împingere dex - definiţie, sinonime, conjugare
ÎMPÍNGE, împíng, vb. III. 1. Tranz. A mişca, a urni, a deplasa din loc pe cineva sau ceva, exercitând o apăsare. ♦ Intranz. A se lăsa cu toată greutatea sau puterea spre a urni pe cineva sau ceva din loc. 2. Tranz. A face să înainteze; a duce, a purta (până departe). ♦ Fig. (Adesea peior.) A ajuta pe cineva să ajungă la o situaţie (nemeritată). 3. Tranz. Fig. A îndemna, a îmboldi. 4. Refl. A se înghesui pentru a putea merge înainte. ♦ Tranz. A îmbrânci. 5. Tranz. (Înv.) A izgoni, a alunga. ♦ Fig. A nu accepta, a respinge. 6. Intranz. (Reg.) A cheltui. ♦ Tranz. A plăti. ♢ Expr. A împinge bani (cuiva) = a mitui (pe cineva). [Perf. s. împinsei, part. împins] – Lat. impingere.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ÎMPÍNGERE, împingeri, s.f. Acţiunea de a (se) împinge şi rezultatul ei. ♦ Forţă de apăsare exercitată de un corp asupra altuia. – V. împinge.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A ÎMPÍNGE împíng tranz. 1) (persoane, lucruri etc.) A deplasa prin aplicarea unei forţe de apăsare. ~ dulapul. 2) (persoane) A face să se mişte prin acţiunea bruscă şi puternică a braţelor. ~ pe cineva în prăpastie. 3) (lucruri) A vârî cu forţa, îndesând (într-un spaţiu limitat); a bucşi. ~ hainele în valiză.~ bani (cuiva) a mitui (pe cineva). 4) fig. (persoane) A determina prin diverse mijloace (la o acţiune). ~ la revoltă. 5) fig. (persoane) A ajuta să ajungă (la o situaţie nemeritată). /<lat. impingere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE ÎMPÍNGE mă împíng intranz. pop. A-şi face loc (înainte) înghesuindu-se sau dând brânci. /<lat. impingere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

împínge (împíng, împíns), vb. – 1. A mişca, a deplasa din loc exercitînd o apăsare. – 2. A face să înainteze, să progreseze. – 3. A face favoruri. – 4. A îmboldi, a incita, a mişca. – 5. (Înv.) A respinge. – Mr. pingu, pimşu, pimtu. Lat. impĭngĕre (Puşcariu 788; Candrea-Dens., 1391; REW 4309; DAR), cf. it. (im)pingere (calabr. mpingere), prov. empenher, v. fr. empeindre, cat. empenyer. Var. pinge, foarte rară, nu este reprezentantă directă a lat. pingere, ci a rezultat cu afereză de la (m)pinge. – Der. împingător, adj. (stimulant, incitant; instigator); împinsătură, s.f. (împingere; apăsare). DAR, urmîndu-l pe Giuglea, Dacor., III, 734, considerăîmpinge „a cheltui”, „a face eforturi economice” reprezintă lat. impendĕre, cu aceeaşi confuzie cal încinde-încinge; însă ex. aduse nu sînt convingătoare, şi se explică mai bine prin lat. impĭngĕre.
(Dicţionarul etimologic român)

împínge vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. împíng, perf. s. 1 sg. împinséi, 1 pl. împínserăm; part. împíns
(Dicţionar ortografic al limbii române)

împíngere s. f., g.-d. art. împíngerii; pl. împíngeri
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
ÎMPÍNGE vb. 1. v. îmbrânci. 2. v. mâna. 3. v. antrena.
(Dicţionar de sinonime)

ÎMPÍNGE vb. v. alunga, goni, izgoni, îndemna, respinge, stimula.
(Dicţionar de sinonime)

ÎMPÍNGERE s. v. îmbrâncire, înghionteală, înghiontire, (reg.) înghioldeală, înghioldire.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: im imp impi impin imping

Cuvinte se termină cu literele: re ere gere ngere ingere