îmblătire dex - definiţie, sinonime, conjugare
ÎMBLĂTÍ, îmblătesc, vb. IV. Tranz. A bate cerealele, plantele cu păstăi etc. cu îmblăciul pentru a le scoate seminţele. ♦ Fig. A bate rău pe cineva; a ciomăgi. [Var.: (reg.) îmblăcí vb. IV] – Cf. sl. m l a t ĩ t ĩ.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ÎMBLĂTÍRE, îmblătiri, s.f. Acţiunea de a îmblăti; îmblătit. – V. îmblăti.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A ÎMBLĂT//Í ~ésc tranz. 1) (cereale sau păstăioase) A prelucra cu îmblăciul (pentru a separa boabele). 2) fig. (persoane) A bate tare (cu ceva); a zdrobi în bătăi; a ciomăgi; a cetlui. /<sl. mlatiti
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE ÎMBLĂT//Í mă ~ésc intranz. rar A face (concomitent) schimb de bătăi (cu cineva). /<sl. mlatiti
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

îmblătí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. îmblătésc, imperf. 3 sg. îmblăteá; conj. prez. 3 sg. şi pl. îmblăteáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

îmblătíre s. f., g.-d. art. îmblătírii; pl. îmblătíri
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
ÎMBLĂTÍ vb. v. atinge, bate, lovi.
(Dicţionar de sinonime)

ÎMBLĂTÍRE s. v. îmblătit.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: im imb imbl imbla imblat

Cuvinte se termină cu literele: re ire tire atire latire