FIGÚRĂ, figuri, s.f. 1. Înfăţişare a feţei, a obrazului cuiva; chip, faţă, obraz. ♢ Expr. A face figură bună (sau rea) = a face o impresie bună (sau rea) celor din jur. (Fam.) A face (cuiva) figura = a face (cuiva) o farsă sau o surpriză neplăcută. A face figură de... = a avea aerul de..., a fi considerat (sau a ţine să fie considerat) drept... 2. Imagine plastică a unei fiinţe sau a unui obiect, redată prin desen, pictură, sculptură etc. ♢ Figură geometrică = ansamblu format din puncte, linii şi suprafeţe. ♦ (La jocul de cărţi) Carte care reprezintă diverse personaje (valet, damă etc.). ♦ (La şah) Fiecare dintre piesele de joc, având forme caracteristice. ♦ Grămadă de nisip, de pietriş etc., care a fost clădită în formă de corp geometric regulat, pentru a i se putea calcula mai uşor volumul. 3. Persoană; (în special) persoană purtătoare a unor caractere individuale sau sociale proprii; tip, personalitate. 4. (În sintagmele) Figură de stil (sau poetică) = procedeu stilistic prin care se modifică înţelesul propriu al unui cuvânt sau se asociază cuvintele în aşa fel ca sensurile vechi să se îmbogăţească, pentru a da mai multă forţă imaginii sau expunerii prezentate. Figură etimologică = construcţie sintactică în care se alătură două cuvinte înrudite etimologic (de obicei un verb şi un substantiv) sau apropiate din punct de vedere semantic. „Şi-a trăit traiul” reprezintă o figură etimologică. (Log.) Figuri silogistice = forme de silogism care se deosebesc între ele după locul ocupat de termenul mediu în premise. 5. Poziţie sau ansamblu de poziţii şi de mişcări la dans, la balet, la scrimă, la patinaj etc. – Din fr. figure, lat. figura.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
FIGURÁ, figurez, vb. I. 1. Intranz. A fi prezent undeva, a lua parte la ceva. ♦ A se afla înregistrat, înscris undeva. 2. Tranz. (Rar) A înfăţişa ceva (în artele plastice). 3. Tranz. (Franţuzism înv.; construit cu dativul) A-şi închipui, a-şi imagina. – Din fr. figurer.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
FIGÚR//Ă ~i f. 1) Ansamblu de trăsături specifice ale feţei; chip; fizionomie. 2) Imagine a unui obiect sau a unei fiinţe, reprezentată printr-un desen, pictură sau sculptură. 3) fam. Om cu merite în viaţa publică. 4) Carte de joc care reprezintă persoane (valet, damă etc.). 5) Piesă cu semnificaţie deosebită în şah (rege, nebun, cal etc.). 6) Poziţie (sau ansamblu de poziţii) pe care o ia cineva în timpul unor mişcări special orientate (la dans, în sport, în pilotaj etc.). ♢ ~ de stil procedeu prin care sensul propriu al cuvântului se modifică pentru a reda plastic conţinutul de idei; trop. [G.-D. figurii] /<fr. figure, lat. figura
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A FIGUR//Á ~éz 1. intranz. 1) (obiecte, persoane etc.) A apărea în calitate de participant. ~ ca martor. 2) A fi înscris ca obiect de discuţie sau de analiză. 3) A juca rol de figurant (într-o piesă de teatru). 2. tranz. înv. A-şi reprezenta în gând; a-şi închipui; a-şi imagina. /<fr. figurer
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
figúră (figúri), s.f. – 1. Chip, faţă, obraz. – 2. Imagine plastică. – 3. Persoană, tip. – Mr. figură. Fr. figure, în mr. din it. figura, cf. ngr. φιγούρα, alb. figurë. – Der. figura, vb. (a fi prezent, a lua parte); figurant, s.m. (persoană care participă la o piesă de teatru fără a rosti replici); figurat, adj. (metaforic); figurină, s.f. (statuetă); configura, vb. (a lua o anumită formă); configuraţie, s.f. (înfăţişare); desfigura, vb. (a strica forma); prefigura, vb. (a reprezenta dinainte); prefiguraţie, s.f. (acţiunea de a prefigura).
