CURÁ1, curéz, vb. I. Tranz. (Rar) A îngriji, a trata un bolnav sau o boală. ♦ Refl. A se supune unui tratament medical, unei cure. – Din germ. kurieren.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
CURÁ2, curéz, vb. I. Tranz. (Reg.) A desface frunzele sau boabele de pe ştiuleţii porumbului. – Lat. curare „a îngriji, a curăţa”.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A CUR//Á ~éz tranz. (bolnavi, maladii) A supune unei cure; a trata printr-un regim curativ. /<germ. kurieren
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
curá (-r, -át), vb. – 1. A curăţa. – 2. A despăduri, a defrişa. – 3. A desface coaja, pieliţa. – 4. A scoate, a elimina, a expulza. – 5. A elibera, a da drumul, a slobozi. – 6. A dezvinovăţi, a absolvi de vină. – Mr. curare „a curăţa”. Lat. curāre (Candrea-Dens., 451; Tiktin, Archiv., CXXXIII, 120; Pascu, I, 73; REW 2412; DAR); cf. ven. curare „a curăţa un pui”, fr. curer, cat. escurar. Este dublet al lui cura, vb. (a îngriji un bolnav). Este posibil, cum presupune DAR (cf. Cortés 127), ca termenul rom. să fi ajuns să se confunde cu lat. colare „a strecura, a curăţa un lichid”, al cărui rezultat trebuia să fie identic. – Der. curat, s.n. (dezghiocatul porumbului); curătoare, s.f. (placentă, la vacă; vas de lemn, blid); curat, adj. (dezghiocat, desfăcut, defrişat, eliberat; iertat; curăţit; lipsit de murdărie, pur; autentic, veritabil, adevărat; senin, clar, neprihănit, pur; inocent, drept, sincer, fidel, leal; sigur, exact); curăţi, vb. (a înlătura murdăria, a spăla; a defrişa, a despăduri; a da drumul, a elibera; a elimina, a expulza; a purifica; a vindeca; a despuia; refl., a pierde totul, a rămîne fără un sfanţ; fam., a muri, a da ortu popii; fam., a fura, a şmangli; a da un purgativ; a spăla de păcate, a salva, a izbăvi, a purifica; refl., a se justifica, a se dezvinovăţi); necurăţi, vb. (a trăi în păcat); curăţitor, adj. (care curăţă; purificator); curăţitură, s.f. (curăţare de coajă, pieliţă, etc.; gunoi; resturi); curăţiciune, s.f. (înv., puritate); curăţie, s.f. (curăţie; puritate; neprihănire, nevinovăţie; purificare; integritate, lealitate, cinste), cuvînt puţin înv.; necurăţie, s.f. (murdărie; păcat, faptă rea; patimă condamnabilă; viciu; menstruaţie); curăţenie, s.f. (calitatea de a fi curat; puritate; neprihănire; menstruaţie; purgativ; cinste, corectitudine; Arg., catastrofă); necurăţenie, s.f. (murdărie; excrement); curătură, s.f. (curăţare de coajă, pieliţă, etc.; teren desţelenit; coji curăţate; frunze uscate; pleavă, ciuruială); curăţitoare, s.f. (sită, ciur). Curat, mr., megl. curat, istr. curǫt, ar putea fi şi reprezentant direct al lat. curatus (Pascu, I, 73; Densusianu, GS, III, 443), sau al lat. colatus (Puşcariu 457; ZRPh., XXVII, 738; REW 2035a). Prima ipoteză este mai probabilă şi este suficientă, cf. calabr. curare „a spăla pînza”, comel. kuratu „piele argăsită” (Tagliavini, Arch. Rom., X, 132). Din rom. provine săs. curat(ich) „curat”. Pentru curătură, Candrea-Dens., 452 propune şi o der. directă din latină.
(Dicţionarul etimologic român)
CURÁ vb. I. tr. (Rar) A îngriji, a trata (un bolnav, p. ext. o boală). ♦ refl. A se supune unui tratament, unei cure. [P.i. -rez, conj. 3,6 -re. / cf. germ. kurieren, it., lat. curare – a îngriji].
