hurducai

HURDUCÁ, hurdúc, vb. I. 1. Tranz. şi refl. A se mişca încoace şi încolo cu putere, a (se) clătina, a (se) scutura, a (se) zgâlţâi, a (se) zdruncina. 2. Intranz. (Reg.) A face zgomot mare; a hurui. [Var.: urducá vb. I] – Formaţie onomatopeică.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

HURDUCĂÍ, hurdúcăi, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. şi refl. A (se) clătina, a (se) scutura (tare); a (se) zdruncina, a (se) zgudui. 2. Intranz. A face zgomot, a hodorogi. – Formaţie onomatopeică.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A HURDUCÁ hurdúc tranz. A face să se hurduce; a zdruncina. /Onomat.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE HURDUCÁ mă hurdúc intranz. (despre vehicule sau persoane în mişcare) A se scutura tare (făcând zgomot mare); a se zdruncina. /Onomat.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

hurducá vb., ind. prez. 3 sg. şi pl. hurdúcă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

hurducăí vb., ind. şi conj. prez. 3 sg. hurdúcăie, imperf. 3 sg. hurducăiá
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
HURDUCÁ vb. v. zgâlţâi.
(Dicţionar de sinonime)

HURDUCĂÍ vb. v. zgâlţâi.
(Dicţionar de sinonime)