îmbălsămare

ÎMBĂLSĂMÁ, îmbălsămez, vb. I. Tranz. 1. (Despre flori, parfumuri; la pers. 3) A umple, a impregna aerul cu miros plăcut (şi pătrunzător); a parfuma, a înmiresma, a miresma. 2. A impregna ţesuturile unui cadavru cu anumite substanţe chimice (introduse prin artere) pentru a împiedica sau pentru a întârzia putrefacţia; bălsăma. [Var.: (rar) îmbălsămí vb. IV] – În + balsam. Cf. it. i m b a l s a m a r e, fr. e m b a u m e r.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ÎMBĂLSĂMÁRE, îmbălsămări, s.f. Acţiunea de a îmbălsăma. – V. îmbălsăma.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A ÎMBĂLSĂM//Á ~éz tranz. 1) (spaţii) A umple cu miros plăcut; a înmiresma; a parfuma. 2) (cadavre) A îmbiba cu balsam (pentru a preveni sau a întârzia putrezirea). /în + balsam
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

îmbălsămá vb., ind. prez. 1 sg. îmbălsăméz, 3 sg. şi pl. îmbălsămeáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)

îmbălsămáre s, f., g.-d. art. îmbălsămării; pl. îmbălsămări
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
ÎMBĂLSĂMÁ vb. v. înmiresma.
(Dicţionar de sinonime)

ÎMBĂLSĂMÁRE s. v. înmiresmare.
(Dicţionar de sinonime)