îmbufnare

ÎMBUFNÁ, îmbufnez, vb. I. Refl. şi tranz. (Fam.) A (se) supăra (tăcând sau încruntându-se); a (se) bosumfla. – În + bufnă.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ÎMBUFNÁRE s.f. (Fam.) Acţiunea de a (se) îmbufna şi rezultatul ei; bosumflare. – V. îmbufna.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A SE ÎMBUFN//Á mă ~éz intranz. fam. A deveni ursuz ca urmare a acţiunilor sau vorbelor cuiva; a se bosumfla; a se oţeti; a se şifona. /în + bufnă
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

îmbufná vb., ind. prez. 1 sg. îmbufnéz, 3 sg. şi pl. îmbufneáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)

îmbufnáre s. f., g.-d. art. îmbufnării, pl. îmbufnări
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
ÎMBUFNÁ vb. v. bosumfla.
(Dicţionar de sinonime)

ÎMBUFNÁ vb. v. supăra.
(Dicţionar de sinonime)

ÎMBUFNÁRE s. v. bosumflare.
(Dicţionar de sinonime)

ÎMBUFNÁRE s. v. supărare.
(Dicţionar de sinonime)