EMANÁ, emán, vb. I. 1. Tranz. A emite, a degaja, a împrăştia un gaz, vapori, un miros etc.; a exala. 2. Intranz. A proveni, a veni de la...; a izvorî, a-şi avea originea. – Din fr. émaner, lat. emanare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A EMAN//Á emán 1. tranz. (mirosuri, gaze, vapori) A împrăştia în toate părţile; a face să cuprindă spaţii tot mai largi; a degaja; a exala. 2. intranz. A-şi trage originea; a avea o anumită origine; a proveni; a deriva. Decretul emană de la guvern. /<fr. émaner, lat. emanare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
EMANÁ vb. I. 1. tr. A degaja, a exala. 2. intr. A proveni, a-şi trage originea. [P.i. emán şi -nez. / < fr. émaner, it., lat. emanare].
(Dicţionar de neologisme)
EMANÁ vb. I. tr. 1. a degaja un gaz, un miros etc.; a exala. 2. a transmite, a remite. II. intr. 1. a proveni, a-şi avea originea. 2. a (se) produce. (< fr. émaner, lat. emanare)
(Marele dicţionar de neologisme)
EMANÁT, -Ă adj., s. m. f. (cel) care este un produs al unor evenimente politice la care nu a avut nici o contribuţie, nici un merit, dar de care beneficiază. (< emana)
(Marele dicţionar de neologisme)
emanat, -ă,, emanaţi, -te s.m., s,f. (pub., peior.) persoană ajunsă în mod misterios într-o funcţie importantă după revoluţia din decembrie 1989. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
emaná vb., ind. prez. 1 sg. emán, 3 sg. şi pl. emánă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
EMANÁ vb. 1. a degaja, a emite, a exala, a împrăştia, a răspândi, a scoate, (înv.) a răsfuga, a slobozi. (Soba ~ gaze.) 2. v. degaja. 3. a proveni, (fig.) a izvorî. (Decretul ~ de la puterea legiuitoare.)
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A EMAN//Á emán 1. tranz. (mirosuri, gaze, vapori) A împrăştia în toate părţile; a face să cuprindă spaţii tot mai largi; a degaja; a exala. 2. intranz. A-şi trage originea; a avea o anumită origine; a proveni; a deriva. Decretul emană de la guvern. /<fr. émaner, lat. emanare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Dicţionar de neologisme)
EMANÁ vb. I. tr. 1. a degaja un gaz, un miros etc.; a exala. 2. a transmite, a remite. II. intr. 1. a proveni, a-şi avea originea. 2. a (se) produce. (< fr. émaner, lat. emanare)
(Marele dicţionar de neologisme)
EMANÁT, -Ă adj., s. m. f. (cel) care este un produs al unor evenimente politice la care nu a avut nici o contribuţie, nici un merit, dar de care beneficiază. (< emana)
(Marele dicţionar de neologisme)
emanat, -ă,, emanaţi, -te s.m., s,f. (pub., peior.) persoană ajunsă în mod misterios într-o funcţie importantă după revoluţia din decembrie 1989. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
emaná vb., ind. prez. 1 sg. emán, 3 sg. şi pl. emánă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
EMANÁ vb. 1. a degaja, a emite, a exala, a împrăştia, a răspândi, a scoate, (înv.) a răsfuga, a slobozi. (Soba ~ gaze.) 2. v. degaja. 3. a proveni, (fig.) a izvorî. (Decretul ~ de la puterea legiuitoare.)
(Dicţionar de sinonime)