ÎMPĂRÁT, împăraţi, s.m. Suveran (absolut) al unui imperiu. ♦ Fig. Stăpân, conducător. – Lat. imperator.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ÎMPĂRÁ//T ~ţi m. 1) (în unele state; folosit şi ca titlu pe lângă numele respectiv) Conducător absolut al ţării; monarh; suveran; riga; rege. 2) fig. Stăpân cu puteri nelimitate. /<lat. imperator
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
împărát (împăráţi), s.m. – Suveran absolut al unui imperiu. – Mr. ampirat. La.t imperator (Puşcariu 785; Candrea-Dens., 824; REW 4305; DAR), cf. alb. mbret (Philippide, II, 644), prov. emperaire, it. imperadore, fr. empereur, sp. emperador. Der. de la nominativ, ca în alb., apare şi în alte cazuri de nume de persoană, cf. băiat, drac, om. Der. împărăteasă, s.f. (soţie de împărat; femeie care conduce un imperiu; nume de plante, Bryonia alba, Atropa Belladonna; la albine, matcă), cu suf. -easă, ca bucătăreasă, cărturăreasă (nu are nici o legătură cu lat. tîrzie imperatrissa, Densusianu, Hlr., 160); împărăţel, s.m. (pasăre, auşel, Troglodytes parvulus), cf. numele său fr. roitelet, sp. reyezuelo; împărătesc, adj. (imperial); împărăteşte, adv. (ca împăraţii); împărăţi, vb. (înv., a proclama pe cineva împărat; a domni); împărăţie, s.f. (imperiu, în mod tradiţional imperiul bizantin iar apoi cel turc); împărătiţă, s.f. (împărăteasă, fată de împărat), cu suf. -iţă; împărătuş, s.m. (auşel).
(Dicţionarul etimologic român)
împărát s. m., pl. împăráţi
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Ler-Împărát s. pr. m.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
împărá, împăréz, vb. I (reg.) 1. a înfige pari sau haraci la vie; a hărăci, a părui (o vie). 2. a împunge cu un ac gros. 3. (refl.) a se înţepa (în ceva), a se împunge. 4. a face cunoscut, a publica.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)
Sinonime:
IARBA-ÎMPĂRÁTULUI s. v. urechelniţă.
(Dicţionar de sinonime)
ÎMPĂRÁTUL s. art. v. steaua polară.
(Dicţionar de sinonime)
ÎMPĂRÁT s. (livr.) cezar, (în Imperiul bizantin) basileu, (pop.) crai, (înv.) chesar, imperator, împărăţie.
(Dicţionar de sinonime)
ÎMPĂRATUL-PÉŞTILOR s. v. regină.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ÎMPĂRÁ//T ~ţi m. 1) (în unele state; folosit şi ca titlu pe lângă numele respectiv) Conducător absolut al ţării; monarh; suveran; riga; rege. 2) fig. Stăpân cu puteri nelimitate. /<lat. imperator
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Dicţionarul etimologic român)
împărát s. m., pl. împăráţi
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Ler-Împărát s. pr. m.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
împărá, împăréz, vb. I (reg.) 1. a înfige pari sau haraci la vie; a hărăci, a părui (o vie). 2. a împunge cu un ac gros. 3. (refl.) a se înţepa (în ceva), a se împunge. 4. a face cunoscut, a publica.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)
Sinonime:
IARBA-ÎMPĂRÁTULUI s. v. urechelniţă.
(Dicţionar de sinonime)
ÎMPĂRÁTUL s. art. v. steaua polară.
(Dicţionar de sinonime)
ÎMPĂRÁT s. (livr.) cezar, (în Imperiul bizantin) basileu, (pop.) crai, (înv.) chesar, imperator, împărăţie.
(Dicţionar de sinonime)
ÎMPĂRATUL-PÉŞTILOR s. v. regină.
(Dicţionar de sinonime)