branciogul

BRANCIÓG, brancioguri, s.n. (Reg.) Pământ calcaros, pietros, cu fertilitate slabă sau mijlocie. – Et. nec.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

brancióg s. n., pl. brancióguri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

Cuvinte care încep cu literele: br bra bran branc branci

Cuvinte se termină cu literele: ul gul ogul iogul ciogul