palatinul
[Sinonime]
PALATIN2, -Ă, palatini, -e, adj. (Anat.) Palatal. – Din fr. palatin.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
PALATIN1, palatini, s.m. Titlu dat, în evul mediu, în Europa, unui mare demnitar care îndeplinea anumite funcţii la curte sau la palatul unui rege sau al unui mare senior; principe posesor al unui palatinat; guvernator al unei provincii în Germania sau în Polonia medievală; vicerege în Ungaria medievală; persoană care avea unul dintre aceste titluri. ♦ (Adjectival) Care aparţine unui palatin1 sau unui palatinat, privitor la un palatin1 sau la un palatinat. – Din lat. palatinus, it. palatino, fr. palatin.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
PALATÍN1 ~i m. (în evul mediu; folosit şi ca titlu pe lângă numele respectiv) Mare demnitar (de obicei, la curtea unui rege sau a unui mare senior). /<fr. palatin
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
PALATÍN2 ~ă (~i, ~e) v. PALATAL. ♢ Boltă ~ă cerul gurii. /<fr. palatin
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
PALATÍN3 ~ă (~i, ~e) Care ţine de palatin sau de palatinat; propriu palatinului sau palatinatului. /<fr. palatin
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
PALATÍN s.m. Mare demnitar la palatul regilor în evul mediu. ♦ Guvernator al unei provincii. V. paladin. [< lat. palatinus].
(Dicţionar de neologisme)
PALATÍN, -Ă adj. Al cerului gurii, al palatului; palatal. [< fr. palatin].
(Dicţionar de neologisme)
PALATÍN1 I. s. m. mare demnitar la palatul regilor în evul mediu. ♢ guvernator al unei provincii. II. adj. referitor la palatin1 (I) sau la palatinat. (< fr. palatin, lat. palatinus)
(Marele dicţionar de neologisme)
PALATÍN2, -Ă adj. referitor la cerul gurii, din regiunea palatului; palatal. ♢ (s. n.) os pereche în porţiunea posterioară a feţei, la formarea palatului dur. (< fr. palatin)
(Marele dicţionar de neologisme)
palatín (anat., ist.) adj. m., s. m., pl. palatíni; f. sg. palatínă, pl. palatíne
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
PALATÍN adj. (ANAT.) palatal. (Regiunea ~.)
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
PALATIN1, palatini, s.m. Titlu dat, în evul mediu, în Europa, unui mare demnitar care îndeplinea anumite funcţii la curte sau la palatul unui rege sau al unui mare senior; principe posesor al unui palatinat; guvernator al unei provincii în Germania sau în Polonia medievală; vicerege în Ungaria medievală; persoană care avea unul dintre aceste titluri. ♦ (Adjectival) Care aparţine unui palatin1 sau unui palatinat, privitor la un palatin1 sau la un palatinat. – Din lat. palatinus, it. palatino, fr. palatin.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
PALATÍN2 ~ă (~i, ~e) v. PALATAL. ♢ Boltă ~ă cerul gurii. /<fr. palatin
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
PALATÍN3 ~ă (~i, ~e) Care ţine de palatin sau de palatinat; propriu palatinului sau palatinatului. /<fr. palatin
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
PALATÍN s.m. Mare demnitar la palatul regilor în evul mediu. ♦ Guvernator al unei provincii. V. paladin. [< lat. palatinus].
(Dicţionar de neologisme)
PALATÍN, -Ă adj. Al cerului gurii, al palatului; palatal. [< fr. palatin].
(Dicţionar de neologisme)
PALATÍN1 I. s. m. mare demnitar la palatul regilor în evul mediu. ♢ guvernator al unei provincii. II. adj. referitor la palatin1 (I) sau la palatinat. (< fr. palatin, lat. palatinus)
(Marele dicţionar de neologisme)
PALATÍN2, -Ă adj. referitor la cerul gurii, din regiunea palatului; palatal. ♢ (s. n.) os pereche în porţiunea posterioară a feţei, la formarea palatului dur. (< fr. palatin)
(Marele dicţionar de neologisme)
palatín (anat., ist.) adj. m., s. m., pl. palatíni; f. sg. palatínă, pl. palatíne
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
PALATÍN adj. (ANAT.) palatal. (Regiunea ~.)
(Dicţionar de sinonime)