îî dex - definiţie, sinonime, conjugare
EL, EA, ei, ele, pron. pers. 3. 1. (Ţine locul persoanei despre care se vorbeşte) El merge. ♦ (Fam.; la sg.) Soţ, bărbat; soţie, nevastă. 2. (La genitiv, în formele lui, ei, lor, adesea precedat de „al, a, ai, ale”, cu valoare posesivă) Casa lui. ♢ Expr. Ai lui sau ai ei = persoane legate prin rudenie, interese comune, prietenie etc. de o anumită persoană. Ale lui sau ale ei = a) lucrurile personale ale cuiva; b) capriciile, toanele cuiva. Lasă-l în ale lui! 3. (La dativ, în formele lui, ei, îi, i, lor, le li, cu funcţie de complement indirect sau de atribut) Prietenul îi iese înainte. ♢ (În forma i, cu valoare neutră) Dă-i cu bere, dă-i cu vin. 4. (În acuzativ, în formele îl, l, o, îi, i, le, cu funcţie de complement direct) Cartea pe care o citesc. (Precedat de prepoziţii, în formele el, ea, ei, ele) Pe el îl caut. ♢ (Precedat de prepoziţii, în forma o, cu valoare neutră) Au mai păţit-o şi alţii. [Pr.: iel, ia, iei, iele] – Lat. illum, illa.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

