POP1, popi, s.m. 1. Stâlp, bârnă, par, prăjină etc. având diverse întrebuinţări, mai ales ca element de susţinere sau de sprijin: a) bucată lungă de lemn, prăjină sau par, folosite pentru a sprijini în mod provizoriu un gard, crengile unui pom etc.; proptea, sprijin; b) stâlp sau bârnă groasă de lemn cu care se susţine provizoriu sau se consolidează un zid, un planşeu, un acoperiş; c) fiecare dintre stâlpii unei prispe sau ai unui pridvor care, având unul dintre capete înfipt în talpa prispei, susţin cu celălalt capăt streaşina acoperişului; d) (reg.) fiecare dintre stâlpii care, având unul dintre capete înfipt în pământ, susţin un gard sau o poartă. ♦ Beţişor aşezat în cutia de rezonanţă a unor instrumente cu coarde. 2. (Reg.) Nume dat mai multor piese, obiecte sau părţi ale acestora, asemănătoare ca formă sau ca întrebuinţare cu un pop1 (1) ori executate dintr-un pop1. 3. Grămadă de snopi sau de mănunchi de cânepă ori de alte plante, aşezate în picioare ca să se usuce. [Pl. şi: (3, n.) popuri] – Din bg. pop.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
POP2, s.n. invar., adj. invar. 1. S.n. invar. Bucată de muzică uşoară cu temă şi linie melodică inspirată din muzica folclorică. 2. Adj. invar. (În sintagma) Muzică pop = muzică uşoară sau rock, cu largă audienţă la public. – Cuv. engl.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
PÓPĂ, popi, s.m. 1. (Pop.) Preot. ♢ Expr. A plăti ca popă = a plăti sigur (şi până la ultimul ban). A (i) se duce (sau a-i merge) cuiva vestea (sau buhul) ca de popă tuns = a stârni vâlvă cu o faptă neobişnuită; a se face mare zarvă în jurul cuiva sau a ceva. A-şi găsi popa = a găsi pe cineva pe care nu-l poţi birui, înşela, amăgi, domina; a i se înfunda cuiva. A-i fi (cuiva) popa = a domina, a tempera (pe cineva), a face (pe cineva) să se cuminţească, a-i veni (cuiva) de hac; a învăţa (pe cineva) minte. A călca a popă = a) (mai ales la forma negativă) a da semne de seriozitate, a inspira încredere; b) a-şi da aere, ifose, a face pe grozavul. A da ortul popii = a muri. 2. Numele uneia dintre cărţile de joc, care are imprimată pe una dintre părţi o imagine asemănătoare cu a unui rege; rigă, crai, rege. ♢ Popa prostul = numele unui joc de cărţi, în care pierde jucătorul care rămâne cu popa (2). ♢ Expr. (A umbla cu) uite popa, nu e popa, se spune despre o persoană nehotărâtă sau care manifestă o atitudine inconsecventă, schimbându-şi uşor părerile, felul de a gândi sau de a acţiona. 3. Nume dat celei mai mari piese de la jocul de popice. – Din sl. popŭ.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
POPÍ, popesc, vb. IV. Tranz. şi refl. (Pop.) A (se) hirotonisi, a (se) preoţi. – Din popă.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
POP1 ~i m. 1) Stâlp la prispă sau la pridvor care susţine streaşina acoperişului; parmac. 2) Bucată de lemn în care se fixează batca sau nicovala. 3) Mănunchi de anumite plante (cânepă, in, stuf etc.) puse în picioare la uscat. /<bulg. pop
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
POP2 n. Formă de muzică uşoară inspirată din muzica folclorică. ♢ Muzică ~ creaţie de muzică uşoară care se bucură de mare popularitate la public. /Cuv. engl.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
PÓP//Ă ~i m. 1) (mai ales în biserica ortodoxă) Slujitor al cultului; preot. ♢ A da ortul (sau pielea) ~ii a muri. A-i merge (sau a i se duce) vestea ca de ~ tuns a se face cunoscut printr-o faptă reprobabilă. 2) Carte de joc pe care este reprezentat chipul unui bărbat în vârstă cu coroană; rege. 3) Piesa cea mai mare, care se pune în mijloc la jocul de popice. 4) pop. Snop care se pune cu spicele în jos în vârful clăii. [G.-D. popii] /<sl. popu
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A POP//Í ~ésc tranz. 1) A face să se popească; a preoţi; a hirotonisi. 2) pop. A însărcina cu o misiune ingrată; a boieri. /Din popă
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE POP//Í mă ~ésc intranz. A deveni popă; a se preoţi; a se hirotonisi. /Din popă
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
