îmburghezit

ÎMBURGHEZÍ, îmburghezesc, vb. IV. Refl. A deveni burghez; a căpăta deprinderi, năravuri de burghez; a se burghezi. – În + burghez.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ÎMBURGHEZÍT, -Ă, îmburgheziţi, -te, adj. Devenit burghez; cu obiceiuri de burghez. – V. îmburghezi.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A ÎMBURGHEZ//Í ~ésc tranz. rar A face să se îmburghezească. /în + burghez
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE ÎMBURGHEZ//Í mă ~ésc intranz. rar A căpăta trăsături de burghez; a deveni burghez. /în + burghez
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ÎMBURGHEZÍ vb. IV. refl. A deveni burghez; a căpăta deprinderi de burghez. [Cf. it. imborghesire].
(Dicţionar de neologisme)

ÎMBURGHEZI vb. refl. a deveni burghez; a căpăta deprinderi burgheze. (după it. imborghesire)
(Marele dicţionar de neologisme)

îmburghezí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. îmburghezésc, imperf. 3 sg. îmburghezeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. îmburghezeáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)