FI, sunt, vb. IV. Intranz. A. (Verb predicativ) 1. A exista, a avea fiinţă. A fi sau a nu fi. ♢ Expr. De când sunt (sau eşti etc.) = (în legătură cu o negaţie) de când mă aflu (sau te afli etc.) pe lume, dintotdeauna; niciodată. E ce (sau cum) e sau a fost ce (sau cum) a fost, dar... = fie! să zicem că se poate! Treacă-meargă!. 2. A se afla, a se găsi într-un anumit loc, la o anumită persoană. Cine-i acolo? ♦ A-şi avea originea, a se trage, a proveni. De unde eşti? 3. A trăi, a vieţui, a o duce; (despre lucruri, situaţii, acţiuni etc.) a dura, a dăinui, a ţine. Vechi obiceiuri care sunt şi astăzi. ♢ Expr. Cât e lumea şi pământul = totdeauna; (în construcţii negative) niciodată. ♢ (Impers.; urmat de determinări temporale, fixează momentul unei acţiuni, sugerează trecerea timpului etc.) Era într-o seară. E mult de atunci. 4. A se îndeplini, a se întâmpla, a se petrece, a avea loc. Mi-a spus cum a fost. ♢ Expr. ce-o fi, o fi exprimă indiferenţa, neputinţa sau resemnarea cuiva în faţa unei situaţii. Fie! = a) accept să se facă aşa cum susţii; b) merită, nu e păcat! O fi! = se poate, posibil (dar eu n-aş crede)! Aşa a fost să fie = aşa a trebuit să se întâmple, era inevitabil ca lucrurile să se petreacă în alt chip. (Fam.) Este? = nu-i aşa (că am dreptate, că se confirmă ceea ce spun) ? 5. A avea preţul...; a costa, a valora. Cât sunt vinetele? 6. (În superstiţii, ghicitori etc.) A însemna, a prevesti, a fi semn că... Ce e când ţi se bate tâmpla? ♢ Expr. A nu fi bine (sau a bună) = a prevesti ceva rău. B. (Cu funcţie copulativă) 1. (formează, împreună cu numele predicativ, predicatul) El este vesel. ♢ Expr. A fi bine de cineva sau a-i fi cuiva bine = a se găsi într-o situaţie prielnică, favorabilă, a avea parte de linişte, de mulţumire. A fi cu cineva = a fi de partea cuiva, a sprijini pe cineva (într-o dispută). 2. (construit cu dativul; împreună cu un nume predicativ, exprimă o stare sau o acţiune arătate de numele predicativ respectiv) Mi-e prieten. ♢ Expr. Ce mi-e (sau ţi-e etc.)... = ce importanţă are, ce folos decurge din... (Fam.) Ţi-o (sau i-o etc.) fi = ajunge! destul! 3. (În construcţii impersonale, cu subiectul logic în dativ; în legătură cu noţiuni exprimând un sentiment, o senzaţie, o stare sufletească) A simţi. Mi-a fost greu. ♢ Loc. Vb. A-i fi cuiva drag (cineva sau ceva) = a-i plăcea, a îndrăgi, a iubi. ♢ Expr. Mi-e (sau ţi-e etc.) = (urmat de un infinitiv, un supin sau o propoziţie secundară cu verbul la conjuctiv) îmi pasă, îmi vine (greu sau uşor); port grija, sunt interesat. ♢ Expr. Mi-e (sau ţi-e etc.) că... (sau să nu...) = mă tem (sau te temi etc.) că... (sau să nu...). 4. (Impers.; urmat de un verb la infinitiv sau la conjunctiv sau urmat ori precedat de o noţiune temporală) A urma (să se facă), a trebui (să se facă). Când a fost să plece. 5. (De obicei impers.; la imperfect şi urmat de un verb la conjunctiv) A avea putinţa, posibilitatea, ocazia să...; a se afla pe punctul de a..., a nu mai lipsi mult până să... Era să moară. 6. (Impers.; urmat de un suspin) A putea, a trebui, a considera că este cazul să..., a se cuveni. E ceva de făcut. C. (Verb auxiliar) I. (Construit cu un participiu, serveşte la formarea diatezei pasive) Faptele sunt cunoscute. II. (Construit cu un participiu invariabil, formează timpuri compuse ale diatezei active). 1. (Cu viitorul I formează viitorul anterior) Voi fi terminat. 2. (Cu condiţionalul prezent formează perfectul optativ-condiţional) N-ar mai fi plecat. 3. (Cu conjunctivul prezent formează perfectul conjunctivului) Să fi spus. 4. (Cu infinitivul formează perfectul infinitivului) Se poate lăuda a fi învăţat totul. 5. (Cu viitorul I sau cu perfectul conjunctivului formează prezumtivul prezent şi perfect) Să se fi aflând mulţi în lume? III. (Construit cu un participiu invariabil sau cu un gerunziu, serveşte la alcătuirea unor forme perifrastice de perfect compus, mai mult ca perfect sau imperfect) Te-ai fost dus. [Forme gramaticale: prez. ind. sunt (fam. şi pop. îs, prescurtat -s), eşti (pr. ieşti), este (pr. ieste, prescurtat e, îi, i), suntem (acc. şi: suntém); imperf. eram (pr. ieram); perf. s. fui (reg. fusei); m.m. ca perf. fusesem; conjunctiv să fiu; imper. pers. 2 sg. fii (negativ nu fi); part. fost] – Lat. sum, *fui, *fire (= fieri).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ÍE, ii, s.f. 1. Bluză femeiască caracteristică portului naţional românesc, confecţionată din pânză albă de bumbac, de in sau de borangic şi împodobită la gât, la piept şi la mâneci cu cusături alese, de obicei în motive geometrice, cu fluturi, cu mărgele etc. 2. Parte a corpului la unele animale, reprezentată printr-o îndoitură a pielii. – Lat. [vestis] linea.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ÎÎ interj. (Pop. şi fam.) Cuvânt folosit pentru a exprima o aprobare, un consimţământ; da. – Onomatopee.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

