duruiti

DURUÍ, dúrui, vb. IV. 1. Intranz. (Despre vehicule, roţile unui vehicul etc.; la pers. 3) A face zgomot mare în timpul mersului; a hurui. 2. Intranz. şi tranz. Fig. A vorbi repede, fără întrerupere (şi cu glas ridicat); a turui. – Dur² + suf. -ui.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

DURUÍT, dăruituri, s.n. Faptul de a durui; zgomot produs de ceva care duruie; huruit, huruitură, duruitură. – V. durui.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A DURUÍ dúrui intranz. pop. 1) (despre vehicule, motoare şi obiecte în mişcare) A produce un zgomot asurzitor continuu; a hurui. 2) A vorbi mult şi fără rost; a flecări; a trăncăni; a pălăvrăgi. [Sil. -ru-i] /dur + suf. ~ui
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

duruí vb., ind. şi conj. prez. 1 sg. dúrui, 3 sg. şi pl. dúruie, imperf. 3 sg. duruiá
(Dicţionar ortografic al limbii române)

duruít s. n., pl. duruíturi
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
DURUÍ vb. v. hurui.
(Dicţionar de sinonime)

DURUÍT s. v. huruitură.
(Dicţionar de sinonime)