STRIGÁ, strig, vb. I. I. Intranz. 1. A scoate sunete puternice, ţipete; a răcni. ♦ A semnaliza ceva prin ţipete; a cere ajutor prin ţipete. 2. (Despre animale şi păsări) A scoate sunete sau zgomote caracteristice speciei. II. 1. Tranz. A spune, a enunţa ceva cu glas puternic; a-şi exprima cu glas puternic voinţa. ♦ Intranz. A se văicări, a se jeli, a se plânge cu glas tare. ♦ A cere ceva cu glas tare, a reclama ceva impetuos; a pretinde, a porunci. 2. Intranz. A se răsti la cineva, a-i adresa cuiva vorbe aspre; a-i vorbi cuiva tare şi cu duşmănie. 3. Tranz. A chema (pe cineva) cu glas tare să vină, să asculte etc. (spunându-i numele). ♢ Expr. A striga catalogul = a face apelul nominal al elevilor sau studenţilor. ♦ (Înv.) A chema la armată; a mobiliza. 4. Tranz. A face cunoscut ceva (anunţând, vestind cu glas tare). 5. Tranz. A se adresa cuiva cu un epitet, a denumi pe cineva; a porecli. ♦ Tranz. impers. A purta numele..., a se numi, a se chema... 6. Intranz. A spune strigături la joc; a conduce jocul prin strigăte şi chiuituri. – Lat. *strigare (< strix, -gis „bufniţă”).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A STRIGÁ strig 1. intranz. 1) (despre oameni) A produce sunete puternice şi stridente (de mânie, de groază sau de durere); a scoate strigăte; a ţipa; a răcni. 2) A face gălăgie; a strica liniştea. 3) A vorbi pe un ton ridicat; a-şi manifesta enervarea, nemulţumirea sau mânia prin vorbe răstite; a ţipa; a răcni. 4) A rosti cu glas tare strigături (în timpul jocului). 5) (despre animale, păsări) A scoate sunete puternice caracteristice speciei; a răcni; a ţipa. 2. tranz. 1) A spune cu glas tare. ~ un nume. 2) A chema să vină (rostind numele celui chemat). ~ pe nume. /<lat. strigare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
strigá (-g, -at), vb. – 1. A ţipa, a răcni. – 2. A chema. – 3. A recita strigături. – Megl. strig(are). Probabil der. lat. *strigāre „a ţipa ca o cucuvea”, de la strix, cf. numele său fr. chat-huant, din huer „a striga” (Meyer, IF, VI, 120; Densusianu, Rom., XXXIII, 286; Meyer., Alb. St., IV, 73; Tiktin; Puşcariu 1657; REW 8319; cf. Graur, Rom., LIV, 507). – Der. din lat. *stridŭlāre (Pascu, I, 161; Pascu, Arch. Rom., VI, 265) este mai îndoielnică; şi din cea lat. *exquiritāre (Cihac, I, 266; Koerting 3478) nu pare posibilă. Der. strigăt, s.n. (ţipăt; chemare; sunete emise de animale); strigător, adj. (care strigă; care se remarcă; crainic, vestitor); strigătură, s.f. (strofă satirică care se strigă în timpul jocurilor populare); trigare, s.f. (înv., vînzare prin licitaţie).
(Dicţionarul etimologic român)
STRÍGA s. f. 1. vampir imaginat ca o femeie care chinuieşte copiii, ia mana de la vaci etc. 2. pasăre răpitoare de noapte, galben-roşcată şi cu pete brune, care se hrăneşte cu şoareci. 3. fluture cap-de-mort. (< fr. strige, lat. striga)
(Marele dicţionar de neologisme)
strigá vb., ind. prez. 1 sg. strig, 3 sg. şi pl. strígă; perf. s. 1 sg. strigái, 1 pl. strigárăm
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
STRIGÁ vb. 1. a ţipa, a urla, a zbiera, (înv. şi reg.) a toi, (înv.) a chema. (~ cât îl ţinea gura.) 2. a răcni, a ţipa, a urla, a zbiera, (reg.) a ţivli, (Transilv.) a puhăi, (Transilv. şi Maram.) a ţipoti, (fam. fig.) a se sparge. (~ de durere.) 3. v. vocifera. 4. v. răsti. 5. v. chiui. 6. v. exclama.
(Dicţionar de sinonime)
STRIGÁ vb. v. cere, chema, înscăuna, întrona, învesti, numi, pretinde, proclama, pune, reclama, revendica, unge.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
A striga ≠ a şopti
(Dicţionar de antonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A STRIGÁ strig 1. intranz. 1) (despre oameni) A produce sunete puternice şi stridente (de mânie, de groază sau de durere); a scoate strigăte; a ţipa; a răcni. 2) A face gălăgie; a strica liniştea. 3) A vorbi pe un ton ridicat; a-şi manifesta enervarea, nemulţumirea sau mânia prin vorbe răstite; a ţipa; a răcni. 4) A rosti cu glas tare strigături (în timpul jocului). 5) (despre animale, păsări) A scoate sunete puternice caracteristice speciei; a răcni; a ţipa. 2. tranz. 1) A spune cu glas tare. ~ un nume. 2) A chema să vină (rostind numele celui chemat). ~ pe nume. /<lat. strigare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Dicţionarul etimologic român)
STRÍGA s. f. 1. vampir imaginat ca o femeie care chinuieşte copiii, ia mana de la vaci etc. 2. pasăre răpitoare de noapte, galben-roşcată şi cu pete brune, care se hrăneşte cu şoareci. 3. fluture cap-de-mort. (< fr. strige, lat. striga)
(Marele dicţionar de neologisme)
strigá vb., ind. prez. 1 sg. strig, 3 sg. şi pl. strígă; perf. s. 1 sg. strigái, 1 pl. strigárăm
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
STRIGÁ vb. 1. a ţipa, a urla, a zbiera, (înv. şi reg.) a toi, (înv.) a chema. (~ cât îl ţinea gura.) 2. a răcni, a ţipa, a urla, a zbiera, (reg.) a ţivli, (Transilv.) a puhăi, (Transilv. şi Maram.) a ţipoti, (fam. fig.) a se sparge. (~ de durere.) 3. v. vocifera. 4. v. răsti. 5. v. chiui. 6. v. exclama.
(Dicţionar de sinonime)
STRIGÁ vb. v. cere, chema, înscăuna, întrona, învesti, numi, pretinde, proclama, pune, reclama, revendica, unge.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
A striga ≠ a şopti
(Dicţionar de antonime)