VREA, vreau, vb. II. Tranz. I. (Urmat de o completivă directă cu verbul la conjunctiv sau, rar, de un infinitiv). 1. A fi hotărât, a fi decis să...; a avea de gând să..., a voi, a intenţiona. ♢ Expr. Vrea (sau va) să zică = a) înseamnă, are semnificaţia de...; b) (cu valoare de conjuncţie) aşadar, deci. Ce vrea (sau va) să zică asta? = ce înseamnă, ce rost are? Cum (sau ce) va vrea = orice. 2. A pretinde a cere; a aştepta ceva de la cineva. 3. A dori, a pofti; a-i plăcea ceva sau cineva. ♢ Loc. adv. Pe vrute, pe nevrute = indiferent dacă doreşte sau nu, vrând-nevrând. ♢ Expr. Vrei, nu vrei = de voie, de nevoie, fie că doreşti, fie că nu doreşti. Vrei, nu vrei, bea Grigore agheazmă, se spune despre cel care trebuie să îndeplinească ceva împotriva dorinţei sale. Vrând-nevrând = mai mult de silă decât de bună voie; constrâns de împrejurări. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva = a avea mare influenţă asupra cuiva. ♦ Refl. A dori să fie, să devină ceva ori cineva. Fiecare s-a vrut mai bun. 4. A consimţi, a primi, a se învoi, a fi de acord. 5. (Mai ales în forma negativa) A putea, a fi în stare. Focul nu vrea să ardă. ♦ (Pop.) A fi gata, pe cale sau pe punctul de... Când vru să moară îşi chemă feciorii. II. (Ca verb auxiliar, serveşte la formarea viitorului) Mâine vei merge la teatru. ♢ (Forma de pers. 3 sg. va se substituie tuturor persoanelor sg. şi pl. pentru formarea viitorului cu conjunctivul prez. al verbelor de conjugat) Vestitor al unei vremi ce va să vie. ♢ Expr. Va să fiu (sau să fii etc.) = trebuie să fiu (sau să fii etc.) [Prez. ind. şi: (II) voi (pop. oi), vei (pop. ăi, ei, îi, i, oi), va (pop. o, a), vom (pop. om), veţi (pop. ăţi, eţi, oţi), vor (pop. or). – Var.: vroí vb. IV] – Lat. *volere.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

EL ea (ei, ele) pron. pers. 3 1) (substituie numele persoanei despre care se vorbeşte) ~ învaţă. A fost şi ~ la ţară. 2) Soţ (respectiv soţie). 3) (formele de genitiv lui, ei, lor au valoare posesivă) Cartea lui. A lor a fost iniţiativa. 4) (formele de dativ lui, ei, îi, i, lor, le, li se folosesc cu funcţie de complement indirect sau atribut) Fusul îi scapă ei din mână. 5) (formele de acuzativ îl, l, o, îi, i, le se folosesc cu funcţie de complement direct) Cartea pe care o citesc. Pe el îl caută. 6) (formele i şi o se folosesc cu valoare neutră) Au mai păţit-o şi alţii. /<lat. illum, illa
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A FI sunt intranz. I. (cu funcţie de verb predicativ) 1) A se afla în realitate; a avea fiinţă; a fiinţa; a exista. ♢ Este (sau e) ceva (la mijloc) există ceva neclar (la mijloc). Este cum este treacă-meargă. 2) A se afla de faţă; a se găsi într-o anumită situaţie. Cartea este pe masă. Am fost la lucru.A fi la putere a se afla la conducere; a guverna. A fi în joc a se afla într-o situaţie critică. 3) A-şi avea obârşia; a se trage; a proveni. De unde eşti? 4) A se afla în viaţă; a trăi; a vieţui. El nu mai este.Cât vom fi şi vom trăi până la sfârşitul vieţii. 5) A avea loc; a se întâmpla; a se petrece. Ce a fost a trecut.A fost odată ca nici odată formulă cu care încep unele basme. 6) A avea o anumită valoare bănească; a costa; a valora. Cât e kilogramul de mere? II. (cu funcţie de verb copulativ) 1) (urmat de un nume predicativ) El este medic. Noi suntem trei. 2) (precedat de un pronume în dativ şi urmat de un determinativ) Mi-i foame. Mi-a fost greu. ♢ A-i fi oarecum (a-i fi nu ştiu cum) a nu îndrăzni; a se ruşina. A-i fi cuiva drag de ceva (sau de cineva) a îndrăgi ceva (sau pe cineva). III. (cu funcţie de verb semiauxiliar) Era s-o păţească. Îi era a cânta. IV. (cu funcţie de verb auxiliar) 1) (la formarea diatezei pasive) Ogorul este arat. 2) (la formarea unor moduri şi timpuri compuse) Copiii vor fi dormind. Să fi rămas. /<lat. sum, fui, fire
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ÍE ii f. Bluză femeiască din componenţa costumului naţional, confecţionată din pânză albă şi ornamentată cu broderii sau cusături, de obicei geometrice, pe piept, la mâneci şi la guler. [Art. ia; G.-D. iei; Sil. i-e] /<lat. linea
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A VREÁ vreau tranz. 1) A avea în intenţie; a proiecta în gând. Vreau să plec. Vreau să cânt.Vrei nu vrei fie că doreşti, fie că nu doreşti. Vrei, nu vrei, bea Grigore agheasmă se spune despre cineva care trebuie să facă ceva împotriva voinţei sale. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva a avea o mare influenţă asupra cuiva. 2) A dori să i se acorde; a pretinde; a cere. Vrea o explicaţie. 3) A exista posibilitatea; a fi posibil; a putea. Vrea să plouă. [Monosilabic] /<lat. volere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE VREÁ mă vreau intranz. A dori să ajungă sau să devină ceva sau cineva. Se vrea inginer. /<lat. volere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