(Dicţionarul etimologic român)
FIGÚRĂ s.f. 1. Chip, faţă, obraz. 2. Formă exterioară a unui corp, a unei fiinţe; imaginea plastică (desenată, pictată, sculptată) a unui corp. ♢ Figură geometrică = ansamblu de puncte, linii şi suprafeţe. ♦ Carte de joc pe care sunt imprimate diferite semne şi personaje (valet, damă etc.). ♦ Fiecare dintre piesele de şah (cu o formă caracteristică). 3. Persoană; personalitate. 4. Personaj reprezentativ, tipic al unei opere literare. 5. Reprezentare, imagine simbolică sau alegorică. ♢ Figură de stil (sau poetică) = procedeu stilistic prin care se schimbă sensul propriu al unui cuvânt în vers sau în proză. V. trop. ♦ Figurile silogismului = forme de silogism determinate de poziţia termenului mediu în premise. 6. Poziţie, mişcare (la dans, la scrimă etc.). [< it., lat. figura].
(Dicţionar de neologisme)
FIGURÁ vb. I. 1. intr. A fi prezent fizic, a fi de faţă undeva, a lua parte la ceva; a fi pe o listă. 2. intr. A face figuraţie în teatru. 3. tr. A ilustra, a reprezenta ceva (în artele plastice); a imagina, a închipui. [< fr. figurer, it., lat. figurare].
(Dicţionar de neologisme)
FIGÚRĂ s. f. 1. chip, faţă, obraz. o (fam.) a-i face ă (cuiva) = a păcăli, a face cuiva o farsă. 2. formă exterioară a unui corp, a unei fiinţe; imagine plastică a unui corp. o (mat.) ~ geometrică = ansamblu de puncte, linii şi suprafeţe. ♢ carte de joc pe care sunt imprimate diferite semne şi personaje. ♢ (şah) fiecare dintre piesele de joc. 3. persoană; personalitate. 4. personaj reprezentativ, tipic al unei opere literare. 5. reprezentare, imagine simbolică sau alegorică a unei persoane, a unui animal sau obiect. o ~ de stil = procedeu stilistic prin care se schimbă sensul propriu al unui cuvânt, îmbogăţindu-i-se semnificaţia. o ĩ silogistice = cele patru forme pe care le poate lua silogismul în funcţie de poziţia termenilor în premise. 6. poziţie, mişcare (la dans, la scrimă, patinaj etc.). (< fr. figure, lat. figura)
(Marele dicţionar de neologisme)
FIGURÁ vb. I. intr. 1. a fi prezent undeva, a lua parte la ceva; a fi pe o listă. 2. a face figuraţie în teatru. II. tr. a ilustra, a reprezenta ceva (în artele plastice); a imagina. (< fr. figurer, lat. figurare)
(Marele dicţionar de neologisme)
figúră s. f., g.-d. art. figúrii; pl. figúri
(Dicţionar ortografic al limbii române)
figurá vb., ind. prez. 1 sg. figuréz, 3 sg. şi pl. figureáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
FIGÚRĂ s. 1. v. faţă. 2. v. fizionomie. 3. v. persoană. 4. imagine, simbol. (O ~ reprezentând...) 5. v. piesă. 6. poziţie. (Cadrilul are numeroase ~.) 7. (LIT.) figură de stil = trop, (înv.) shimă.
(Dicţionar de sinonime)
FIGURÁ vb. v. afla.
(Dicţionar de sinonime)
FIGURÁ vb. v. imagina, închipui, înfăţişa, reprezenta, vedea.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
FIGURÁ, figurez, vb. I. 1. Intranz. A fi prezent undeva, a lua parte la ceva. ♦ A se afla înregistrat, înscris undeva. 2. Tranz. (Rar) A înfăţişa ceva (în artele plastice). 3. Tranz. (Franţuzism înv.; construit cu dativul) A-şi închipui, a-şi imagina. – Din fr. figurer.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A FIGUR//Á ~éz 1. intranz. 1) (obiecte, persoane etc.) A apărea în calitate de participant. ~ ca martor. 2) A fi înscris ca obiect de discuţie sau de analiză. 3) A juca rol de figurant (într-o piesă de teatru). 2. tranz. înv. A-şi reprezenta în gând; a-şi închipui; a-şi imagina. /<fr. figurer
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
figúră (figúri), s.f. – 1. Chip, faţă, obraz. – 2. Imagine plastică. – 3. Persoană, tip. – Mr. figură. Fr. figure, în mr. din it. figura, cf. ngr. φιγούρα, alb. figurë. – Der. figura, vb. (a fi prezent, a lua parte); figurant, s.m. (persoană care participă la o piesă de teatru fără a rosti replici); figurat, adj. (metaforic); figurină, s.f. (statuetă); configura, vb. (a lua o anumită formă); configuraţie, s.f. (înfăţişare); desfigura, vb. (a strica forma); prefigura, vb. (a reprezenta dinainte); prefiguraţie, s.f. (acţiunea de a prefigura).
