(Dicţionar ortografic al limbii române)
animál s. n., pl. animále
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
ANIMÁL s. creatură, dobitoc, făptură, fiinţă, lighioană, necuvântător, vietate, vieţuitoare, (înv.) dihanie, săzdanie, (fig.) suflare, (înv. fig.) zidire, ziditură. (~ele pădurii.)
(Dicţionar de sinonime)