berbecul dex - definiţie, sinonime, conjugare
BERBÉC, berbeci, s.m. I. 1. Masculul oii; arete. 2. (La sg. art.) Constelaţie din emisfera boreală; unul din cele douăsprezece semne ale zodiacului. ♢ Zodia berbecului = perioada dintre 21 martie şi 21 aprilie, când soarele trece în dreptul berbecului (I 2). II. 1. Maşină de război întrebuinţată odinioară la spargerea zidurilor şi porţilor unei cetăţi asediate. 2. Greutate mare, acţionată mecanic sau manual, care prin cădere, serveşte la baterea pilonilor, la bătucit pământul, la spargerea bucăţilor mari de fontă etc. [Var.: berbéce s.m.] – Lat. berbex, -ecis (= vervex).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

BERBÉ//C ~ci m. 1) Masculul oii. 2) la sing. art. Constelaţie din emisfera boreală.Zodia ~cului unul din cele douăsprezece sectoare ale zodiacului. 3) înv. Maşină de război, folosită la spargerea zidurilor şi a porţilor. 4) Maşină înzestrată cu o greutate mare, care, prin cădere repetată, serveşte la baterea pilonilor, la spargerea unor materiale dure etc. /<lat. berbex, ~ecis
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

berbéc (berbéci), s.m. 1. Masculul oii. – 2. Ciocan pentru bătut ţăruşi. – 3. Maşină de război întrebuinţată odinioară la spargerea zidurilor. – Var. berbece. Mr. birbec, birbeaţe, megl. birbęţi, istr. birbęţe. Lat. berbēcem, acuz., vulg. de la vervex (Diez, Gramm., I, 7; Puşcariu 200; Koerting 1328; Densusianu, Rom., XXXIII, 275; Candrea-Dens., 158; DAR; REW 9270); cf. it. berbice, v. prov. berbitz, fr. brebis. DAR menţionează forma berbece ca cea de bază, şi susţine că berbec este o var. rară, în timp ce amândouă apar în mod paralel şi cu frecvenţă aproape egală. Der. berbecar, s.m. (cioban), care poate fi şi formaţie internă, sau der. de la lat. vĕrvēcārius › lat. med. bĕrbĭcārius, cf. fr. berger (REW 9267; Candrea-Dens., 159; DAR); berbecărie, s.f. (turmă de berbeci); berbecesc, adj. (berbecat); berbeleac, s.m. (rostogolire), pentru a cărui explicaţie cf. expresia spaniolă corespunzătoare, vuelta de carnero; berbecel, s.m. (berbecuţ; şoim, Lanius excubitor). Din rom. provine mag. berbecs „bonetă” (Drăganu, Dacor., VII, 199). Pentru berbeleac, Scriban sugerează o legătură cu vîngălac şi cu tc. cumbalak, care nu par convingătoare.
(Dicţionarul etimologic român)

berbec, berbeci s.m. 1. tip ageamiu. 2. om încăpăţânat. 3. poliţist. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

Berbécul (constelaţie, zodie) s. propriu m.
(Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a)

berbéc s. m., pl. berbéci
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
BERBÉC s. 1. (ZOOL.) (Ban., Transilv. şi Mold.) arete. (~ul este masculul oii.) 2. (TEHN.) sfărâmător. 3. (MIL., IST.) (înv.) arete. (~ul servea în trecut la spargerea zidurilor unei cetăţi.) 4. (ASTRON.; art.) (înv.) aretele (art.). (~ul este o constelaţie din emisfera boreală.)
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: be ber berb berbe berbec

Cuvinte se termină cu literele: ul cul ecul becul rbecul