Dicţionar român explicativ - citi - sinonime, conjugare, dex, doom, neologisme
CITÍ, citesc, vb. IV. Tranz. 1. A parcurge un text (pronunţând cuvintele sau nu) pentru a lua cunoştinţă de cele scrise. ♦ A rosti, a urmări un text cu glas tare pentru a comunica cuiva conţinutul lui. ♦ A descifra o partitură muzicală, urmărind cu ochii sunetele reprezentate şi valorile lor (şi a le reproduce cu vocea sau cu un instrument). ♦ A interpreta indicaţiile topografice ale unei hărţi sau ale unui plan şi a reconstitui după ele conformaţia terenului. ♦ A înregistra, a desluşi indicaţiile date de un contor, de un barometru, de un indicator etc. 2. Fig. A descoperi, a sesiza gândul, sentimentele ascunse etc. ale cuiva din atitudinea sau din expresia figurii sale. 3. A învăţa, a studia (parcurgând scrieri, izvoare etc.) ♦ A se instrui, a se cultiva. 4. (În superstiţii; în expr.) A citi în stele = a prezice cuiva viitorul după poziţia stelelor. A citi (cuiva) în palmă = a prezice cuiva viitorul şi caracterul, examinându-i liniile din palmă. [Var.: (pop.) cetí vb. IV] – Din sl. čitati, čisti.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A CIT//Í ~ésc 1. tranz. 1) (texte, scrieri etc.) A reproduce în glas sau în gând (pentru a lua cunoştinţă de cele scrise). ~ o povestire. ~ fugitiv. 2) fig. (gânduri, sentimente, intenţii etc.) A înţelege din expresia feţei sau din atitudine. ♢ ~ printre rânduri a pricepe şi ceea ce nu este exprimat direct într-un text. ~ în stele a) a prevesti viitorul, destinul cuiva după poziţia stelelor; b) a susţine ceva fără nici un temei. 3) (partituri, hărţi, indicaţii ale unor aparate etc.) A descifra cu ajutorul văzului. 4) rar A însuşi prin instruire; a studia. ~ istoria. 2. intranz. A deveni cult; a-şi îmbogăţi cunoştinţele; a se cultiva. /<sl. ţitati, ţisti
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

cití (citésc, citít), vb. – A parcurge un text. – Var. ceti (înv.). Sl. čitati (Miklosich, Slaw. Elem., 52; Cihac, II, 57; Skok 65), de la čisti,čitǫ „a cinsti, a citi”, care este etimonul lui cinsti. – Der. citanie, s.f. (lectură; înv., învăţătură; astăzi, slujbă religioasă), din sl. čitenije, četanije; citeţ, s.m. (cititor), din sl. čĭticĭ; citeţ, adj. (lizibil), de la citi; citeală, s.f. (înv., lectură, studiu); citire, s.f. (lectură; enciclopedie, manual, carte de şcoală elementară); cititor, s.m. (lector).
(Dicţionarul etimologic român)

citi, citesc I v.t. a ghici intenţiile cuiva. II v.i. a bea, a trage la măsea. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

cití vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. citésc, imperf. 3 sg. citeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. citeáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

scris-citít s. n., art. scris-citítul
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:

CITÍ vb. 1. a parcurge, (livr.) a lectura, (înv. şi pop.) a spune, a zice. (A ~ câteva rânduri, apoi a tăcut.) 2. v. învăţa. 3. a se cultiva, a se instrui. (~ mult şi sistematic.) 4. (MUZ.) a descifra. (~ o partitură.)
(Dicţionar de sinonime)