BACI, baci, s.m. 1. Cioban care conduce o stână. 2. Cel care câştigă şi aruncă primul la jocul de arşice. – Et. nec.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
BACI ~ m. Cioban care conduce o stână. [Monosilabic] /Orig. nec.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
bací (bací), s.m. – 1. Cioban care conduce o stînă. – 2. Formulă de reverenţă cu care se adresează persoanelor în vîrstă sau de un nivel superior. – 3. La jocul de arşice, copilul care aruncă primul. – Mr. baci, bagi, megl. baci. Origine necunoscută. Opinia predominantă este că avem a face cu un cuvînt de provenienţă orientală, dar anterior contactului cu turcii (ceea ce pare a se adeveri prin prezenţa sa în dialecte, şi de asemenea prin apariţia sa constantă, ca nume de persoană, din sec. XIII; cf. Hasdeu 2296). Ar fi, prin urmare, cuvînt cuman sau turanic (DAR), sau derivat de la iranianul bac (Densusianu, GS, IV, 149). Evident, este dificil de combătut fundamentele acestor opinii, atîta vreme cît nu se poate indica, pe de o parte, etimonul turanic exact, sau, pe de altă parte, calea de pătrundere a cuvîntului iranian. Cert este că termenul se află în toate limbile balcanice slave care înconjoară teritoriul rom. (bg. bač, sb. bač(a), slov., ceh. bača, mag. bacs(i), bacsó, pol. bacza, ca şi ngr. μπάσσιοσ, alb. bats. Însăşi aria de răspîndire a cuvîntului pare a indica provenienţa sa rom., căci numai rom. a fost direct legată de toate limbile menţionate mai sus, şi faptul că acest cuvînt nu se explică prin mijloacele proprii nici uneia din aceste limbi. Totuşi, nu este posibil să-l explicăm, pînă în prezent, numai prin intermediul rom. În ce ne priveşte, şi dat fiind că în orice caz ne aflăm pe terenul fragil al conjecturilor, nu excludem posibilitatea de a se fi conservat în baci un cuvînt autohton, poate cel care corespunde lat. pater şi posibil acelaşi care s-a păstrat în bade. Originea dacică a cuvîntului fusese postulată încă de Hasdeu, Columna lui Traian, 1874, 104. – Celelalte explicaţii vechi par prea puţin plauzibile. După Miklosich, ar fi vorba de un termen sl. care trebuie pus în legătură cu bašta „tată” (Slaw. Elem., 14) şi cu baština „moştenire” (Lexicon, 12), ipoteză greu de susţinut, datorită dificultăţilor fonetice. Şeineanu, II, 42, propunea ca etimon tc. baş „şef”, care la rîndul lui nu poate fi posibil nici din punct de vedere istoric, nici fonetic. Gáldi, Dict., 103, propune mag. ca izvor al rom., poate pe baza hazardatei despărţiri pe care o face DAR la sensul 2 al cuvîntului baci, considerat acolo ca diferit de 1 şi derivat din mag. – Pentru provenienţa rom. a bg. bač, bačjo, bačija, cf. Candrea, Elemente, 401 şi Berneker 37; şi din ngr. μπάσσιοσ, cf. G. Meyer, Neugr. St., II, 76. Rosetti, II, 109, indică numai identitatea rom. cu alb. Der. băcie, s.f. (căşărie; ocupaţia baciului); băcioi, s.m. (baci); băcit, s.n. (dijmă care se plăteşte baciului); băciţă, s.f. (nevasta baciului; femeie care conduce o stînă); băciui, vb. (a prepara brînză; a face pe baciul; a munci într-o doară, a trage chiulul; a conduce).
(Dicţionarul etimologic român)
BÂC interj. Exprimă zgomotul produs de o lovitură sau o căzătură. Formă expresivă, bazată pe consonanţa tipică cu scopul evocării zgomotului unei lovituri sau căzături, cf. boc, cioc1, hâc, tâc, tic1, toc1. Intenţia imitativă reproduce trei posibilitaţi ale zgomotului: 1. O singură lovitură, bâc. 2. Ritmul binar, care indică o mişcare în doi timpi, cu implicarea duratei, bâltâc. 3. Ritmul ternar sau întrerupt, care pare să includă intenţii secundare, de opoziţie faţă de mişcare şi de cădere definitivă, bâldâbâc. – Variantă: bâca
(Dicţionarul etimologic român)
bîc interj. – Exprimă zgomotul produs de o lovitură sau o cădere; boc, poc. – Var. bîca, interj. (pentru a atrage atenţia, pentru a arăta copiilor primejdia de a cădea); carnacsi, că era să fac bîca (Alecsandri). Creaţie expresivă, bazată pe consonanţa tipică pentru a evoca zgomotul produs de o căzătură sau o lovitură, cf. boc, cioc, hîr, tîc, tic, toc. – Der. bîcîi, vb. (a bate clopotele; a palpita); bîcîială, s.f. (tic-tac; ţiuit). Ca şi în alte cazuri, intenţia imitativă sugerează trei posibilităţi ale zgomotului: 1. zgomotul singur (bîc). 2. ritmul binar, care indică o mişcare în doi timpi, cu posibilitate de durată; bîltîc, interj. (exprimă zgomotul ritmic al unei izbituri, mai ales al unei căderi în apă); bîltîcăi, vb. (a cădea în apă; a se bălăci); bîltîcîială, s.f. (bălăceală); 3. ritmul ternar sau spart, care pare a presupune intenţii secundare, de opunere faţă de mişcare şi de cădere definitivă; bîldîbîc, interj. (exprimă zgomotul produs de căderea în apă a unui corp greu). Cf. aceleaşi posibilităţi expresive la tic şi tic-tac; la hîc, hîltîc şi huştiuluc; la sîc, şoltîc şi şobîltîc; şi posibil la boc şi bulbuc). – DAR vede în bîc o posibilă influenţă a mag. bok „împlinit, împlinire”, şi în bîltîc o contaminare cu baltă.