pop (pópi), s.m. – 1. Grămadă de ştiuleţi de porumb puşi la uscat. – 2. Stîlp de lemn în pridvorul caselor ţărăneşti. – 3. Axă a vîrtelniţei. – 4. Proptea, reazem. Creaţie expresivă, cf. pup, dop, păp(uşe); ca în cazul acesta din urmă, pare să indice un obiect relativ nedefinit prin conturile sale sau o marionetă. Raportul cu popă „preot” (Tiktin; Candrea; Scriban) este dubioasă. – Der. din gr. ὐποπούς „înzestrat cu picioare” (Diculescu, Elementele, 469) e improbabilă. Der. popic (Mold. popică), s.n. (bucată mică de lemn cu diferite întrebuinţări; pop de vioară), cu suf. dim. -ic (după Conev 60, din bg. pop); popicar, s.m. (jucător de popice); popici, s.n. (Olt., axul vîrtelniţei); popou, s.n. (şezut, fund), cuvînt folosit de copii; poponete (var. poponeţ), s.m. (şezut; hopa-mitică; marionetă, om de paie; sperietoare; lămpiţă; volbură, Convolvulus arvensis; şobolan de cîmp, Mus silvaticus), a căror idee comună este cea de „marionetă şezînd în fund” (numele volburei vine din sb. poponac, care nu poate explica celelelte sensuri din rom., cf. Cihac, II, 278; după Conev 56, din bg. papunec); popondoc, s.m. (parmac); popîndoc, s.m. (şobolan de cîmp; Mold., copil, puşti); popîndău (var. popînzoi, popînzac), s.m. (şobolan de cîmp; sperietoare); popîndac, s.n. (Mold., plavie, muşuroi la suprafaţa apei în terenurile mlăştinoase); popi, s.m. pl. (Mold., taftur), cf. pofi; popenchi (var. popinci), s.m. (ciupercă comestibilă, Coprinus atramentarius, Coprinus comatus, Pholiota mutabilis, Pluteus cervinus, Amillaria mellea), pe care Candrea îl lega de sb. popič „ciupercă” şi Scriban de rut. podpenka; popoţa, vb. refl. (a se cocoţa), cf. cocoţa; împopoţ(on)a, vb. refl. (a se găti), pe care Capidan, Dacor., II, 626 îl lega de pupă(za), pornind de o formă primitivă împupăza cf. DAR; popîc, interj. (exprimă ideea unei apariţii neaşteptate).
(Dicţionarul etimologic român)
pópă (pópi), s.m. – 1. Preot. – 2. Rigă, la jocurile de cărţi. – 3. Popicul mare. – 4. (Trans.) Snop care desăvîrşeşte stogul. – 5. (Bucov.) Post. – Megl. popă. Sl. popŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 38; Cihac, II, 277), din mgr. πάπας, cf. bg., sb., cr., slov., ceh., pol. pop. – Der. popă, s.f. (înv., călugăr); popesc, adj. (sacerdotal); popeşte, adv. (preoţeşte); popi, vb. (a se face preot, a intra în biserică, a se hirotonisi); popici, s.m. (Olt., preot tînăr); popie, s.f. (preoţie); popime, s.f. (preoţime); popîrţac, s.m. (popoiac; par; stîrpitură); popoiac, s.m. (preot tînăr); protopop, s.m. (protoiereu), din mgr. πρωτοπαπᾶς, în parte prin intermediul sl. protopopŭ; protopopeasă, s.f. (nevastă de protopop); protopopie, s.f. (protoierie); răspopi, vb. (a părăsi preoţia), cf. sb. raspopiti; răspopă, s.m. (preot dat afară din sau care a abandonat preoţia).
(Dicţionarul etimologic român)
POP adj. inv., s. n. (muzică uşoară) de origine anglo-americană, cu largă audienţă la public, din rock şi din folk. (< amer. pop)
(Marele dicţionar de neologisme)
colţúnul-pópii/colţúnii-pópii (bot.) s. m.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
stráiţa-pópii s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
găinúşa-pópii (insectă) s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
bóul-pópii s. m., pl. bóii-pópii
(Dicţionar ortografic al limbii române)
pop (stâlp) s. m., pl. popi
(Dicţionar ortografic al limbii române)
pop (muz.) s. n. invar.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
pop (mănunchi) s. n., pl. pópuri
(Dicţionar ortografic al limbii române)
cálul-pópii s. m.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
pópă s. m., g.-d. art. pópii; pl. popi
(Dicţionar ortografic al limbii române)
úite-pópa-nu-e-pópa s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
popí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. popésc, imperf. 3 sg. popeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. popeáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
pópí1 interj.(reg.; de obicei repetat) strigăt cu care oamenii cheamă raţele.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)
popí3, popésc, vb. IV (reg.) a propti cu popi.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)
Sinonime:
MĂRIA-PÓPII s. v. boul-domnului, boul-lui-dumnezeu, buburuză, vaca-domnului.
