SILNICÍ, silnicesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A constrânge, a forţa, a sili pe cineva să facă ceva; a aplica forţa, violenţa. ♦ Fig. A stâlci, a poci. – Din silnic.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A SILNIC//Í ~ésc tranz. 1) A supune în mod silnic. 2) (fiinţe) A pune cu forţa (să facă ceva); a forţa; a constrânge; a sili. 3) fig. (cuvinte, melodii etc.) A denatura, încălcând grav starea firească; a stâlci; a poci; a schingiui. /Din silnic
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
silnicí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. silnicésc, imperf. 3 sg. silniceá; conj. prez. 3 sg. şi pl. silniceáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
SILNICÍ vb. v. constrânge, face, forţa, îngre-ţoşa, obliga, scârbi, sili, sparge, strica, viola.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A SILNIC//Í ~ésc tranz. 1) A supune în mod silnic. 2) (fiinţe) A pune cu forţa (să facă ceva); a forţa; a constrânge; a sili. 3) fig. (cuvinte, melodii etc.) A denatura, încălcând grav starea firească; a stâlci; a poci; a schingiui. /Din silnic
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
SILNICÍ vb. v. constrânge, face, forţa, îngre-ţoşa, obliga, scârbi, sili, sparge, strica, viola.
(Dicţionar de sinonime)