piște dex - definiţie, sinonime, conjugare
PÍŞCĂ, pişti, s.f. Dispozitiv format dintr-o parâmă de sârmă legată de mal şi folosit la întoarcerea navelor fluviale la coturile pronunţate ale apei. – Et. nec.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PIŞCÁ, pişc, vb. I. 1. Tranz. A prinde cu degetele pielea sau carnea cuiva, ridicând-o sau strângând-o şi producând o senzaţie dureroasă; a ciupi. ♦ A apuca cu degetele coardele unor instrumente muzicale, ridicându-le puţin şi dându-le drumul, pentru a le face să vibreze. 2. Tranz. A rupe sau a tăia câte puţin din ceva. ♦ (Fam.) A se alege cu ceva. ♦ (Fam.) A fura câte puţin, pe nesimţite; a ciupi, a şterpeli. 3. Tranz. (Despre insecte) A înţepa, a muşca. ♢ Expr. Ca (şi) cum (sau cât) te-ar pişca un purice = foarte puţin, aproape deloc. ♦ (Despre animale şi păsări) A apuca cu dinţii, cu ciocul, fără a răni; p. ext. a mânca. 4. Tranz. şi intranz. (Despre vânt, frig etc.) A provoca o senzaţie neplăcută, dureroasă, a înţepa, a arde. ♦ Tranz. (Despre brumă, ger etc.) A strica, a vătăma (parţial) frunzele sau fructele plantelor. 5. Tranz. (Despre băuturi alcoolice, condimente sau mâncăruri condimentate) A provoca o senzaţie de arsură, de usturime, de înţepătură; a ustura. 6. Tranz. (Glumeţ) A lovi, a atinge uşor, a şfichiui pe cineva; p. ext. a bate. ♦ Fig. A înţepa cu vorba; a tachina, a şfichiui. 7. Refl. (Reg.; despre lună şi lumina ei) A începe să scadă, să descrească. – Et. nec.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PÍSTĂ, piste, s.f. 1. Fâşie de teren amenajată ca drum şi rezervată unei circulaţii speciale. ♦ Fâşie de teren (circulară, ovală etc.) amenajată pentru întreceri sau antrenamente sportive. ♦ Teren amenajat pentru rularea avioanelor la decolare şi la aterizare. ♦ Loc rezervat pentru dans într-un loc public. 2. Fig. Făgaş, cale, curs; direcţie. 3. (Adesea determinat prin „sonoră”) Fâşie de la marginea peliculei cinematografice, fâşie a unei benzi de magnetofon etc. pe care este făcută înregistrarea sonoră. – Din fr. piste, it. pista.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A PIŞCÁ pişc tranz. 1) (fiinţe) A apuca cu vârful degetelor de piele strângând-o (şi provocând durere); a ciupi. 2) (bucăţi mici, vârfuri, margini) A înlătura câte puţin prin rupere sau tăiere; a ciupi. 3) fam. (despre persoane) A fura în cantităţi neînsemnate şi pe nesimţite; a ciupi. 4) şi fig. (despre insecte) A face să aibă o senzaţie dureroasă (prin înţepare sau muşcare); a ciupi; a mânca; a muşca. ♢ Cât te-ar ~ un purice puţin de tot. Pişcă de limbă se spune despre condimente sau băuturi alcoolice care produc o senzaţie de usturime. 5) fig. A înţepa cu vorba; a critica uşor; a ciupi. 6) (fiinţe) A lovi uşor (cu biciul, cu palma); a ciupi. 7) (coardele unor instrumente muzicale) A apuca cu vârful degetelor, făcând să vibreze; a ciupi. /Orig. nec.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE PIŞCÁ mă pişc intranz. 1) A face (concomitent) schimb de pişcături usturătoare (unul cu altul). 2) pop. (despre Lună şi lumina ei) A începe să scadă; a se micşora; a descreşte. /Orig. nec.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

PÍST//Ă ~e f. 1) Suprafaţă lungă de teren amenajată pentru decolarea şi aterizarea avioanelor. 2) Fâşie de teren (de obicei circulară) special amenajată pentru anumite probe sportive (ciclism, hipism etc.). ♢ ~ sonoră parte a peliculei cinematografice pe care se imprimă dialogul şi muzica filmului. 3) Fiecare dintre fâşiile longitudinale ale unei benzi magnetice pe care se fac înregistrări acustice. 4) fig. Curs de dezvoltare; făgaş. /<fr. piste, it. pista
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