(Dicţionar de sinonime)
COLŢUNII-PÓPII s. pl. v. viorele sălbatice.
(Dicţionar de sinonime)
CALUL-PÓPII s. v. libelulă.
(Dicţionar de sinonime)
COAIELE-PÓPII s. pl. v. clocotici, clocotiş, spânz.
(Dicţionar de sinonime)
SCAUNUL-PÓPII s. v. arşinic.
(Dicţionar de sinonime)
PUICULIŢA-PÓPII s. v. buburuză, boul-dom-nului, boul-lui-dumnezeu, vaca-domnu-lui.
(Dicţionar de sinonime)
LINGURA-PÓPII s. v. curcubeţea, curcubeţică, mormoloc, piperul-lupului, popilnic, remf.
(Dicţionar de sinonime)
CAŞUL-PÓPII s. (BOT.; Malva rotundifolia) (reg.) nalbă.
(Dicţionar de sinonime)
BOUL-PÓPII s. v. boul-domnului, boul-lui-dum-nezeu, buburuză, vaca-domnului.
(Dicţionar de sinonime)
PARASTASUL-PÓPII s. v. salbă-moale, vonicer.
(Dicţionar de sinonime)
POP s. 1. (CONSTR.) pălimar, (pop.) popârţac, (reg.) poponeţ. (~ de susţinere a unui zid, a unui planşeu.) 2. v. proptea. 3. v. spetează. 4. (reg.) căpiţă, ciuclă, poponeţ. (Un ~ de in.)
(Dicţionar de sinonime)
POP s. v. chingă, fus, prepeleac, stinghie.
(Dicţionar de sinonime)
PUICA-PÓPII s. v. buburuză, boul-dom-nului, boul-lui-dumnezeu, vaca-domnu-lui.
(Dicţionar de sinonime)
PĂDUCHII-PÓPII s. pl. v. spânz.
(Dicţionar de sinonime)
OUĂLE-PÓPII s. pl. v. spânz.
(Dicţionar de sinonime)
MÂŢA-PÓPII s. v. cantaridă, câinele-babei, gândac-de-frasin, omida-urs, pisica-popii, scolopendră.
(Dicţionar de sinonime)
BRÂUL-PÓPII s. v. calea lactee, calea-laptelui, curcubeu.
(Dicţionar de sinonime)
COADA-PÓPII s. v. spânz.
(Dicţionar de sinonime)
PÓPĂ s. 1. v. preot. 2. rege, rigă, (înv.) crai. (~ la jocul de cărţi.) 3. (reg.) măgar. (Snopul de grâu numit ~.)
(Dicţionar de sinonime)
PÓPĂ s. v. măsea, post, zglăvoacă.
(Dicţionar de sinonime)
PUNGA-PÓPII s. v. punguliţă, traista-ciobanului.
(Dicţionar de sinonime)
POPÍ vb. v. hirotonisi.
