îmbuca dex - definiţie, sinonime, conjugare
ÎMBUCÁ, îmbúc, vb. I. 1. Tranz. A vârî în gură ceva de mâncare; a mânca (în pripă, ce se nimereşte); a înghiţi ceva dintr-o dată. 2. Refl. (Despre piese) A intra cu un capăt în altă piesă; a se împreuna, a se uni. – Lat. *imboccare (< bucca „gură”).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A ÎMBUCÁ îmbúc tranz. 1) A mânca puţin şi în grabă (înghiţind bucăţi mari de hrană). ~ de amiază. 2) (muştiucurile instrumentelor muzicale de suflat) A prinde cu gura. /<lat. imbuccare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE ÎMBUCÁ pers. 3 se îmbúcă intranz. (despre piesele unui ansamblu) A intra perfect cu un capăt în altă piesă. /<lat. imbuccare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

îmbucá (îmbúc, îmbucát), vb. – 1. A înghiţi. – 2. A gusta ceva de mîncare. – 3. A înfuleca. – 4. A împreuna, a uni, a cupla. – 5. (Înv.) A dispreţui. – 6. (Înv.) A săruta, a îmbrăţişa. – Mr. mbuc. Lat. *imbuccāre, de la bucca, cf. bucă (Puşcariu 781; Candrea-Dens., 192; DAR), cf. it. imboccare, fr. emboucher, sp., port. embocar. Der. de la bucă, în interiorul limbii rom., pare mai puţin probabilă, întrucît toate sensurile lui îmbuca duc la semantismul lat. „gură”, pe cînd în rom. bucă înseamnă numai „obraz”. – Der. îmbucătură, s.f. (înghiţitură, duminicat; muştiuc; îmbinare; colţ de stradă); îmbucături, vb. (a vîrî cuiva îmbucăturile în gură).
(Dicţionarul etimologic român)

îmbucá vb., ind. prez. 1 sg. îmbúc, 3 sg. şi pl. îmbúcă
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
ÎMBUCÁ vb. a îmbina, a împreuna, (Ban. şi Transilv.) a păsăli. (A ~ marginile a două scânduri.)
(Dicţionar de sinonime)

ÎMBUCÁ vb. v. gusta, înfuleca, mânca.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: im imb imbu imbuc

Cuvinte se termină cu literele: ca uca buca mbuca