îmbinat dex - definiţie, sinonime, conjugare
ÎMBINÁ, îmbín, vb. I. Tranz. şi refl. A (se) lega, a (se) uni, a (se) împreuna, a (se) asocia pentru a realiza un tot; a (se) îngemăna. – Probabil lat. *imbinare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ÎMBINÁT, -Ă, îmbinaţi, -te, adj. Care este unit cu altul într-un tot, care formează un tot; împreunat, îngemănat. – V. îmbina.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A ÎMBINÁ îmbín tranz. (elemente concrete sau abstracte) A face să se îmbine; a împreuna; a contopi. ~ munca cu odihna. /<lat. imbinare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE ÎMBINÁ pers. 3 se îmbínă intranz. (despre elemente concrete sau abstracte) A se uni formând un tot organic; a se împreuna; a se contopi; a se confunda. /<lat. imbinare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ÎMBINÁ//T ~tă (~ţi, ~te) v. A ÎMBINA şi A SE ÎMBINA.Sprâncene ~te sprâncene care se unesc la rădăcina nasului. /v. a îmbina
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

îmbiná (îmbín, îmbinát), vb. – A potrivi, a uni, a combina două părţi ale unui obiect sau două obiecte diferite. – Var. înghina. Lat. *bināti, de unde mr. binats „gemeni”, cf. it. binati „gemeni”, binare „a naşte gemeni”. Rezultatul rom. *binaţi, f. *binaţe, pare să fi fost considerat adj. verbal şi încrucişat cu îngemănat, a cărui corespondenţă semantică e perfectă. Este de asemenea posibil să se plece direct de la un lat. *bināre, refăcut pe baza lui *bināti, cf. it. binare, friul. imbiná „a uni”. În general se consideră der. de la un lat. *imbināre, de la bini „duplicate” (Lexiconul de la Buda; Puşcariu 778; Candrea-Dens., 823; REW 4280). DAR şi Graur, BL, V, 101, resping această ipoteză, bazîndu-se pe prioritatea, care nu este certă, a var. înghina, şi pe prezenţa lui desghina, vb. (a despărţi, a înlătura; a crăpa, a despica; a învrăjbi), mr. dizgl’ina, cu var. desbina, care se consideră un hiperurbanism. Astfel, pe cînd Densusianu, Hlr., 288; Densusianu, Filologie, 447; şi REW 4280 pleacă de la lat. *imbinare, Candrea-Dens., 482 pleacă de la *disglutinare, prin intermediul lui desghina, şi Giuglea, Dacor., III, 621, de la *disglināre ‹ gr. γλίvη „coadă”; Philippide, II, 640, presupune un lat. *disbināre, şi DAR o legătură între aceste cuvinte şi ghin, ghionoi. Explicarea lui îmbina pe baza lui desbinadesghina, nu este posibilă. Der. cu des- nu poate fi valabilă dacă lipseşte vb. simplu (des-lega, des-prinde), sau der. cu în- (des-chide, cf. închide; desfunda, cf. înfunda); iar cînd des- provine de la un der. romanic, ideea de „separaţie” s-a pierdut complet (cf. desfăta, desmierda); astfel încît, pentru desbina, mai întîi trebuie să fi existat un *bina sau îmbina. Ideea priorităţii cronologice a lui desghina faţă de desbina se explică prin prezenţa mr. dizgl’ina, a cărui origine nu o cunoaştem. Pentru lat. bināti, cf. Puşcariu , ZRPh., XXIX, şi REW 1109. V. şi Philippide, Principii, 108, care îl der. pe îmbina din lat. inguen. – Der. neîmbinat, adj. (separat); înghinărat (var. înghinorat), adj. (îmbinat).
(Dicţionarul etimologic român)

îmbiná vb., ind. prez. 1 sg. îmbín, 3 sg. şi pl. îmbínă
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
ÎMBINÁ vb. 1. v. asambla. 2. a încheia, a prinde, a uni. (A ~ capetele bârnelor.) 3. v. îmbuca. 4. a (se) combina, a (se) împreuna, a (se) îngemăna, a (se) uni. (Cum se ~ aceste elemente?) 5. v. uni. 6. a (se) împleti, a (se) uni, (fig.) a (se) conjuga. (A ~ în mod armonios diverse preocupări.)
(Dicţionar de sinonime)

ÎMBINÁT adj. 1. încheiat. (Bârne bine ~.) 2. v. unit.
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
A (se) îmbina ≠ a (se) dezbina, a (se) separa
(Dicţionar de antonime)

A îmbina ≠ a dezuni
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: im imb imbi imbin imbina

Cuvinte se termină cu literele: at nat inat binat mbinat