cornăriră
[Conjugare]
CORNĂRÍ2, cornăresc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A strânge cornăritul; a impune cornăritul. – Din cornărit (derivat regresiv).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
CORNĂRÍ1, cornăresc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A conduce plugul ţinându-l de coarne. – Corn1 + suf. -ări.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
cornărí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. cornărésc, imperf. 3 sg. cornăreá; conj. prez. 3 sg. şi pl. cornăreáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
CORNĂRÍ1, cornăresc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A conduce plugul ţinându-l de coarne. – Corn1 + suf. -ări.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Dicţionar ortografic al limbii române)