NUANŢÁ, nuanţez, vb. I. Tranz. 1. A reproduce, a da nuanţele unei culori, ale unui ton etc.; a reda ceva în diverse nuanţe. 2. Fig. A pune în evidenţă (prin treceri subtile, gradate), a reliefa prin mijloace expresive; a colora, a da expresie. [Pr.: nu-an-] – Din fr. nuancer.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
NUANŢÁT, -Ă, nuanţaţi, -te, adj. 1. Cu varietăţi de tonuri, de culori; bogat în nuanţe. ♦ (Despre culori) Combinat în chip armonios. 2. Fig. Care prezintă variaţii marcate prin treceri subtile, gradate. ♦ (Despre stil, limbă etc.) Expresiv, colorat. [Pr.: nu-an-] – V. nuanţa.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A NUANŢ//Á ~éz tranz. 1) (culorile pe un tablou sau desen) A prezenta în diferite nuanţe, asortând (pentru ca trecerea de la una la alta să fie abia perceptibilă). 2) A interpreta ţinând seamă de cele mai mici nuanţe. ~ o piesă muzicală. 3) fig. A varia prin nuanţe. ~ stilul. 4) A exprima, ţinând seama de cele mai delicate diferenţe. A-şi ~ gândurile. [Sil. nu-an-] /<fr. nuancer
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
NUANŢÁ//T ~tă (~ţi, ~te) şi adverbial 1) v. A NUANŢA. 2) Care are diferite nuanţe de culori. 3) fig. Care este (re)prezentat după nuanţe, într-o anumită gradaţie. 4) fig. Care are expresivitate; expresiv. Stil ~. [Sil. nu-an-] /v. a nuanţa
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
NUANŢÁ vb. I. tr. 1. A îmbina culorile în aşa fel, încât trecerea de la una la alta să se observe foarte puţin. 2. (Fig.) A exprima diferenţele fine, uşoare, nuanţele; a da expresie. [Pron. nu-an-. / < fr. nuancer].
(Dicţionar de neologisme)
NUANŢÁT, -Ă adj. 1. Cu varietăţi de culori. ♦ (Despre stil, limbă) Bogat în nuanţe; expresiv. 2. (Fig.) Care prezintă variaţii marcate prin treceri gradate, imperceptibile. [Pron. nu-an-. / cf. fr. nuancé].
(Dicţionar de neologisme)
NUANŢÁT, -Ă adj. 1. cu varietăţi de tonuri, de culori. 2. (fig.) care prezintă variaţii marcate prin treceri subtile, gradate. ♢ (despre stil, limbă) bogat în nuanţe; expresiv. (< fr. nuancé)
(Marele dicţionar de neologisme)
nuanţá vb. (sil. nu-an-), ind. prez. 1 sg. nuanţéz, 3 sg. şi pl. nuanţeáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)
nuanţát adj. m., pl. nuanţáţi; f. sg. nuanţátă, pl. nuanţáte
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
NUANŢÁ vb. v. doza.
(Dicţionar de sinonime)
NUANŢÁT adj. v. expresiv.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
NUANŢÁT, -Ă, nuanţaţi, -te, adj. 1. Cu varietăţi de tonuri, de culori; bogat în nuanţe. ♦ (Despre culori) Combinat în chip armonios. 2. Fig. Care prezintă variaţii marcate prin treceri subtile, gradate. ♦ (Despre stil, limbă etc.) Expresiv, colorat. [Pr.: nu-an-] – V. nuanţa.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
NUANŢÁ//T ~tă (~ţi, ~te) şi adverbial 1) v. A NUANŢA. 2) Care are diferite nuanţe de culori. 3) fig. Care este (re)prezentat după nuanţe, într-o anumită gradaţie. 4) fig. Care are expresivitate; expresiv. Stil ~. [Sil. nu-an-] /v. a nuanţa
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
NUANŢÁ vb. I. tr. 1. A îmbina culorile în aşa fel, încât trecerea de la una la alta să se observe foarte puţin. 2. (Fig.) A exprima diferenţele fine, uşoare, nuanţele; a da expresie. [Pron. nu-an-. / < fr. nuancer].
(Dicţionar de neologisme)
NUANŢÁT, -Ă adj. 1. Cu varietăţi de culori. ♦ (Despre stil, limbă) Bogat în nuanţe; expresiv. 2. (Fig.) Care prezintă variaţii marcate prin treceri gradate, imperceptibile. [Pron. nu-an-. / cf. fr. nuancé].
(Dicţionar de neologisme)
NUANŢÁT, -Ă adj. 1. cu varietăţi de tonuri, de culori. 2. (fig.) care prezintă variaţii marcate prin treceri subtile, gradate. ♢ (despre stil, limbă) bogat în nuanţe; expresiv. (< fr. nuancé)
(Marele dicţionar de neologisme)
nuanţá vb. (sil. nu-an-), ind. prez. 1 sg. nuanţéz, 3 sg. şi pl. nuanţeáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)
nuanţát adj. m., pl. nuanţáţi; f. sg. nuanţátă, pl. nuanţáte
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
NUANŢÁ vb. v. doza.
(Dicţionar de sinonime)
NUANŢÁT adj. v. expresiv.
(Dicţionar de sinonime)