el (-ei), pron. – Pronume personal de pers. 3, sing. m.; ţine locul persoanei despre care se vorbeşte. – Mr. el, megl. ĭel, istr. ĭe. Lat. ĭlle (Diez, I, 161; Puşcariu 764; Candrea-Dens., 531; REW 4266), prin intermediul unei forme vulgare *ĭllus; cf. it. el, ello, egli, fr. il, sp., port. él. – Gen. luiĭlluĭ (pl. lorĭllōrum), dat. îiĭllĭ (pl. leĭllis), acuz. lĭllum, nom. pl. eiĭlli. Vocala iniţială are, ca aproape toate e iniţiale, un timbru uşor palatal; ar fi însă o greşeală să fie transcrisă ie, cum face Scriban. Lui se foloseşte şi ca art. propriu al gen. la nume proprii (vulg. lu) şi, prin extindere incorectă, la mai multe substantive comune care desemnează persoane. Acuz. l în poziţie tare a primit un î protetic (› îl), care apare numai în textele de la 1630 la 1650 (Găzdaru 30).
(Dicţionarul etimologic român)

fi (sunt, fost), vb. – 1. A fiinţa. – 2. A sta. – 3. A se găsi, a se afla. – 4. A exista. – 5. A trăi. – 6. (Despre starea vremii) A se face (frumos, frig etc.). – 7. A dura, a se menţine. – 8. A fi de faţă. – 9. A avea loc, a se ţine. – 10. (Cu prep. cu) A fi adept. – 11. (Cu prep. de) A merita, a fi demn de. – 12. (Cu prep. a) A avea chef de. – 13. (Cu conj. ) A trebui, a fi nevoie. 14. (Cu inf.) A trebui. Mr. escu, fută, h’ireş megl. săm, fost, ire, istr. escu, fost, fi. Lat. sum fui, al cărui inf. esse a fost înlocuit de fiēri (Puşcariu 597; Candrea-Dens., 581; REW 3288; DAR). Cf. fiinţă, firetic. A păstrat forma înv. a optativului, în formulele de imprecaţie fire-ai, fire-ar. Comp. cu conjunctivul fie (cf. it. qualsisia, quando che sia); fiecare, pron.; fiece, adj.; fiecine, pron.; fiecînd, adv.; fiecum, adv.; fieunde, adv. (rar). Fiindcă, conj. este un comp. de la cu gerunziul fiind. Der. fire, s.f. (mod de a fi, caracter; natură; capacitate, creaţie; înv., menstruaţie), al cărui sens de „natură” nu a fost bine explicat (cf. gr. φύσις „natură”, de la φύω „a creşte”); fireş (var. înv. hireş), adj. (natural; originar, natural; real, autentic), cuvînt înv.; firesc, adj. (natural); fireşie, s.f. (înv., natură); fireşte, adv. (în chip natural); nefiresc, adj. *care nu este firesc; artificial); fiitor, adj. (existent, viitor), creaţie artificială, înv. Fiinţă, s.f. (făptură; esenţă, natural; prezenţă; existenţă), este un der. de la gerunziul fiind, cu suf. -inţă, cf. uşurinţă, cuviinţă, cerinţă, etc. (Puşcariu 610 şi DAR, de la un lat. *fientia, echivalent popular de la essentia, ipoteză plauzibilă, dar nu şi necesară). – Der. fiinţa, vb. (a exista, a se afla); fiinţesc, adj. (înv., real); nefiinţă, s.f. (inexistenţă); desfiinţa, vb. (a suprima, a reduce la nimic, a anula); înfiinţa, vb. (a crea, a stabili, a funda; refl., a apărea, a se produce; refl., a se prezenta); înfiinţător, adj. (fondator).
(Dicţionarul etimologic român)

