SĂCĂLÚŞ s.n. v. săcălaş.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
săcălúş (săcălúşe), s.n. – Tun mic. Var. săcălaş. Mag. szakallás, din sl. sokolŭ „tun” (Cihac, II, 322; Tiktin). Sec. XVII, înv.
(Dicţionarul etimologic român)
săcălúş s. n., pl. săcălúşe/săcălúşuri
(Dicţionar ortografic al limbii române)
săcălúş, săcălúşuri şi săcălúşe, s.m. 1. (înv.) tun mic, primitiv, cu tragere directă, folosit în evul mediu ca armă de luptă, iar apoi la parade; salvă de săcăluş. 2. (înv.) puşcă mică folosită în evul mediu. 3. (reg.) puşcă de joc (pentru copii). 4. (reg.) piuă mică cu chibrituri care produce explozie. 5. (reg.) praf de puşcă pus în ţeavă. 6. (reg.) bucată groasă (sferică) de lemn sau dintr-un aliment. 7. (reg.) bucată de lemn de care se priponesc vitele; pripon, ţăruş. 8. (reg.) lemn care se pune cailor nărăvaşi în gură când se potcovesc.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
săcălúş (săcălúşe), s.n. – Tun mic. Var. săcălaş. Mag. szakallás, din sl. sokolŭ „tun” (Cihac, II, 322; Tiktin). Sec. XVII, înv.
(Dicţionarul etimologic român)
(Dicţionar ortografic al limbii române)
săcălúş, săcălúşuri şi săcălúşe, s.m. 1. (înv.) tun mic, primitiv, cu tragere directă, folosit în evul mediu ca armă de luptă, iar apoi la parade; salvă de săcăluş. 2. (înv.) puşcă mică folosită în evul mediu. 3. (reg.) puşcă de joc (pentru copii). 4. (reg.) piuă mică cu chibrituri care produce explozie. 5. (reg.) praf de puşcă pus în ţeavă. 6. (reg.) bucată groasă (sferică) de lemn sau dintr-un aliment. 7. (reg.) bucată de lemn de care se priponesc vitele; pripon, ţăruş. 8. (reg.) lemn care se pune cailor nărăvaşi în gură când se potcovesc.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)