punctuatie

PUNCTUÁŢIE, punctuaţii, s.f. Sistem de semne grafice convenţionale care au rolul de a marca propoziţiile, frazele, pauzele, intonaţia, întreruperea şirului vorbirii etc., mod de a folosi aceste semne; ramură a gramaticii care indică folosirea corectă a acestor semne. [Pr.: -tu-a-. – Var.: (înv.) punctuaţiúne s.f.] – Din fr. punctuation (după punct).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

PUNCTUÁŢI//E ~i f. 1) Ansamblu de sisteme grafice convenţionale care marchează structura enunţului, pauzele şi modificările intonaţiei. 2) Compartiment al gramaticii care indică utilizarea corectă a acestui ansamblu de sisteme grafice. [G.-D. punctuaţiei; Sil. -tu-a-] /<fr. ponctuation
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

PUNCTUÁŢIE s.f. Totalitatea semnelor grafice cu ajutorul cărora se despart frazele între ele şi părţile constitutive ale frazei; parte a gramaticii care cuprinde regulile de întrebuinţare a acestor semne; fel de a întrebuinţa aceste semne. [Gen. -iei, var. punctuaţiune s.f. / cf. fr. punctuation].
(Dicţionar de neologisme)

PUNCTUÁŢIE s. f. sistem de semne grafice cu ajutorul cărora se despart frazele între ele şi părţile constitutive ale frazei; parte a gramaticii care cuprinde regulile de folosire a acestor semne; felul de a le folosi. (după fr. ponctuation)
(Marele dicţionar de neologisme)

punctuáţie s. f. (sil. punc-tu-a-ţi-e), art. punctuáţia (sil. -ţi-a), g.-d. art. punctuáţiei; pl. punctuáţii
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
PUNCTUÁŢIE s. (LINGV.) (înv.) prozodie. (Reguli de ~.)
(Dicţionar de sinonime)