-ÍE/-IÚNE s. f. „stare”, „calitate”. (< fr. -ion)
(Marele dicţionar de neologisme)

el [pron. iel] pr. m., g. lui, d. acc. lui, neacc. îi, i, i- (i-am dat), -i (dându-i), -i- (dându-i-se); ac. acc. el (prep.+ el), neacc. îl, l- (l-a dat), -l (dându-l), -l- (da-l-ar); pl. ei [pron. iei]; g. lor; d. acc. lor, neacc. le, le- (le-am dat), -le (dă-le), -le- (dându-le-o), li, li- (li-i dă), -li- (dându-li-se); ac. acc. ei (prep. +ei), neacc. îi, i- (i-am dat), -i (dându-i), -i- (da-i-ar)
(Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a)

fi2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. sunt, neacc. (pop.) -s (mi-s, ăştia-s), (reg.) îs, 2 sg. eşti [e pron. ie], 3 sg. éste [e pron. ie], neacc. e [pron. ie], (fam.) -i (ăsta-i), (reg.) îi, 1 pl. súntem, 2 pl. súnteţi; imperf. 1 erám, 2 sg. erái, 3 sg. erá, 2 pl. eráţi, 3 pl. eráu [e pron. ie], perf. s. 1 sg. fuséi/fui, 1 pl. fusérăm/fúrăm, m.m.c.p. 1 sg. fusésem, 1 pl. fuséserăm; conj. prez. 1 sg. să fiu, 2 sg. să fii, 3 să fie; cond. prez. 3 ar fi / (în imprecaţii) fír-ar; imper. 2 sg. fii, neg. nu fi, pl. (nu) fiţi; ger. fiínd (fi-ind); part. fost
(Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a)

pecétea-lui-Sólomon (bot.) s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

Scáunul-lui-Dumnezéu (astron.) s. pr. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

nelalócul lui (ei, său etc.) loc. adj.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

Domnía ei s. f. art. + pr., g.-d. Domníei ei; abr. D-ei
(Dicţionar ortografic al limbii române)

el pr. [pron. iel], g. lui; d. acc. lui, neacc. îi, i (i se dă), i-, -i, -i- (dându-i-se); ac. acc. el, neacc. îl, l-, -l, -l- (lua-l-ar); pl. ei [pron. iei]; g. lor; d. acc. lor, neacc. le, le-, -le, -le-, li (li se dă), li-, -li-; ac. acc. ei, neacc. îi, i-, -i, -i- (lua-i-ar)
(Dicţionar ortografic al limbii române)

Excelénţele lor s. f. art. pl. + pr.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

Maiestăţile lor s. f. pl. art. + pr., g.-d. Maiestăţilor lor
(Dicţionar ortografic al limbii române)

péştele-lui-Sólomon s. m.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

iárba-lui-Antónie s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

Măríile lor s.f. pl. art. + pr., g.-d. Măríilor lor
(Dicţionar ortografic al limbii române)

Domníile lor s. f. art. + pr., g.-d. Domníilor lor; abr. D-lor
(Dicţionar ortografic al limbii române)

Sfinţíile lor s. f. pl. art. + pr.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

Cápul-lui-Adám (zool.) s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

Domnía lui s. f. art. + pr., g.-d. Domníei lui; abr. D-lui
(Dicţionar ortografic al limbii române)

