stanul

STAN s.n. v. stană.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

STAN ~uri n. pop. Partea unei rochii sau cămăşi femeieşti, care acoperă corpul de la talie în sus. /<ucr., sb. stan
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

Stan s.m. – Stanislav. Sl. Stanislavŭ. Se foloseşte pentru a exprima ideea de „un oarecare, unul în plus”; Stan şi Bran; Stan Păţitul. – Der. Stana (var. Stanca), s.f.; stancă, s.f. (ceucă, Corvus monedula), în ce priveşte numele comun pentru ţigănci, cf. cioacă, cioară.
(Dicţionarul etimologic român)

Stan Păţítul s. pr. m.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

stan s. m., pl. stani
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
STAN s. v. clin.
(Dicţionar de sinonime)