mugur

MÚGUR, muguri, s.m. 1. Organ al plantelor superioare, format dintr-un vârf vegetativ şi din frunze tinere (nedezvoltate încă) acoperite de frunzuliţe solzoase. 2. Excrescenţă mică, de natură patologică, pe unele organe. 3. Parte a pieptului dintre picioarele de dinainte la vitele cornute, la cerb, la căprioară şi la alte animale sălbatice. [Var.: múgure s.m.] – Cf. alb. m u g u l l.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

MÚGUR ~i m. Organ al plantelor superioare din care se dezvoltă ramurile, frunzele sau florile. /cf. alb. mugull
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

múgur (múguri), s.m. – Boboc. – Megl. mugur. Probabil de la muc, pl. mucuri, cu sing. reconstituit după pl. Semantismul se explică prin asemănarea mugurului cu fitilul de lumînare; pentru alterarea consonantismului, cf. stîng, vitreg. După Philippide, Principii, 49, direct din lat. *mūcŭlus. Pare mai puţin probabilă der. din dacă (Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, I, 294), din alb. mugulj (Philippide, II, 724; Tiktin; Rosetti, II, 119) sau dintr-un idiom anterior indoeurop. (Lahovary 338). – Der. muguros, adj. (cu mulţi muguri); mugura (var. înmuguri), vb. (a face muguri). Din rom. provin ngr. μοῦγϰρος (Meyer, Neugr. St., II, 76; Murnu, Lehnw., 32 şi probabil cel din albaneză).
(Dicţionarul etimologic român)

múgur s. m., pl. múguri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
MÚGUR s. (BOT.) ochi, (prin Ban. şi Transilv.) pup. (~ la viţa de vie.)
(Dicţionar de sinonime)

MÚGUR s. v. ament.
(Dicţionar de sinonime)