Dicţionar român explicativ - vrea - sinonime, conjugare, dex, doom, neologisme
VREA, vreau, vb. II. Tranz. I. (Urmat de o completivă directă cu verbul la conjunctiv sau, rar, de un infinitiv). 1. A fi hotărât, a fi decis să...; a avea de gând să..., a voi, a intenţiona. ♢ Expr. Vrea (sau va) să zică = a) înseamnă, are semnificaţia de...; b) (cu valoare de conjuncţie) aşadar, deci. Ce vrea (sau va) să zică asta? = ce înseamnă, ce rost are? Cum (sau ce) va vrea = orice. 2. A pretinde a cere; a aştepta ceva de la cineva. 3. A dori, a pofti; a-i plăcea ceva sau cineva. ♢ Loc. adv. Pe vrute, pe nevrute = indiferent dacă doreşte sau nu, vrând-nevrând. ♢ Expr. Vrei, nu vrei = de voie, de nevoie, fie că doreşti, fie că nu doreşti. Vrei, nu vrei, bea Grigore agheazmă, se spune despre cel care trebuie să îndeplinească ceva împotriva dorinţei sale. Vrând-nevrând = mai mult de silă decât de bună voie; constrâns de împrejurări. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva = a avea mare influenţă asupra cuiva. ♦ Refl. A dori să fie, să devină ceva ori cineva. Fiecare s-a vrut mai bun. 4. A consimţi, a primi, a se învoi, a fi de acord. 5. (Mai ales în forma negativa) A putea, a fi în stare. Focul nu vrea să ardă. ♦ (Pop.) A fi gata, pe cale sau pe punctul de... Când vru să moară îşi chemă feciorii. II. (Ca verb auxiliar, serveşte la formarea viitorului) Mâine vei merge la teatru. ♢ (Forma de pers. 3 sg. va se substituie tuturor persoanelor sg. şi pl. pentru formarea viitorului cu conjunctivul prez. al verbelor de conjugat) Vestitor al unei vremi ce va să vie. ♢ Expr. Va să fiu (sau să fii etc.) = trebuie să fiu (sau să fii etc.) [Prez. ind. şi: (II) voi (pop. oi), vei (pop. ăi, ei, îi, i, oi), va (pop. o, a), vom (pop. om), veţi (pop. ăţi, eţi, oţi), vor (pop. or). – Var.: vroí vb. IV] – Lat. *volere.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

VREA, vreau, vb. II. Tranz. I. (Urmat de o completivă directă cu verbul la conjunctiv sau, rar, de un infinitiv). 1. A fi hotărât, a fi decis să...; a avea de gând să..., a voi, a intenţiona. ♢ Expr. Vrea (sau va) să zică = a) înseamnă, are semnificaţia de...; b) (cu valoare de conjuncţie) aşadar, deci. Ce vrea (sau va) să zică asta? = ce înseamnă, ce rost are? Cum (sau ce) va vrea = orice. 2. A pretinde a cere; a aştepta ceva de la cineva. 3. A dori, a pofti; a-i plăcea ceva sau cineva. ♢ Loc. adv. Pe vrute, pe nevrute = indiferent dacă doreşte sau nu, vrând-nevrând. ♢ Expr. Vrei, nu vrei = de voie, de nevoie, fie că doreşti, fie că nu doreşti. Vrei, nu vrei, bea Grigore agheazmă, se spune despre cel care trebuie să îndeplinească ceva împotriva dorinţei sale. Vrând-nevrând = mai mult de silă decât de bună voie; constrâns de împrejurări. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva = a avea mare influenţă asupra cuiva. ♦ Refl. A dori să fie, să devină ceva ori cineva. Fiecare s-a vrut mai bun. 4. A consimţi, a primi, a se învoi, a fi de acord. 5. (Mai ales în forma negativa) A putea, a fi în stare. Focul nu vrea să ardă. ♦ (Pop.) A fi gata, pe cale sau pe punctul de... Când vru să moară îşi chemă feciorii. II. (Ca verb auxiliar, serveşte la formarea viitorului) Mâine vei merge la teatru. ♢ (Forma de pers. 3 sg. va se substituie tuturor persoanelor sg. şi pl. pentru formarea viitorului cu conjunctivul prez. al verbelor de conjugat) Vestitor al unei vremi ce va să vie. ♢ Expr. Va să fiu (sau să fii etc.) = trebuie să fiu (sau să fii etc.) [Prez. ind. şi: (II) voi (pop. oi), vei (pop. ăi, ei, îi, i, oi), va (pop. o, a), vom (pop. om), veţi (pop. ăţi, eţi, oţi), vor (pop. or). – Var.: vroí vb. IV] – Lat. *volere.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A SE VREÁ mă vreau intranz. A dori să ajungă sau să devină ceva sau cineva. Se vrea inginer. /<lat. volere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A VREÁ vreau tranz. 1) A avea în intenţie; a proiecta în gând. Vreau să plec. Vreau să cânt.Vrei nu vrei fie că doreşti, fie că nu doreşti. Vrei, nu vrei, bea Grigore agheasmă se spune despre cineva care trebuie să facă ceva împotriva voinţei sale. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva a avea o mare influenţă asupra cuiva. 2) A dori să i se acorde; a pretinde; a cere. Vrea o explicaţie. 3) A exista posibilitatea; a fi posibil; a putea. Vrea să plouă. [Monosilabic] /<lat. volere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A VREÁ vreau tranz. 1) A avea în intenţie; a proiecta în gând. Vreau să plec. Vreau să cânt.Vrei nu vrei fie că doreşti, fie că nu doreşti. Vrei, nu vrei, bea Grigore agheasmă se spune despre cineva care trebuie să facă ceva împotriva voinţei sale. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva a avea o mare influenţă asupra cuiva. 2) A dori să i se acorde; a pretinde; a cere. Vrea o explicaţie. 3) A exista posibilitatea; a fi posibil; a putea. Vrea să plouă. [Monosilabic] /<lat. volere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE VREÁ mă vreau intranz. A dori să ajungă sau să devină ceva sau cineva. Se vrea inginer. /<lat. volere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

