transcendentalismul

TRANSCENDENTALÍSM s.n. 1. Concepţie filozofică elaborată de Kant şi bazată pe ideea că formele apriorice ale conştiinţei precedă experienţa şi constituie condiţiile existenţei ei. 2. Curent filozofic caracterizat prin religiozitate panteistă şi prin spirit umanitar. – Din fr. transcendantalisme (după transcendent).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

TRANSCENDENTALÍSM n. filoz. Doctrină filozofică elaborată de Kant, care susţine ideea că formele apriorice ale cunoaşterii preced experienţa şi o condiţionează. /<fr. transcendantalisme
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

TRANSCENDENTALÍSM s.n. 1. Doctrină filozofică idealistă, întemeiată de Kant, care se bazează pe ideea că formele apriorice ale conştiinţei ar preceda experienţa şi ar constitui condiţiile existenţei ei. 2. Şcoală filozofică americană, iniţiată de R. W. Emerson (1836) şi caracterizată printr-un misticism panteist, care critică de pe poziţii romantice capitalismul, propunând rezolvarea problemelor sociale prin autoperfecţionarea morală. [Cf. fr. transcendantalisme].
(Dicţionar de neologisme)

TRANSCENDENTALÍSM s. n. 1. concepţie sau atitudine gnoseologică care susţine posibilitatea unei cunoaşteri apriorice, căutând să determine condiţiile unei astfel de cunoaşteri. 2. curent filozofic american, printr-un misticism panteist, care critică de pe poziţii romantice capitalismul, propunând rezolvarea problemelor sociale prin autoperfecţionarea morală. (< fr. transcendantalisme)
(Marele dicţionar de neologisme)

transcendentalísm s. n. (sil. mf. trans-)
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
TRANSCENDENTALÍSM s. (FILOZ.; la Kant) aprio-rism.
(Dicţionar de sinonime)