TURUÍ, turui, vb. IV. Intranz. (Fam. şi depr.) A vorbi întruna şi repede (fără a spune lucruri importante); a-i merge gura ca o moară. – Formaţie onomatopeică.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A TURUÍ túrui intranz. 1) (despre turturele sau despre porumbei) A scoate sunete prelungi şi repetate, caracteristice speciei; a gurlui; a gânguri. 2) fam. A vorbi repede şi fără întrerupere (spunând lucruri lipsite de importanţă). /Onomat.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
turuí vb., ind. şi conj. prez. 1 şi 2 sg. túrui, 3 sg. şi pl. túruie, imperf. 3 sg. turuiá
(Dicţionar ortografic al limbii române)
turuí1, turuiésc, vb. IV (reg.) 1. a se obosi tare. 2. a deszăpezi. 3. a fertiliza un teren tânăr ţinând oile să pască pe el.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)
Sinonime:
TURUÍ vb. v. durăi, durui, grunguni, gurlui, hodorogi, hurui.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A TURUÍ túrui intranz. 1) (despre turturele sau despre porumbei) A scoate sunete prelungi şi repetate, caracteristice speciei; a gurlui; a gânguri. 2) fam. A vorbi repede şi fără întrerupere (spunând lucruri lipsite de importanţă). /Onomat.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Dicţionar ortografic al limbii române)
turuí1, turuiésc, vb. IV (reg.) 1. a se obosi tare. 2. a deszăpezi. 3. a fertiliza un teren tânăr ţinând oile să pască pe el.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)
Sinonime:
TURUÍ vb. v. durăi, durui, grunguni, gurlui, hodorogi, hurui.
(Dicţionar de sinonime)