ARESTÁ, arestez, vb. I. Tranz. A ţine pe cineva sub pază legală în vederea unui proces sau a cercetărilor judiciare; a închide, a arestui. – Din arest.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ARESTÁT, -Ă, arestaţi, -te, adj., s.m. şi f. (Persoană) care se află în stare de arest (1). – V. aresta.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A AREST//Á ~éz tranz. (persoane) A reţine prin arest; a pune la arest. /Din arest
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
ARESTÁ//T ~tă (~ţi, ~te) şi substantival Care se află în stare de arest; deţinut. /v. a aresta
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
ARESTÁ vb. I. tr. A supune pe cineva la arest; a închide. [Var. arestui vb. IV. / < arest + -a].
(Dicţionar de neologisme)
ARESTÁT, -Ă adj., s.m. şi f. (Persoană) aflată în stare de arest. [Cf. it. arrestato].
(Dicţionar de neologisme)
ARESTÁ vb. tr. a supune pe cineva la arest, a priva de libertate; a deţine. (< lat. arrestare, după fr. arrêter)
(Marele dicţionar de neologisme)
arestá vb., ind. prez. 1 sg. arestéz, 3 sg. şi pl. aresteáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)
arestát adj. m., s. m., pl. arestáţi; f. sg. arestátă, pl. arestáte
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
ARESTÁ vb. (JUR.) 1. a deţine, a închide, a întemniţa, a reţine, (înv. şi reg.) a robi, (înv.) a arestălui, a arestui, a popri, a temniţa, a zăvorî. (Hoţul a fost ~ mai multă vreme.) 2. a captura, a prinde. (Criminalul a fost ~ ieri.) 3. a ridica. (L-a ~ de acasă.)
(Dicţionar de sinonime)
ARESTÁT adj., s. (JUR.) 1. adj. deţinut, închis, întemniţat, reţinut, (înv.) poprit. (Persoane ~ şi persoane libere.) 2. adj., s. capturat, prins. (Hoţ ~.) 3. s. deţinut, întemniţat, prizonier, (înv.) arestant, (glumeţ) pensionar. (~ul şi-a recunoscut fapta.)
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
A aresta ≠ a elibera
(Dicţionar de antonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ARESTÁT, -Ă, arestaţi, -te, adj., s.m. şi f. (Persoană) care se află în stare de arest (1). – V. aresta.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
ARESTÁ//T ~tă (~ţi, ~te) şi substantival Care se află în stare de arest; deţinut. /v. a aresta
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
ARESTÁ vb. I. tr. A supune pe cineva la arest; a închide. [Var. arestui vb. IV. / < arest + -a].
(Dicţionar de neologisme)
ARESTÁT, -Ă adj., s.m. şi f. (Persoană) aflată în stare de arest. [Cf. it. arrestato].
(Dicţionar de neologisme)
ARESTÁ vb. tr. a supune pe cineva la arest, a priva de libertate; a deţine. (< lat. arrestare, după fr. arrêter)
(Marele dicţionar de neologisme)
arestá vb., ind. prez. 1 sg. arestéz, 3 sg. şi pl. aresteáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)
arestát adj. m., s. m., pl. arestáţi; f. sg. arestátă, pl. arestáte
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
ARESTÁ vb. (JUR.) 1. a deţine, a închide, a întemniţa, a reţine, (înv. şi reg.) a robi, (înv.) a arestălui, a arestui, a popri, a temniţa, a zăvorî. (Hoţul a fost ~ mai multă vreme.) 2. a captura, a prinde. (Criminalul a fost ~ ieri.) 3. a ridica. (L-a ~ de acasă.)
(Dicţionar de sinonime)
ARESTÁT adj., s. (JUR.) 1. adj. deţinut, închis, întemniţat, reţinut, (înv.) poprit. (Persoane ~ şi persoane libere.) 2. adj., s. capturat, prins. (Hoţ ~.) 3. s. deţinut, întemniţat, prizonier, (înv.) arestant, (glumeţ) pensionar. (~ul şi-a recunoscut fapta.)
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
A aresta ≠ a elibera
(Dicţionar de antonime)