bonomul
BONÓM, bonomi, s.m. (Livr.) Om blând şi credul, cu gusturi şi purtări simple. – Din fr. bonhomme.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
BONÓM ~i m. livr. Persoană care vădeşte blândeţe şi simplitate; om bun. /<fr. bonhomme
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
bonóm (-mă), adj. – Blînd, blajin. Fr. bonhomme. – Der. bonomie, s.f., din fr. bonhomie.
(Dicţionarul etimologic român)
BONÓM s.m. (Franţuzism) Om blând, blajin, cinstit, credul. [< fr. bonhomme].
(Dicţionar de neologisme)
BONÓM s. m. om blând şi credul; om simplu. (< fr. bonhomme)
(Marele dicţionar de neologisme)
bonóm s. m., pl. bonómi
(Dicţionar ortografic al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
BONÓM ~i m. livr. Persoană care vădeşte blândeţe şi simplitate; om bun. /<fr. bonhomme
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Dicţionarul etimologic român)
BONÓM s.m. (Franţuzism) Om blând, blajin, cinstit, credul. [< fr. bonhomme].
(Dicţionar de neologisme)
BONÓM s. m. om blând şi credul; om simplu. (< fr. bonhomme)
(Marele dicţionar de neologisme)
bonóm s. m., pl. bonómi
(Dicţionar ortografic al limbii române)