călugărisem

CĂLUGĂRÍ, călugăresc, vb. IV. Refl. şi tranz. A (se) face călugăr (1) sau călugăriţă (1). – Din călugăr.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A CĂLUGĂR//Í ~ésc tranz. A face să se călugărească. /Din călugăr
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE CĂLUGĂR//Í mă ~ésc intranz. A trece în tagma călugărilor; a deveni călugăr. /Din călugăr
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

călugărí vb., ind. prez. 1 sg. şl 3 pl. călugărésc, imperf. 3 sg. călugăreá; conj. prez. 3 sg. şi pl. călugăreáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
CĂLUGĂRÍ vb. (BIS.) (rar) a (se) tunde, (înv.) a (se) postrigi.
(Dicţionar de sinonime)