PLUTÍ, plutesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre corpuri) A se menţine la suprafaţa unui lichid prin cufundare parţială în volumul acestuia; a aluneca, a se deplasa pe suprafaţa unui lichid. ♦ (Despre mâncăruri) A fi înecat în grăsime sau sos. 2. (Despre păsări, insecte etc.) A se menţine sau a se mişca lin în aer sau într-un fluid fără intervenţia unei acţiuni din exterior. ♢ Expr. A pluti în aer = a) (despre un fenomen sau un eveniment) a fi gata să se dezlănţuie, a presimţi apariţia; b) (despre o afirmaţie, o situaţie etc.) a nu se sprijini pe realitate. ♦ (Despre corpuri cereşti; adesea fig.) A se mişca pe bolta cerească. ♦ (Despre sunete şi mirosuri) A străbate prin aer, a se împrăştia, a se răspândi. 3. (Adesea fig.) A se menţine sau a se mişca lin într-un spaţiu sau într-un mediu real sau imaginar. ♦ Fig. A dăinui, a stărui, a predomina. – Din plută1.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A PLUT//Í ~ésc intranz. 1) A se menţine mişcându-se (încet) pe suprafaţa unui lichid. 2) (despre mirosuri, sunete etc.) A se răspândi menţinându-se un timp în aer, într-un spaţiu. ♢ ~eşte în aer e gata-gata să se producă. 3) (despre păsări, insecte, obiecte uşoare) A se menţine mişcându-se lin în aer. Frunzele ~esc. 4) fig. (despre aştri) A se mişca pe bolta cerului. 5) fig. (despre mâncăruri) A fi bogat în grăsime, sos etc. Sarmalele ~esc în grăsime. /Din plută
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
plutí (plutésc, plutít), vb. – 1. A se menţine deasupra unui lichid, a înota, a sta la suprafaţă. – 2. A zbura în vînt. – Mr. mplătescu, plătire. Sl. pluti, plovą (Miklosich, Slaw. Elem., 36; Cihac, II, 267), cf. sb., cr. plutati, ceh. plouti. – Der. plută, s.f. (stratul exterior, elastic al unor specii de stejar, varietate de plop, Populus pyramidalis; plutitor, flotor; bucăţică de material plutitor legată de sfoara undiţei; ambarcaţie uşoară; varietate de nufăr, Nymphaea alba, Nuphar luteum), deverbal, sau din sl. pluti „plută” (Cihac, II, 267; Conev 82), cf. bg. pluta, sb., cr. plutva, ceh. plt., rus. plot; plutaş, adj. (care pluteşte; Mold., nehotărît, indecis); plutaş, s.m. (producător sau conducător de plute); plutăşie, s.f. (îndeletnicirea de plutaş); plutări, vb. (a merge cu pluta pe apă, a transporta ceva cu pluta); plutărit, s.n. (transport cu pluta); pluteţ (var. plutelnic), adj. (înv., navigabil); plutică, s.f. (plantă acvatică, Villarsia nymphoides); plutitor, adj. (care pluteşte); plutitoare, s.f. (rourică, Glyceria fluitans); plutniţă, s.f. (nufăr alb, Nymphaea alba).
(Dicţionarul etimologic român)
plutí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. plutésc, imperf. 3 sg. pluteá; conj. prez. 3 sg. şi pl. pluteáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
PLUTÍ vb. 1. v. naviga. 2. a sta. (Uleiul ~ deasupra apei.) 3. v. zbura.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A PLUT//Í ~ésc intranz. 1) A se menţine mişcându-se (încet) pe suprafaţa unui lichid. 2) (despre mirosuri, sunete etc.) A se răspândi menţinându-se un timp în aer, într-un spaţiu. ♢ ~eşte în aer e gata-gata să se producă. 3) (despre păsări, insecte, obiecte uşoare) A se menţine mişcându-se lin în aer. Frunzele ~esc. 4) fig. (despre aştri) A se mişca pe bolta cerului. 5) fig. (despre mâncăruri) A fi bogat în grăsime, sos etc. Sarmalele ~esc în grăsime. /Din plută
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Dicţionarul etimologic român)
plutí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. plutésc, imperf. 3 sg. pluteá; conj. prez. 3 sg. şi pl. pluteáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
PLUTÍ vb. 1. v. naviga. 2. a sta. (Uleiul ~ deasupra apei.) 3. v. zbura.
(Dicţionar de sinonime)