îngăimat dex - definiţie, sinonime, conjugare
ÎNGĂIMÁ, îngắim, vb. I. 1. Tranz. A rosti cu greutate, nedesluşit, încurcat; a bolborosi, a îndruga, a îngăla (2); p. ext. a fredona, a cânta. 2. Refl. (Reg.) A sta la îndoială; a zăbovi. [Prez. ind. şi: îngáim, îngăimez] – Et. nec.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ÎNGĂIMÁT, -Ă, îngăimaţi, -te. adj. (Despre rostire, vorbe etc.) Nedesluşit, bolborosit, tărăgănat, şovăielnic; îngălat (2). – V. îngăima.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A ÎNGĂIMÁ îngáim tranz. (cuvinte, propoziţii) A pronunţa nedesluşit, confuz. / Orig. nec.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

îngăimá (îngáim, îngăimát), vb. – 1. A bîigui, a bălmăji, a rosti cu greutate. – 2. A zăpăci, a încurca, a stîrni confuzie. – 3. A zăbovi, a şovăi, a sta la îndoială. – 4. A face de mîntuială, a da rasol. – 5. (Refl.) A se zăpăci, a se tulbura. Deşi formaţia nu este clară, pare evident că este vorba de o formaţie expresivă, ca în cazul tuturor cuvintelor care înseamnă „a bîigui”. Pentru intenţia expresivă, cf. cuvintele semnalate pentru rădăcina glo-, golo-. Explicaţiile avansate pînă în prezent nu satisfac: din alb. gëneń (Cihac, II, 718; Philippide, II, 718), din lat. *ingannāre (Lambrior 373; Philippide, Principii, 68; cf. împotrivă Densusianu, Filologie, 448); din rut. gaj sau gal’ima „frînă, pană” (Bogrea, Dacor., IV, 825); în legătură cu mag. galiba „greutate” (DAR). Identitatea semantică este evidentă cu îngăla, vb. (a bîigui, a bălmăji; a da rasol; a murdări), care trebuie să provină din aceeaşi rădăcină expresivă (pentru ultimul sens, cf. cîrcăli, feşteli, terfeli). Totuşi, se consideră în generalîngăla provine din lat. *ingallāre, de la galla „gîlcă” (Densusianu, Hlr., 191; Puşcariu 848; Pascu, Etimologii, 65; Bogrea, Dacor., IV, 825), sau din sl. galŭ „murdar” (Capidan, Dacor., IV, 1551; DAR), prin care nu se explică decît unul din sensurile sale. Der. îngăimător, adj. (care îngaimă); îngăimeală, s.f. (faptul de a îngăima; confuzie; nehotărîre); îngăimăci, vb. refl. (Trans., a se încurca), var. de la îngălmăci, care este tot de origine expresivă; îngălăciune, s.f. (murdărie); îngălmăceală, s.f. (încurcătură, confuzie).
(Dicţionarul etimologic român)

îngăimá vb. (sil. -găi-), ind. prez. 1 sg. îngăim, 2 sg. îngăimi, 3 sg. şi pl. îngáimă; conj. prez. 3 sg. şi pl. îngáime
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
ÎNGĂIMÁ vb. v. bombăni.
(Dicţionar de sinonime)

ÎNGĂIMÁ vb. v. codi, ezita, pregeta, şovăi.
(Dicţionar de sinonime)

ÎNGĂIMÁT adj. v. bolborosit.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: in ing inga ingai ingaim

Cuvinte se termină cu literele: at mat imat aimat gaimat