obiectivă dex - definiţie, sinonime, conjugare
OBIECTÍV, -Ă, obiectivi, -e, adj., s.n. I. Adj. 1. (Fil.) Care există în afara conştiinţei omeneşti şi independent de ea. ♢ Idealism obiectiv = aspect al idealismului care susţine existenţa unei idei absolute, mistice, independente de conştiinţa omenească şi prin a cărei dezvoltare ia naştere lumea materială. 2. Care are însuşirea de a reda realitatea în chip nefalsificat, detaşat de impresii subiective; nepărtinitor, imparţial; obiectivist (2). 3. (Gram.) Care se referă la obiectul direct sau indirect. Reflexiv obiectiv. II. S.n. 1. Sistem optic convergent, format din una sau mai multe lentile care intră în construcţia unui aparat optic (de fotografiat, microscop, lunetă etc.), fiind îndreptat spre obiectul studiat. 2. Porţiune de teren, localitate, fortăreaţă etc. care prezintă interes în timp de război. ♦ Ţintă asupra căreia se execută o tragere sau se lansează bombe. 3. Fig. Scop, ţintă, ţel. ♦ (Concr.) Ceea ce urmează să fie realizat, construit etc. – Din fr. objectif.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

OBIECTIVÁ, obiectivez, vb. I. Tranz. (Rar) A considera un lucru ca obiectiv (I 1); a transforma în valori cu existenţă obiectivă. ♦ Refl. A deveni obiectiv (I 1). – Din fr. objectiver.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

OBIECTÍV1 ~e n. 1) fiz. Lentilă (sau sistem de lentile convergente), făcând parte dintr-un aparat optic (lunetă, microscop, aparat de fotografiat etc.), care este orientată spre obiectul supus cercetării. 2) Punct asupra căruia este orientată o operaţie militară; ţintă. 3) fig. Scop precis spre care tinde cineva. /<fr. objectif
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

OBIECTÍV2 ~ă (~i, ~e) 1) şi adverbial (despre persoane sau despre manifestările lor) Care denotă exactitate în procesul de reflectare a realităţii; nefalsificat; veridic. 2) filoz. (în opoziţie cu subiectiv) Care există în afara conştiinţei şi independent de ea; cu existenţă independentă. /<fr. objectif
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A OBIECTIV//Á ~éz tranz. (lucruri) A considera ca obiectiv. 2) A face să se obiecti-veze. /<fr. objectiver
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE OBIECTIV//Á pers.3 se ~eáză intranz. (despre gînduri, planuri etc.) A se transforma în ceva obiectiv, real. /<fr. objectiver
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

OBIECTÍV s.n. 1. Lentilă sau sistem optic care formează într-o lunetă, într-un microscop, într-un aparat fotografic etc. o imagine reală a obiectului observat. 2. Loc, punct, localitate etc. care constituie ţinta unei acţiuni militare. ♦ Ţinta asupra căreia se trage cu o armă de foc. 3. Întreprindere, uzină, construcţie etc. care urmează să fie realizată. ♦ Loc care prezintă interes pentru turişti. ♦ (Fig.) Scop, ţel, ţintă. [Pron. o-biec-. / cf. fr. objectif].
(Dicţionar de neologisme)

OBIECTÍV, -Ă adj. 1. (Op. s u b i e c t i v) Existent în afara conştiinţei omului şi independent de ea. 2. Imparţial. 3. Referitor la obiect (4). [Cf. fr. objectif, lat. obiectivus].
(Dicţionar de neologisme)

OBIECTIVÁ vb. I. tr. A considera un lucru ca obiectiv, ca existând în afară de conştiinţa omului şi independent de ea. ♦ refl. A deveni obiectiv. [Cf. fr. objectivér].
(Dicţionar de neologisme)

OBIECTÍV, -Ă I. adj. 1. existent în afara conştiinţei şi independent de ea. 2. imparţial. 3. referitor la obiect (6). II. s. n. 1. lentilă, sistem de lentile care formează o imagine reală a obiectului observat într-o lunetă, într-un microscop, aparat fotografic etc. 2. loc, punct, localitate etc. care constituie ţinta unei acţiuni militare. ♢ ţintă asupra căreia se trage cu o armă de foc. 3. întreprindere, uzină, construcţie etc. care urmează să fie realizată. 4. loc care prezintă interes pentru turişti. 5. (fig.) intenţie, scop, ţel, ţintă. (< fr. objectif, lat. obiectivus)
(Marele dicţionar de neologisme)

OBIECTIVÁ vb. I. tr. a transforma ideile, gândirea, aptitudinile în produse cu existenţă obiectivă, a considera ceva ca obiectiv (I, 1). II. refl. a căpăta caracter obiectiv; a se obiectiviza. (< fr. objectivér)
(Marele dicţionar de neologisme)

!obiectív1 (-biec-) adj. m., pl. obiectívi; f. obiectívă, pl. obiectíve
(Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a)

!obiectív2 (-biec-) s. n., pl. obiectíve
(Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a)

!obiectivá (a ~) (-biec-) vb., ind. prez. 3 obiectiveáză
(Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a)

obiectív adj. m. (sil. -biec-; mf. ob-), pl. obiectívi; f. sg. obiectívă, pl. obiectíve
(Dicţionar ortografic al limbii române)

obiectív s. n. (sil. -biec-; mf. ob-), pl. obiectíve
(Dicţionar ortografic al limbii române)

obiectivá vb. (sil. -biec-; mf. ob-), ind. prez. 1 sg. obiectivéz, 3 sg. şi pl. obiectiveáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
OBIECTÍV adj., s. 1. adj. v. real. 2. adj. material. 3. adj. v. drept. 4. s. cauză. 5. s. v. scop. 6. s. v. ţintă. 7. s. (FOTO) obiectiv (fotografic) = fotoobiectiv; obiectiv superangular = obiectiv superunghiular; obiectiv superunghiular = obiectiv superangular. 8. v. întreprindere.
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
Obiectivsubiectiv
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: ob obi obie obiec obiect

Cuvinte se termină cu literele: va iva tiva ctiva ectiva