hacuiram

HĂCUÍ, hăcuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A tăia în bucăţi (mici); a toca mărunt; a sfârteca, a ciopârţi. – Din germ. hacken.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A HĂCU//Í ~iésc tranz. pop. (mai ales legume) A tăia în bucăţi (mici); a tăia mărunt. /<germ. hacken
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

hăcuí (-uésc, hăcuít), vb. – A tăia în bucăţi, a sfîrteca, a toca. Origine incertă. Pare a fi germ. hacken; trebuie să fi intrat însă în rom. pe o filieră sl., care nu este cunoscută. Sec. XVII, astăzi în Mold. şi Bucov.
(Dicţionarul etimologic român)

hăcuí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. hăcuiésc; imperf. 3 sg. hăcuiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. hăcuiáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
HĂCUÍ vb. v. ciopârţi, mărunţi, sfârteca, sfâşia, toca.
(Dicţionar de sinonime)