treierau

TREIERÁ, tréier, vb. I. Tranz. 1. A separa (prin batere, cu maşini speciale etc.) boabele, seminţele de restul unei plante. ♢ Aparat de treierat = ansamblu, la o batoză sau la o combină, în care se efectuează operaţia de treierare a cerealelor. 2. Fig. (Rar) A cutreiera. [Pr.: tre-ie-. – Var.: (reg.) trierá vb. I] – Lat. tribulare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A TREIERÁ tréier tranz. (cereale sau păstăioase) A bate, separând boabele de restul plantei. /<lat. tribulare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

treierá (-r, -át), vb. – A separa seminţele cerealelor de restul plantei. – Var. treera, triera. – Mr. triγir(are), megl. trăir(ari). Lat. tribŭlāre (Densusianu, Hlr., 168; Koerting 9722; Puşcariu 1759; REW 8885), cf. it. trebbiare (sard. triulare), prov. treblar, sp. trillar, port. trilhar. – Der. treier (var. Mod. trier), s.n. (treierare, treierat); treierat, s.n. (acţiunea de a treiera); treierător, s.m. (persoană care se ocupă cu treieratul); treierătoare, s.f. (femeie care treieră; maşină de treierat); treieriş, s.n. (treierat); treierătură, s.f. (grîu treierat).
(Dicţionarul etimologic român)

treierá vb., ind. prez. 1 sg. tréier, 3 sg. şi pl. tréieră
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
TREIERÁ vb. v. colinda, cutreiera, parcurge, străbate, vântura.
(Dicţionar de sinonime)