gravitez
[Conjugare]
GRAVITÁ, gravitez, vb. I. Intranz. A fi sau a se mişca în câmpul de gravitaţie al altui corp. ♦ Fig. A evolua, a avea loc, a trăi în jurul sau în vecinătatea (şi sub influenţa) cuiva sau a ceva. – Din fr. graviter.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A GRAVIT//Á ~éz intranz. 1) A se afla într-un câmp de gravitaţie. 2) A tinde spre un centru sau în jurul unui centru ca urmare a acţiunii legii de gravitaţie. 3) fig. A fi într-o anumită sferă de influenţă. /<fr. graviter
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
GRAVITÁ vb. I. intr. A tinde către un punct în virtutea legii gravitaţiei. ♦ (Despre aştri) A se mişca în jurul astrului din care s-a desprins, fiind atras de acesta. ♦ (Fig.) A tinde (spre). [< fr. graviter, cf. it., lat.t. gravitare].
(Dicţionar de neologisme)
GRAVITÁ vb. intr. 1. a tinde către un punct în virtutea legii gravitaţiei. ♢ (despre aştri) a se mişca în jurul astrului din care s-a desprins, fiind atras de acesta. 2. (fig.) a evolua în vecinătatea unui punct, a tinde într-o anumită direcţie, a fi în jurul şi sub influenţa cuiva. (< fr. graviter)
(Marele dicţionar de neologisme)
gravitá vb., ind. prez. 1 sg. gravitéz, 3 sg. şi pl. graviteáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A GRAVIT//Á ~éz intranz. 1) A se afla într-un câmp de gravitaţie. 2) A tinde spre un centru sau în jurul unui centru ca urmare a acţiunii legii de gravitaţie. 3) fig. A fi într-o anumită sferă de influenţă. /<fr. graviter
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Dicţionar de neologisme)
GRAVITÁ vb. intr. 1. a tinde către un punct în virtutea legii gravitaţiei. ♢ (despre aştri) a se mişca în jurul astrului din care s-a desprins, fiind atras de acesta. 2. (fig.) a evolua în vecinătatea unui punct, a tinde într-o anumită direcţie, a fi în jurul şi sub influenţa cuiva. (< fr. graviter)
(Marele dicţionar de neologisme)
gravitá vb., ind. prez. 1 sg. gravitéz, 3 sg. şi pl. graviteáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)