Înălţímile lor s. f. art. pl. + pr.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

săgeáta-lui-Dumnezéu s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

găína-lui-Dumnezéu (insectă) s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

fiínd că vb. + conjcţ.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

fi vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. sunt, neacc. s-,-s, îs, 2 sg. eşti [e- pron. ie-], 3 sg. este [e- pron. ie-], neacc. e [pron. ie], i-, -i, îi, 1 pl. suntém/súntem, 2 pl. suntéţi/súnteţi, imperf. 1 sg. şi pl. erám, 2 sg. erái, 3 sg. erá, 2 pl. eráţi, 3 pl. eráu [e- pron. ie-], perf. s. 1 sg. fuséi/fui, 1 pl. fusérăm/fúrăm, m. m. c. perf. 1 sg. fusésem, 1 pl. fuséserăm; conj. prez. 1 sg. fíu, 2 sg. fíi, 3 sg. şi pl. fíe; imper. 2 sg. fii, neg. nu fi, pl. fiţi; ger. fiínd; part. fost
(Dicţionar ortografic al limbii române)

úite-pópa-nu-e-pópa s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

íe s. f., art. ía, g.-d. art. íei; pl. ii, art. íile (sil. i-i-)
(Dicţionar ortografic al limbii române)

va să zícă (vrea să însemne) vb. + vb.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

care va să zică loc. conjcţ.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

vrea vb., ind. prez. 1 sg. vreáu, 2 sg. vrei, 1 pl. vrem, 3 pl. vor, imperf. 1 sg. vreám, 3 sg. vrea, perf. s. 1 sg. vrúi, 3 sg. vru; conj. prez. 3 sg. şi pl. vrea; part. vrut; ger. vrând; aux. ind. prez. 1 sg. voi, 2 sg. vei, 3 sg. va, 1 pl. vom, 2 pl. veţi, 3 pl. vor
(Dicţionar ortografic al limbii române)

íe adv. (reg.) da, aşa e!.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)

vb. IV (înv.) A merge, a se duce.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)



Sinonime:
EL pron. dânsul, dumnealui, (pop.) dumneasa, (înv.) nusul. (~ m-a invitat.)
(Dicţionar de sinonime)

CARUL-LUI-DUMNEZÉU s. v. vizitiul.
(Dicţionar de sinonime)

CONSTANTA LUI PLÁNCK s. (FIZ.) cuantă de acţiune.
(Dicţionar de sinonime)

CALEA-LUI-TROIÁN s. v. calea lactee, calea-laptelui.
(Dicţionar de sinonime)

BARBA-LUI-ARÓN s. v. rodul-pământului.
(Dicţionar de sinonime)

IARBA-LUI-TÁT s. v. tătăneasă.
(Dicţionar de sinonime)

IARBA-LUI-DUMNEZÉU s. v. lemnul-domnului.
(Dicţionar de sinonime)

IARBA-LUI-TÁTIN s. v. tătăneasă.
(Dicţionar de sinonime)

CAPUL-LUI-ADÁM s. v. cap-de-mort, fluture-cap-de-mort, strigă.
(Dicţionar de sinonime)

FI vb. 1. v. trăi. 2. v. dăinui. 3. v. afla. 4. a se afla, a se găsi, a sta. (Plicul este pe masă nedesfăcut.) 5. a se afla, a figura, a se găsi, a se număra. (A fi printre invitaţi.) 6. v. situa. 7. v. locui. 8. v. avea. 9. v. constitui. 10. v. însemna. 11. v. întâmpla. 12. v. proveni. 13. v. trebui. 14. v. costa.
(Dicţionar de sinonime)

ÍE s. (Ban., Transilv. şi Maram.) spăcel. (Poartă fotă şi ~ înflorată.)
(Dicţionar de sinonime)

ÍE s. v. chişiţă.
(Dicţionar de sinonime)

VREA vb. 1. v. dori. 2. v. cere. 3. v. pofti. 4. a cere, a pretinde, a voi. (Iată ce ~ eu de la voi; cât ~ pe ceas?) 5. v. consimţi. 6. v. intenţiona.
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
A fi ≠ a lipsi
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele:

Cuvinte se termină cu literele: