MUTÁ, mut, vb. I. 1. Tranz. şi refl. A (se) mişca din locul în care se găseşte şi a (se) aşeza în alt loc; a (se) deplasa; a (se) strămuta, a (se) transfera. ♢ Expr. (Tranz.; fam.) A-i muta (cuiva) fălcile (sau căpriorii) = a-i trage (cuiva) o palmă cu putere, a lovi peste obraz. ♦ A (se) transfera dintr-un serviciu în altul. 2. Refl. A se stabili (cu locuinţa) în alt loc, a-şi schimba domiciliul. 3. Tranz. (Înv. şi pop.) A înlocui, a schimba (cu altceva sau cu altcineva); a modifica, a transforma. ♦ A schimba cursul, direcţia. ♦ Expr. A-şi muta gândul = a se răzgândi, a renunţa. 4. (La jocul de şah) A efectua o mutare. – Lat. mutare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A MUTÁ mut tranz. 1) A lua din locul în care se află, punând în alt loc; a mişca (din loc). ♢ ~ (cuiva) fălcile a lovi (pe cineva) cu putere peste obraz, vătămându-i maxilarele. A-şi ~ gândul a-şi schimba părerea, intenţiile; a se răzgândi. 2) A face să se mute. /<lat. mutare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE MUTÁ mă mut intranz. 1) A-şi schimba locul; a trece (dintr-un loc în altul); a se transfera. 2) A-şi schimba domiciliul; a se stabili (cu traiul) în alt loc. /<lat. mutare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
mutá (mutát,át), vb. – 1. A deplasa, a mişca din loc. – 2. A schimba casa de locuit. – 3. A schimba destinaţia, a primi numire în alt loc. – 4. (Refl.) A se întoarce, a schimba poziţia. – Mr. mut, mutare, megl. mut, mutari. Lat. mūtāre (Puşcariu 1145; Candrea-Dens., 1192; REW 5785), cf. it. mutare, prov., cat., sp., port. mudar, fr. muer. – Der. mutăcios, adj. (variabil, schimbător); mutat, s.n. (schimbare de domiciliu; înv., locuinţă, şedere); mutătoare, s.f. (împărăteasă, Byronia dioica); mutător, adj. (schimbător); strămuta, vb. (a transporta în alt loc, a schimba locul, a deplasa; a schimba; a transpune), cu pref. stră- (după Candrea, din lat. vulg. *extramūtāre, în loc de transmūtare); nestrămutat, adj. (neclintit).
(Dicţionarul etimologic român)
mutá vb., ind. prez. 1 sg. mut, 3 sg. şi pl. mútă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
MUTÁ vb. 1. v. clinti. 2. v. mişca. 3. a (se) deplasa, a (se) strămuta, (înv. şi reg.) a (se) petrece, (fam.) a (se) trambala. (Se ~ dintr-un loc în altul.) 4. (reg.) a se coltosi. (S-a ~ în alt oraş.) 5. a (se) permuta, a (se) strămuta, a (se) transfera, (înv.) a (se) premutarisi. (S-a ~ cu slujba la Ploieşti.) 6. a schimba. (~ baza de operaţii.) 7. (înv.) a (se) ridica. (Şi-a ~ tabăra în altă parte.) 8. v. devia. 9. v. schimba. 10. a schimba, (înv. şi reg.) a strămuta. (Să-ţi ~ gândurile cu privire la ...)
(Dicţionar de sinonime)
MUTÁ vb. v. amâna, asasina, clătina, deceda, dispărea, duce, înlocui, metamorfoza, mişca, modifica, muri, omorî, păsui, pieri, prăpădi, preface, prelungi, preschimba, răposa, schimba, sfârşi, stinge, sucomba, suprima, transforma, ucide.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A MUTÁ mut tranz. 1) A lua din locul în care se află, punând în alt loc; a mişca (din loc). ♢ ~ (cuiva) fălcile a lovi (pe cineva) cu putere peste obraz, vătămându-i maxilarele. A-şi ~ gândul a-şi schimba părerea, intenţiile; a se răzgândi. 2) A face să se mute. /<lat. mutare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
mutá (mutát,át), vb. – 1. A deplasa, a mişca din loc. – 2. A schimba casa de locuit. – 3. A schimba destinaţia, a primi numire în alt loc. – 4. (Refl.) A se întoarce, a schimba poziţia. – Mr. mut, mutare, megl. mut, mutari. Lat. mūtāre (Puşcariu 1145; Candrea-Dens., 1192; REW 5785), cf. it. mutare, prov., cat., sp., port. mudar, fr. muer. – Der. mutăcios, adj. (variabil, schimbător); mutat, s.n. (schimbare de domiciliu; înv., locuinţă, şedere); mutătoare, s.f. (împărăteasă, Byronia dioica); mutător, adj. (schimbător); strămuta, vb. (a transporta în alt loc, a schimba locul, a deplasa; a schimba; a transpune), cu pref. stră- (după Candrea, din lat. vulg. *extramūtāre, în loc de transmūtare); nestrămutat, adj. (neclintit).
(Dicţionarul etimologic român)
mutá vb., ind. prez. 1 sg. mut, 3 sg. şi pl. mútă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
MUTÁ vb. 1. v. clinti. 2. v. mişca. 3. a (se) deplasa, a (se) strămuta, (înv. şi reg.) a (se) petrece, (fam.) a (se) trambala. (Se ~ dintr-un loc în altul.) 4. (reg.) a se coltosi. (S-a ~ în alt oraş.) 5. a (se) permuta, a (se) strămuta, a (se) transfera, (înv.) a (se) premutarisi. (S-a ~ cu slujba la Ploieşti.) 6. a schimba. (~ baza de operaţii.) 7. (înv.) a (se) ridica. (Şi-a ~ tabăra în altă parte.) 8. v. devia. 9. v. schimba. 10. a schimba, (înv. şi reg.) a strămuta. (Să-ţi ~ gândurile cu privire la ...)
(Dicţionar de sinonime)
MUTÁ vb. v. amâna, asasina, clătina, deceda, dispărea, duce, înlocui, metamorfoza, mişca, modifica, muri, omorî, păsui, pieri, prăpădi, preface, prelungi, preschimba, răposa, schimba, sfârşi, stinge, sucomba, suprima, transforma, ucide.
(Dicţionar de sinonime)