(Dicţionar de sinonime)
POPÍ vb. v. păstori.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
A popi ≠ a despopi, a răspopi
(Dicţionar de antonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
POP2, s.n. invar., adj. invar. 1. S.n. invar. Bucată de muzică uşoară cu temă şi linie melodică inspirată din muzica folclorică. 2. Adj. invar. (În sintagma) Muzică pop = muzică uşoară sau rock, cu largă audienţă la public. – Cuv. engl.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
POPÍ, popesc, vb. IV. Tranz. şi refl. (Pop.) A (se) hirotonisi, a (se) preoţi. – Din popă.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
POP1 ~i m. 1) Stâlp la prispă sau la pridvor care susţine streaşina acoperişului; parmac. 2) Bucată de lemn în care se fixează batca sau nicovala. 3) Mănunchi de anumite plante (cânepă, in, stuf etc.) puse în picioare la uscat. /<bulg. pop
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
POP2 n. Formă de muzică uşoară inspirată din muzica folclorică. ♢ Muzică ~ creaţie de muzică uşoară care se bucură de mare popularitate la public. /Cuv. engl.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
PÓP//Ă ~i m. 1) (mai ales în biserica ortodoxă) Slujitor al cultului; preot. ♢ A da ortul (sau pielea) ~ii a muri. A-i merge (sau a i se duce) vestea ca de ~ tuns a se face cunoscut printr-o faptă reprobabilă. 2) Carte de joc pe care este reprezentat chipul unui bărbat în vârstă cu coroană; rege. 3) Piesa cea mai mare, care se pune în mijloc la jocul de popice. 4) pop. Snop care se pune cu spicele în jos în vârful clăii. [G.-D. popii] /<sl. popu
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A POP//Í ~ésc tranz. 1) A face să se popească; a preoţi; a hirotonisi. 2) pop. A însărcina cu o misiune ingrată; a boieri. /Din popă
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE POP//Í mă ~ésc intranz. A deveni popă; a se preoţi; a se hirotonisi. /Din popă
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
pop (pópi), s.m. – 1. Grămadă de ştiuleţi de porumb puşi la uscat. – 2. Stîlp de lemn în pridvorul caselor ţărăneşti. – 3. Axă a vîrtelniţei. – 4. Proptea, reazem. Creaţie expresivă, cf. pup, dop, păp(uşe); ca în cazul acesta din urmă, pare să indice un obiect relativ nedefinit prin conturile sale sau o marionetă. Raportul cu popă „preot” (Tiktin; Candrea; Scriban) este dubioasă. – Der. din gr. ὐποπούς „înzestrat cu picioare” (Diculescu, Elementele, 469) e improbabilă. Der. popic (Mold. popică), s.n. (bucată mică de lemn cu diferite întrebuinţări; pop de vioară), cu suf. dim. -ic (după Conev 60, din bg. pop); popicar, s.m. (jucător de popice); popici, s.n. (Olt., axul vîrtelniţei); popou, s.n. (şezut, fund), cuvînt folosit de copii; poponete (var. poponeţ), s.m. (şezut; hopa-mitică; marionetă, om de paie; sperietoare; lămpiţă; volbură, Convolvulus arvensis; şobolan de cîmp, Mus silvaticus), a căror idee comună este cea de „marionetă şezînd în fund” (numele volburei vine din sb. poponac, care nu poate explica celelelte sensuri din rom., cf. Cihac, II, 278; după Conev 56, din bg. papunec); popondoc, s.m. (parmac); popîndoc, s.m. (şobolan de cîmp; Mold., copil, puşti); popîndău (var. popînzoi, popînzac), s.m. (şobolan de cîmp; sperietoare); popîndac, s.n. (Mold., plavie, muşuroi la suprafaţa apei în terenurile mlăştinoase); popi, s.m. pl. (Mold., taftur), cf. pofi; popenchi (var. popinci), s.m. (ciupercă comestibilă, Coprinus atramentarius, Coprinus comatus, Pholiota mutabilis, Pluteus cervinus, Amillaria mellea), pe care Candrea îl lega de sb. popič „ciupercă” şi Scriban de rut. podpenka; popoţa, vb. refl. (a se cocoţa), cf. cocoţa; împopoţ(on)a, vb. refl. (a se găti), pe care Capidan, Dacor., II, 626 îl lega de pupă(za), pornind de o formă primitivă împupăza cf. DAR; popîc, interj. (exprimă ideea unei apariţii neaşteptate).
(Dicţionarul etimologic român)
pópă (pópi), s.m. – 1. Preot. – 2. Rigă, la jocurile de cărţi. – 3. Popicul mare. – 4. (Trans.) Snop care desăvîrşeşte stogul. – 5. (Bucov.) Post. – Megl. popă. Sl. popŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 38; Cihac, II, 277), din mgr. πάπας, cf. bg., sb., cr., slov., ceh., pol. pop. – Der. popă, s.f. (înv., călugăr); popesc, adj. (sacerdotal); popeşte, adv. (preoţeşte); popi, vb. (a se face preot, a intra în biserică, a se hirotonisi); popici, s.m. (Olt., preot tînăr); popie, s.f. (preoţie); popime, s.f. (preoţime); popîrţac, s.m. (popoiac; par; stîrpitură); popoiac, s.m. (preot tînăr); protopop, s.m. (protoiereu), din mgr. πρωτοπαπᾶς, în parte prin intermediul sl. protopopŭ; protopopeasă, s.f. (nevastă de protopop); protopopie, s.f. (protoierie); răspopi, vb. (a părăsi preoţia), cf. sb. raspopiti; răspopă, s.m. (preot dat afară din sau care a abandonat preoţia).