vreá (vreáu, vrut), vb. – 1. A dori, a fi decis să, a avea voinţa de a. – 2. A pretinde, a cere. – 3. A permite. – 4. A trata, a întreprinde. – Var. I vreu, vroi, voi, I pl. vrem, voim, inf. v(r)oi. Mr. voi, vrută, vreare, istr. voi. Lat. volĕre, forma vulgară în loc de velle (Diez, I, 448; Cihac, I, 319; Puşcariu 1920; REW 9180), cf. it. volere, prov., cat. voler, fr. vouloir. Pentru evoluţia formelor, cf. Candrea, Éléments, 45 şi Tiktin; despre folosirea ca auxiliar al viitorului, cf. va. La pierderea lui r în tema prezentului şi a inf. au contribuit analogia cu voie „voinţă”, simultan cu poziţia slabă a cons. la I *vo(r)iuvoi ca *ceriucei (cerere), pierpiei (pieire) etc. Der. vrere, s.f. (voinţă); vrută, s.f. (dorinţă, gust); vruţă, s.f. (nepoftită; codoaşă), probabil de la vruţi, dacă acest cuvînt a avut vreodată sensul de „iubit” ca în sp. (după Iordan, BF, II, 194, de origine expresivă); voinţă (var. vroinţă), s.f. (vrere); bunăvoinţă, s.f. (intenţie bună); reavoinţă, s.f. (intenţie rea); voitor, adj. (care doreşte, care voieşte); binevoitor, adj. (bine intenţionat); răuvoitor, adj. (rău intenţionat). – Cf. votru.
(Dicţionarul etimologic român)

vrea vb., ind. prez. 1 sg. vreáu, 2 sg. vrei, 1 pl. vrem, 3 pl. vor, imperf. 1 sg. vreám, 3 sg. vrea, perf. s. 1 sg. vrúi, 3 sg. vru; conj. prez. 3 sg. şi pl. vrea; part. vrut; ger. vrând; aux. ind. prez. 1 sg. voi, 2 sg. vei, 3 sg. va, 1 pl. vom, 2 pl. veţi, 3 pl. vor
(Dicţionar ortografic al limbii române)

va să zícă (vrea să însemne) vb. + vb.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

care va să zică loc. conjcţ.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

vrea vb., ind. prez. 1 sg. vreáu, 2 sg. vrei, 1 pl. vrem, 3 pl. vor, imperf. 1 sg. vreám, 3 sg. vrea, perf. s. 1 sg. vrúi, 3 sg. vru; conj. prez. 3 sg. şi pl. vrea; part. vrut; ger. vrând; aux. ind. prez. 1 sg. voi, 2 sg. vei, 3 sg. va, 1 pl. vom, 2 pl. veţi, 3 pl. vor
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:

VREA vb. 1. v. dori. 2. v. cere. 3. v. pofti. 4. a cere, a pretinde, a voi. (Iată ce ~ eu de la voi; cât ~ pe ceas?) 5. v. consimţi. 6. v. intenţiona.
(Dicţionar de sinonime)

VREA vb. 1. v. dori. 2. v. cere. 3. v. pofti. 4. a cere, a pretinde, a voi. (Iată ce ~ eu de la voi; cât ~ pe ceas?) 5. v. consimţi. 6. v. intenţiona.
(Dicţionar de sinonime)