îmbarcare

ÎMBARCÁ, îmbárc, vb. I. Tranz. şi refl. A (se) urca pe o navă pentru o călătorie pe apă; p. gener. a (se) urca pentru a călători în orice fel de mijloc de transport. – Din fr. embarquer.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ÎMBARCÁRE, îmbarcări, s.f. Acţiunea de a (se) îmbarca şi rezultatul ei. – V. îmbarca.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A ÎMBARCÁ îmbárc tranz. 1) (persoane) A face să se îmbarce. 2) A pune sau a lua la bordul unui vehicul (mai ales al unei nave). ~ mărfuri pe vapor. /<fr. embarquer
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE ÎMBARCÁ mă îmbárc intranz. A se urca în calitate de călător într-un vehicul (mai ales într-o navă). /<fr. embarquer
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ÎMBARCÁ vb.I. 1. tr., refl. A (se) urca pe o navă; (p. ext.) a (se) urca într-un tren, într-un vehicul pentru o călătorie mai îndelungată. 2. tr. A încărca o navă. [P.i. îmbárc, 3,6 -că. [< fr. embarquer].
(Dicţionar de neologisme)

ÎMBARCÁRE s.f. Acţiunea de a (se) îmbarca şi rezultatul ei. [< îmbarca].
(Dicţionar de neologisme)

ÎMBARCÁ vb. I. tr., refl. a (se) urca pe o navă, într-un vehicul pentru o călătorie. II. refl. (fig.) a se angaja împreună într-o acţiune. (< fr. embarquer)
(Marele dicţionar de neologisme)

îmbarcá vb., ind. prez. 1 sg. îmbárc, 3 sg. şi pl. îmbárcă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

îmbarcáre s. f., g.-d. art. îmbarcării; pl. îmbarcări
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Antonime:
A se îmbarca ≠ a debarca
(Dicţionar de antonime)

Îmbarcare ≠ debarcare
(Dicţionar de antonime)