pişcá (píşc, pişcát), vb. – 1. A ciupi, a înţepa. – 2. A rupe din ceva cîte puţin. – 3. A mînca puţin, a ciuguli. – 4. A muşca, a răni. – 5. A şterpeli, a fura. – Mr. chişcu, chişcare, megl. pişc(ari). Origine îndoielnică. Probabil de la o rădăcină expresivă pičc- (Puşcariu 1304; REW 6535; cf. Corominas, III, 724), lat. *piccicare (Candrea, Rom., XXXI, 314; Philippide, II, 651; Pascu, I, 63; Tiktin), cf. alb. pitškoń, it. pizzicare, sp. pellizcar. E posibil să fi intervenit o apropiere cu pisc „cioc”, dar acest cuvînt nu ajunge pentru a explica vb. – Der. pişcura, vb. (Banat, a pişca); pişcănfloare, s.m. (grangur, Oriolus galbula), literal „ciupeşte florile”; pişcat, adj. (cherchelit); pişcător, adj. (înţepător; furăcios); pişcătură, s.f. (ciupitură, înţepătură; muşcătură; urmă lăsată acolo unde lipseşte o parte dintr-un obiect). Piţ, s.m. (pitulice), pare să aparţină aceleiaşi familii; der. piţiga, vb. (Trans., a pişca); piţigăia, vb. (a vorbi cu voce subţire, ascuţit), probabil prin forma care se dă buzelor; piţingău, s.m. (insectă, Calopterys splendens; filfizon, lichea, secătură); piţigoi (var. chiţigoi, Trans., piţiguş, Banat piţiganie), s.m. (ţiglău, Parus; Arg., lacăt); piţigoaică (var. chiţigoaică), s.f. (femela piţigoiului); piţărău (var. Trans. pizărău), s.m. (Olt., Trans., colindător; colac pentru colindători; băţ de colindător). Leăgtura lui piţigoi cu pičc- este evidentă şi se explică bine prin sunetul cîntecului său (piţigăiat) sau mai probabil plecînd de la sensul de „cioc”, cu suf. augmentativ -oi, cf. cors. pizzigone, sard. pizzugrossu (Bogrea, Dacor., IV, 842). Relaţia cu piciu „mic” (Tiktin) sau cu ideea de a ciuguli (Scriban) pare îndoielnică. E neîndoielnic înrudit cu pisc „cioc”, cf. piţigaie, s.f. (fluier) faţă de piscoaie, piţigoi faţă de piscoi. Piţă, s.f. (Banat, carne), cuvînt rar, identificat cu un lat. *pettia (Puşcariu 1326; REW 6450; Philippide, II, 651; Zauner, Rom. Forsch., XIV, 354; Wagner, 112), este probabil acelaşi cuvînt ca piţ şi pare să însemne „bucăţică de carne”. De aici piţur(i)că, s.m. (stîrpitură, poreclă care se dă de obicei în Munt., copiilor şi flăcăiandrilor), cf. ngr. πιτσουρίϰος. În sfîrşit, pănţăruş (var. panţăruş, pancearuş, parantuş), s.m. (pasăre, Troglodytes parvulus) aparţine familiei expresive a lui piţigoi, piţărău şi apare neîndoielnic în loc de *pi(n)ţăruş (după Tiktin, din sb. caric „pitulice”); cf. panţură (var. panchiţă), s.f. (prostituată), pe care Cihac, II, 242 o punea în legătură fără a fi necesar cu ceh. pančava.
(Dicţionarul etimologic român)

PÍSTĂ s.f. 1. Urmă; făgaş. ♦ Pistă sonoră = parte a unui film, a unei benzi de magnetofon etc. pe care sunt imprimate sunetele. 2. Teren amenajat pentru curse, pentru schi, pentru întreceri sportive etc. 3. Teren special amenajat pentru decolarea şi aterizarea avioanelor. [< fr. piste, cf. it. pista].
(Dicţionar de neologisme)

PÍSTĂ s. f. 1. teren amenajat pentru curse, schi, întreceri sportive etc. 2. fâşie de teren amenajată pentru decolarea şi aterizarea avioanelor. 3. urmă, făgaş, direcţie. 4. parte a unui film, a unei benzi magnetice etc. care serveşte ca suport al imprimării. (< fr. piste, it. pista)
(Marele dicţionar de neologisme)

píşcă (nav.) s. f., g.-d. art. píştii; pl. pişte
(Dicţionar ortografic al limbii române)

pişcá vb., ind. prez. 1 sg. pişc, 2 sg. pişti, 3 sg. şi pl. píşcă; conj. prez. 3 sg. şi pl. píşte
(Dicţionar ortografic al limbii române)

pístă s. f., g.-d. art. pístei; pl. píste
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
PIŞCÁ vb. 1. v. ciupi. 2. v. înţepa. 3. a ciupi, a înţepa. (Mustul ~ la limbă.) 4. a se ciupi. (Pantalonii s-au cam ~.) *5. v. atínge.
(Dicţionar de sinonime)

PIŞCÁ vb. v. descreşte, micşora, reduce, scădea.
(Dicţionar de sinonime)

PISTĂ SONÓRĂ s. v. coloană sonoră.
(Dicţionar de sinonime)

PÍSTĂ s. v. urmă.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: pi pis pist

Cuvinte se termină cu literele: te ste iste