(Dicţionarul etimologic român)
BACI- Element prim de compunere savantă cu sensul de „bacă”. [< lat. bacca].
(Dicţionar de neologisme)
BACI- elem. „bacă”. (< engl. bacci-, cf. lat. bacca)
(Marele dicţionar de neologisme)
BÂC, BÂC-BÂC (cioc-cioc, sâc) interj.
(Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române)
baci s. m., pl. baci
(Dicţionar ortografic al limbii române)
bâc/bâc -bâc (cioc-cioc, sâc) interj.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
bâc, bâci, s.m. (reg.) tată.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)
bấcă, bâci, s.f. (reg.) mamă.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)
Sinonime:
BACI s. (reg.) sameş, scutar. (Baciul unei stâne.)
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
BACI ~ m. Cioban care conduce o stână. [Monosilabic] /Orig. nec.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Dicţionarul etimologic român)
BÂC interj. Exprimă zgomotul produs de o lovitură sau o căzătură. Formă expresivă, bazată pe consonanţa tipică cu scopul evocării zgomotului unei lovituri sau căzături, cf. boc, cioc1, hâc, tâc, tic1, toc1. Intenţia imitativă reproduce trei posibilitaţi ale zgomotului: 1. O singură lovitură, bâc. 2. Ritmul binar, care indică o mişcare în doi timpi, cu implicarea duratei, bâltâc. 3. Ritmul ternar sau întrerupt, care pare să includă intenţii secundare, de opoziţie faţă de mişcare şi de cădere definitivă, bâldâbâc. – Variantă: bâca
(Dicţionarul etimologic român)
bîc interj. – Exprimă zgomotul produs de o lovitură sau o cădere; boc, poc. – Var. bîca, interj. (pentru a atrage atenţia, pentru a arăta copiilor primejdia de a cădea); carnacsi, că era să fac bîca (Alecsandri). Creaţie expresivă, bazată pe consonanţa tipică pentru a evoca zgomotul produs de o căzătură sau o lovitură, cf. boc, cioc, hîr, tîc, tic, toc. – Der. bîcîi, vb. (a bate clopotele; a palpita); bîcîială, s.f. (tic-tac; ţiuit). Ca şi în alte cazuri, intenţia imitativă sugerează trei posibilităţi ale zgomotului: 1. zgomotul singur (bîc). 2. ritmul binar, care indică o mişcare în doi timpi, cu posibilitate de durată; bîltîc, interj. (exprimă zgomotul ritmic al unei izbituri, mai ales al unei căderi în apă); bîltîcăi, vb. (a cădea în apă; a se bălăci); bîltîcîială, s.f. (bălăceală); 3. ritmul ternar sau spart, care pare a presupune intenţii secundare, de opunere faţă de mişcare şi de cădere definitivă; bîldîbîc, interj. (exprimă zgomotul produs de căderea în apă a unui corp greu). Cf. aceleaşi posibilităţi expresive la tic şi tic-tac; la hîc, hîltîc şi huştiuluc; la sîc, şoltîc şi şobîltîc; şi posibil la boc şi bulbuc). – DAR vede în bîc o posibilă influenţă a mag. bok „împlinit, împlinire”, şi în bîltîc o contaminare cu baltă.
(Dicţionarul etimologic român)
BACI- Element prim de compunere savantă cu sensul de „bacă”. [< lat. bacca].
(Dicţionar de neologisme)
BACI- elem. „bacă”. (< engl. bacci-, cf. lat. bacca)
(Marele dicţionar de neologisme)
BÂC, BÂC-BÂC (cioc-cioc, sâc) interj.
(Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române)
baci s. m., pl. baci
(Dicţionar ortografic al limbii române)
bâc/bâc -bâc (cioc-cioc, sâc) interj.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
bâc, bâci, s.m. (reg.) tată.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)
bấcă, bâci, s.f. (reg.) mamă.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)
Sinonime:
BACI s. (reg.) sameş, scutar. (Baciul unei stâne.)
(Dicţionar de sinonime)