îmbăgiua
îmbăgiuá (-uéz, -át), vb. – A amăgi, a momi, a înşela. – Var. îmbăgina. Origine necunoscută. Nu pare posibilă der. de la un lat. ambagĕlla, în loc de ambages, propusă de Drăganu, Dacor., I, 297 şi acceptată de DAR. În Trans. şi Mold. de Nord.
(Dicţionarul etimologic român)
îmbăgiuá, îmbăgiuiéz, vb. I (reg.) 1. a purta cu vorba, a încurca. 2. a amăgi, a înşela; a momi, a ademeni, a seduce.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)
(Dicţionarul etimologic român)
îmbăgiuá, îmbăgiuiéz, vb. I (reg.) 1. a purta cu vorba, a încurca. 2. a amăgi, a înşela; a momi, a ademeni, a seduce.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)