(Dicţionar de neologisme)
CURÁ vb. I. tr. a trata un bolnav, o boală. II. refl. a se supune unui tratament, unei cure. (< germ. kurieren, lat. curare)
(Marele dicţionar de neologisme)
curá (a trata un bolnav) vb., ind. prez. 3 sg. şi pl. cureáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)
curá (a curăţa ştiuleţii) vb., ind. prez. 3 sg. şi pl. cureáză/cúră
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
CURÁ vb. v. apăra, căuta, curăţa, defrişa, despăduri, dezghioca, dezvinovăţi, disculpa, distruge, îngriji, justifica, nimici, potopi, prăpădi, scuza, sfărâma, trata, zdrobi, zvânta.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
CURÁ2, curéz, vb. I. Tranz. (Reg.) A desface frunzele sau boabele de pe ştiuleţii porumbului. – Lat. curare „a îngriji, a curăţa”.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
curá (-r, -át), vb. – 1. A curăţa. – 2. A despăduri, a defrişa. – 3. A desface coaja, pieliţa. – 4. A scoate, a elimina, a expulza. – 5. A elibera, a da drumul, a slobozi. – 6. A dezvinovăţi, a absolvi de vină. – Mr. curare „a curăţa”. Lat. curāre (Candrea-Dens., 451; Tiktin, Archiv., CXXXIII, 120; Pascu, I, 73; REW 2412; DAR); cf. ven. curare „a curăţa un pui”, fr. curer, cat. escurar. Este dublet al lui cura, vb. (a îngriji un bolnav). Este posibil, cum presupune DAR (cf. Cortés 127), ca termenul rom. să fi ajuns să se confunde cu lat. colare „a strecura, a curăţa un lichid”, al cărui rezultat trebuia să fie identic. – Der. curat, s.n. (dezghiocatul porumbului); curătoare, s.f. (placentă, la vacă; vas de lemn, blid); curat, adj. (dezghiocat, desfăcut, defrişat, eliberat; iertat; curăţit; lipsit de murdărie, pur; autentic, veritabil, adevărat; senin, clar, neprihănit, pur; inocent, drept, sincer, fidel, leal; sigur, exact); curăţi, vb. (a înlătura murdăria, a spăla; a defrişa, a despăduri; a da drumul, a elibera; a elimina, a expulza; a purifica; a vindeca; a despuia; refl., a pierde totul, a rămîne fără un sfanţ; fam., a muri, a da ortu popii; fam., a fura, a şmangli; a da un purgativ; a spăla de păcate, a salva, a izbăvi, a purifica; refl., a se justifica, a se dezvinovăţi); necurăţi, vb. (a trăi în păcat); curăţitor, adj. (care curăţă; purificator); curăţitură, s.f. (curăţare de coajă, pieliţă, etc.; gunoi; resturi); curăţiciune, s.f. (înv., puritate); curăţie, s.f. (curăţie; puritate; neprihănire, nevinovăţie; purificare; integritate, lealitate, cinste), cuvînt puţin înv.; necurăţie, s.f. (murdărie; păcat, faptă rea; patimă condamnabilă; viciu; menstruaţie); curăţenie, s.f. (calitatea de a fi curat; puritate; neprihănire; menstruaţie; purgativ; cinste, corectitudine; Arg., catastrofă); necurăţenie, s.f. (murdărie; excrement); curătură, s.f. (curăţare de coajă, pieliţă, etc.; teren desţelenit; coji curăţate; frunze uscate; pleavă, ciuruială); curăţitoare, s.f. (sită, ciur). Curat, mr., megl. curat, istr. curǫt, ar putea fi şi reprezentant direct al lat. curatus (Pascu, I, 73; Densusianu, GS, III, 443), sau al lat. colatus (Puşcariu 457; ZRPh., XXVII, 738; REW 2035a). Prima ipoteză este mai probabilă şi este suficientă, cf. calabr. curare „a spăla pînza”, comel. kuratu „piele argăsită” (Tagliavini, Arch. Rom., X, 132). Din rom. provine săs. curat(ich) „curat”. Pentru curătură, Candrea-Dens., 452 propune şi o der. directă din latină.
(Dicţionarul etimologic român)
CURÁ vb. I. tr. (Rar) A îngriji, a trata (un bolnav, p. ext. o boală). ♦ refl. A se supune unui tratament, unei cure. [P.i. -rez, conj. 3,6 -re. / cf. germ. kurieren, it., lat. curare – a îngriji].
(Dicţionar de neologisme)
CURÁ vb. I. tr. a trata un bolnav, o boală. II. refl. a se supune unui tratament, unei cure. (< germ. kurieren, lat. curare)
(Marele dicţionar de neologisme)
curá (a trata un bolnav) vb., ind. prez. 3 sg. şi pl. cureáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)
curá (a curăţa ştiuleţii) vb., ind. prez. 3 sg. şi pl. cureáză/cúră
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
CURÁ vb. v. apăra, căuta, curăţa, defrişa, despăduri, dezghioca, dezvinovăţi, disculpa, distruge, îngriji, justifica, nimici, potopi, prăpădi, scuza, sfărâma, trata, zdrobi, zvânta.
(Dicţionar de sinonime)