îmblăci
[Conjugare]
ÎMBLĂCÍ vb. IV. v. îmblăti.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
îmblăcí (-iuri), s.n. – Unealtă agricolă, bătătoare. – Var. îmblătiu, mlăci, blăcie. Sl. mlatŭ, omlatŭ „ciocan, mai” (Miklosich, Slaw. Elem., 30; Miklosich, Lexicon, 372; Cihac, II, 146; Conev 72; DAR), cf. bg. mlat. Fonetismul pare să indice o încrucişare cu sl. blŭčĭ(čĭ) „spin”, bg. vlačă „a scărmăna”. Der. de la bucŭlum (Gliuglea, LL, II, 21) pare imposibilă. – Der. îmblăti (var. îmblăci), vb. (a bate cerealele, cu îmblăciul pentru a le scoate seminţele; a bate, a ciomăgi), din sl. mlatiti, cf. bg. mlatĭă; îmblătitor, s.m. (persoană care îmblăteşte); îmblăteală, s.f. (bătaie).
(Dicţionarul etimologic român)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
îmblăcí (-iuri), s.n. – Unealtă agricolă, bătătoare. – Var. îmblătiu, mlăci, blăcie. Sl. mlatŭ, omlatŭ „ciocan, mai” (Miklosich, Slaw. Elem., 30; Miklosich, Lexicon, 372; Cihac, II, 146; Conev 72; DAR), cf. bg. mlat. Fonetismul pare să indice o încrucişare cu sl. blŭčĭ(čĭ) „spin”, bg. vlačă „a scărmăna”. Der. de la bucŭlum (Gliuglea, LL, II, 21) pare imposibilă. – Der. îmblăti (var. îmblăci), vb. (a bate cerealele, cu îmblăciul pentru a le scoate seminţele; a bate, a ciomăgi), din sl. mlatiti, cf. bg. mlatĭă; îmblătitor, s.m. (persoană care îmblăteşte); îmblăteală, s.f. (bătaie).
(Dicţionarul etimologic român)