(Dicţionarul etimologic român)
FIGÚRĂ s.f. 1. Chip, faţă, obraz. 2. Formă exterioară a unui corp, a unei fiinţe; imaginea plastică (desenată, pictată, sculptată) a unui corp. ♢ Figură geometrică = ansamblu de puncte, linii şi suprafeţe. ♦ Carte de joc pe care sunt imprimate diferite semne şi personaje (valet, damă etc.). ♦ Fiecare dintre piesele de şah (cu o formă caracteristică). 3. Persoană; personalitate. 4. Personaj reprezentativ, tipic al unei opere literare. 5. Reprezentare, imagine simbolică sau alegorică. ♢ Figură de stil (sau poetică) = procedeu stilistic prin care se schimbă sensul propriu al unui cuvânt în vers sau în proză. V. trop. ♦ Figurile silogismului = forme de silogism determinate de poziţia termenului mediu în premise. 6. Poziţie, mişcare (la dans, la scrimă etc.). [< it., lat. figura].
(Dicţionar de neologisme)
FIGURÁ vb. I. 1. intr. A fi prezent fizic, a fi de faţă undeva, a lua parte la ceva; a fi pe o listă. 2. intr. A face figuraţie în teatru. 3. tr. A ilustra, a reprezenta ceva (în artele plastice); a imagina, a închipui. [< fr. figurer, it., lat. figurare].
(Dicţionar de neologisme)
FIGÚRĂ s. f. 1. chip, faţă, obraz. o (fam.) a-i face ă (cuiva) = a păcăli, a face cuiva o farsă. 2. formă exterioară a unui corp, a unei fiinţe; imagine plastică a unui corp. o (mat.) ~ geometrică = ansamblu de puncte, linii şi suprafeţe. ♢ carte de joc pe care sunt imprimate diferite semne şi personaje. ♢ (şah) fiecare dintre piesele de joc. 3. persoană; personalitate. 4. personaj reprezentativ, tipic al unei opere literare. 5. reprezentare, imagine simbolică sau alegorică a unei persoane, a unui animal sau obiect. o ~ de stil = procedeu stilistic prin care se schimbă sensul propriu al unui cuvânt, îmbogăţindu-i-se semnificaţia. o ĩ silogistice = cele patru forme pe care le poate lua silogismul în funcţie de poziţia termenilor în premise. 6. poziţie, mişcare (la dans, la scrimă, patinaj etc.). (< fr. figure, lat. figura)
(Marele dicţionar de neologisme)
FIGURÁ vb. I. intr. 1. a fi prezent undeva, a lua parte la ceva; a fi pe o listă. 2. a face figuraţie în teatru. II. tr. a ilustra, a reprezenta ceva (în artele plastice); a imagina. (< fr. figurer, lat. figurare)
(Marele dicţionar de neologisme)
figúră s. f., g.-d. art. figúrii; pl. figúri
(Dicţionar ortografic al limbii române)
figurá vb., ind. prez. 1 sg. figuréz, 3 sg. şi pl. figureáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
FIGÚRĂ s. 1. v. faţă. 2. v. fizionomie. 3. v. persoană. 4. imagine, simbol. (O ~ reprezentând...) 5. v. piesă. 6. poziţie. (Cadrilul are numeroase ~.) 7. (LIT.) figură de stil = trop, (înv.) shimă.
(Dicţionar de sinonime)
FIGURÁ vb. v. afla.
(Dicţionar de sinonime)
FIGURÁ vb. v. imagina, închipui, înfăţişa, reprezenta, vedea.
(Dicţionar de sinonime)