primarii dex - definiţie, sinonime, conjugare
PRIMÁRE s.m. v. primar.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PRIMÁR, -Ă, primari, -e, adj., s.m. I. Adj. 1. Iniţial, primordial, originar; p. ext. de prim grad, de primă importanţă, de bază. ♢ Învăţământ primar = formă de învăţământ cu caracter obligatoriu, în care se predau elementele de bază ale celor mai importante discipline şi care constituie primele patru clase ale scolii generale. Clasă primară (şi substantivat, f.) = clasă din cursul primar. Şcoală primară (şi substantivat, f.) = şcoală de învăţământ primar; curs primar; clădire în care se predă această formă de învăţământ. Văr primar (sau vară primară) = grad de rudenie între copiii mai multor fraţi şi surori; persoană care se află cu alta într-un asemenea grad de rudenie. (Geol.) Era primară = era paleozoică. Medic primar = grad în ierarhia cadrelor medicale, superior medicului specialist, care se obţine în urma unui concurs; persoană care are acest grad. ♦ Simplu, rudimentar, elementar; p. ext. neevoluat. ♦ (Despre cuvinte) Care provine direct din rădăcină şi care serveşte ca element de bază pentru formarea altor cuvinte; primitiv. 2. (Despre elemente şi compuşi chimici) Care are o singură valenţă satisfăcută de un anumit element sau radical. II. S.m. Reprezentant al conducerii centrale în oraşe şi comune, cu atribuţii administrative. [Var.: (II, pop.) primáre s.m.] – Din lat. primarius. Cf. fr. p r i m a i r e,  m a i r e.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PRIMĂRÍE, primării, s.f. Instituţie condusă de un primar (II); clădire în care îşi are sediul această instituţie. ♦ (Rar) Primariat (1). – Primar + suf. -ie.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PRIMĂRÍU, -ÍE, primării, adj. (Reg.; despre fructe) Care se coace devreme; timpuriu. – Cf. p r i m 2.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PRIMÁR1 (~i, ~e) 1) Care constituie un început; care caracterizează un început; iniţial; primordial; începător. Etapă ~ă. ♢ Şcoală ~ă şcoală începătoare. Văr ~, vară ~ă a) grad de rudenie stabilit între copiii fraţilor sau ai surorilor; b) persoană aflată în acest grad de rudenie. 2) Care se prezintă simplu de tot; rudimentar. /<lat. primarius
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

PRIMÁR2 ~i m. Conducător administrativ al unui oraş, al unei comune sau al unui sat. /<lat. primarius
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

PRIMĂRÍ//E ~i f. 1) Instituţie de administrare a unui sat, a unei comune sau a unui oraş, în frunte cu un primar. 2) Sediul acestei instituţii. [G.-D. primăriei] /primar + suf. ~ie
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

primár (primáră), adj. – 1. În expresia: văr primar. – 2. (S.m.) Reprezentant al conducerii centrale în oraşe şi comune. – 3. (S.m., Arg.) Client care nu dă bacşiş. – Mr. (ver) primar. Lat. prῑmārius (Puşcariu 1385; Candrea-Dens., 1446; REW 6749), cf. v. it. primaio. Cuvînt moştenit cu primul sens, cu al doilea a fost impus de instituţie, în 1874, şi se sprijină pe fr. maire. – Der. primăreasă, s.f. (nevastă de primar, primăriţă); primărie, s.f. (localul, sediul unde lucrează primarul); primariat, s.f. (slujbă de primar).
(Dicţionarul etimologic român)

PRIMÁR, -Ă adj. De la început, originar; (p. ext.) prim, principal, de primul grad. ♦ (Geol.) Eră primară (şi s.n.) = paleozoic; terenuri primare = terenuri formate în era primară. ♦ primordial, de bază. ♦ Simplist. [< fr. primaire, cf. lat. primarius, it. primario].
(Dicţionar de neologisme)

PRIMÁR s.m. Şeful unei administraţii comunale. ♦ Preşedintele comitetului executiv al unui consiliu popular. [< lat. primarius, după fr. maire].
(Dicţionar de neologisme)

PRIMÁR, -Ă I. adj. 1. iniţial, de la început, originar; primordial, principal. (p. ext.) de primul grad, de bază. o învăţământ ~ = formă de învăţământ, cu caracter obligatoriu, în care se predau noţiunile elementare ale principalelor discipline; eră ~ă = paleozoic; medic ~ = medic care, prin concurs, a devenit superior medicului specialist. ♢ simplu, rudimentar, simplist. ♢ (despre cuvinte) primitiv (I, 4) o (ec.) sector ~ = ansamblu de activităţi economice producător de materii prime (agricultura şi industriile extractive). ♢ (med.; despre simptome) care apare în prima fază a unei boli. 2. care se manifestă brutal; care dovedeşte lipsă de cultură, de rafinament. 3. (despre elemente şi compuşi chimici) cu o singură valenţă satisfăcută de un anumit element sau radical. II. s. m. reprezentant ales, cu atribuţii administrative în oraşe şi comune. (< lat. primarius, fr. primaire)
(Marele dicţionar de neologisme)

primár adj. m., s. m., pl. primári; f. sg. primáră, pl. primáre
(Dicţionar ortografic al limbii române)

primăríe s. f., art. primăría, g.-d. art. primăríei; pl. primăríi, art. primăríile
(Dicţionar ortografic al limbii române)

primăríu adj. m., f. primăríe; pl. m. şi f. primăríi
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
PRIMÁR adj. 1. v. originar. 2. v. primitiv. 3. v. ele-mentar. 4. v. elementar.
(Dicţionar de sinonime)

PRIMÁR s. (reg.) antist, (Transilv., Maram. şi Ban.) birău, (Transilv., Ban. şi Olt.) chinez, (Transilv. şi Ban.) jude, (înv.) judeţ, procator, vătăman, vornic, (înv., prin Transilv.) jurat, (rusism înv.) starşină. (~ al satului.)
(Dicţionar de sinonime)

PRIMÁR s., adj. v. paleozoic.
(Dicţionar de sinonime)

PRIMĂRÍE s. consiliu, sfat, (înv.) vornicie. (S-a dus la ~ pentru o adeverinţă.)
(Dicţionar de sinonime)

PRIMĂRÍE s. v. primariat.
(Dicţionar de sinonime)

PRIMĂRÍU adj. v. precoce, timpuriu, văratic.
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
Primarsecundar
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: pr pri prim prima primar

Cuvinte se termină cu literele: ii rii arii marii imarii