îmbelșugare

ÎMBELŞUGÁ, îmbelşughez, vb. I. Tranz. (Rar) A face pământul să rodească, să devină îmbelşugat. – În + belşug.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ÎMBELŞUGÁRE s.f. Belşug; abundenţă, îndestulare. [Var.: (reg.) îmbielşugáre s.f.] – V. îmbelşuga.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A ÎMBELŞU//GÁ ~ghéz tranz. rar (ogoare) A face să aibă belşug (prin muncă şi organizare). /în + belşug
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

îmbelşugá vb., ind. prez. 1 sg. îmbelşughéz, 3 sg. şi pl. îmbelşugheáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)

îmbelşugáre s. f., g.-d. art. îmbelşugării
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
ÎMBELŞUGÁRE s. v. belşug.
(Dicţionar de sinonime)