(Dicţionarul etimologic român)
POP adj. inv., s. n. (muzică uşoară) de origine anglo-americană, cu largă audienţă la public, din rock şi din folk. (< amer. pop)
(Marele dicţionar de neologisme)
colţúnul-pópii/colţúnii-pópii (bot.) s. m.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
stráiţa-pópii s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
găinúşa-pópii (insectă) s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
bóul-pópii s. m., pl. bóii-pópii
(Dicţionar ortografic al limbii române)
pop (stâlp) s. m., pl. popi
(Dicţionar ortografic al limbii române)
pop (muz.) s. n. invar.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
pop (mănunchi) s. n., pl. pópuri
(Dicţionar ortografic al limbii române)
cálul-pópii s. m.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
pópă s. m., g.-d. art. pópii; pl. popi
(Dicţionar ortografic al limbii române)
úite-pópa-nu-e-pópa s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
popí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. popésc, imperf. 3 sg. popeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. popeáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
pópí1 interj.(reg.; de obicei repetat) strigăt cu care oamenii cheamă raţele.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)
popí3, popésc, vb. IV (reg.) a propti cu popi.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)
Sinonime:
MĂRIA-PÓPII s. v. boul-domnului, boul-lui-dumnezeu, buburuză, vaca-domnului.
(Dicţionar de sinonime)
COLŢUNII-PÓPII s. pl. v. viorele sălbatice.
(Dicţionar de sinonime)
CALUL-PÓPII s. v. libelulă.
(Dicţionar de sinonime)
COAIELE-PÓPII s. pl. v. clocotici, clocotiş, spânz.
(Dicţionar de sinonime)
SCAUNUL-PÓPII s. v. arşinic.
(Dicţionar de sinonime)
PUICULIŢA-PÓPII s. v. buburuză, boul-dom-nului, boul-lui-dumnezeu, vaca-domnu-lui.
(Dicţionar de sinonime)
LINGURA-PÓPII s. v. curcubeţea, curcubeţică, mormoloc, piperul-lupului, popilnic, remf.
(Dicţionar de sinonime)
CAŞUL-PÓPII s. (BOT.; Malva rotundifolia) (reg.) nalbă.
(Dicţionar de sinonime)
BOUL-PÓPII s. v. boul-domnului, boul-lui-dum-nezeu, buburuză, vaca-domnului.
(Dicţionar de sinonime)
PARASTASUL-PÓPII s. v. salbă-moale, vonicer.
(Dicţionar de sinonime)
POP s. 1. (CONSTR.) pălimar, (pop.) popârţac, (reg.) poponeţ. (~ de susţinere a unui zid, a unui planşeu.) 2. v. proptea. 3. v. spetează. 4. (reg.) căpiţă, ciuclă, poponeţ. (Un ~ de in.)
(Dicţionar de sinonime)
POP s. v. chingă, fus, prepeleac, stinghie.
(Dicţionar de sinonime)
PUICA-PÓPII s. v. buburuză, boul-dom-nului, boul-lui-dumnezeu, vaca-domnu-lui.
(Dicţionar de sinonime)
PĂDUCHII-PÓPII s. pl. v. spânz.
(Dicţionar de sinonime)
OUĂLE-PÓPII s. pl. v. spânz.
(Dicţionar de sinonime)
MÂŢA-PÓPII s. v. cantaridă, câinele-babei, gândac-de-frasin, omida-urs, pisica-popii, scolopendră.
(Dicţionar de sinonime)
BRÂUL-PÓPII s. v. calea lactee, calea-laptelui, curcubeu.
(Dicţionar de sinonime)
COADA-PÓPII s. v. spânz.
(Dicţionar de sinonime)
PÓPĂ s. 1. v. preot. 2. rege, rigă, (înv.) crai. (~ la jocul de cărţi.) 3. (reg.) măgar. (Snopul de grâu numit ~.)
(Dicţionar de sinonime)
PÓPĂ s. v. măsea, post, zglăvoacă.
(Dicţionar de sinonime)
PUNGA-PÓPII s. v. punguliţă, traista-ciobanului.
(Dicţionar de sinonime)
POPÍ vb. v. hirotonisi.
(Dicţionar de sinonime)
POPÍ vb. v. păstori.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
A popi ≠ a despopi, a răspopi
(Dicţionar de antonime)