împleticit

ÎMPLETICÍ, împleticesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre picioare) A se lovi, a se împiedica unul de altul în mers; (despre oameni) a merge clătinându-se, împiedicându-se. ♦ P. anal. (Despre limbă) A se încurca în timpul vorbitului; (despre oameni) a articula greu cuvintele. 2. A se amesteca, a se încurca, a se încâlci. ♦ Tranz. şi refl. A (se) încolăci. [Var.: (reg.) împletecí vb. IV] – Et. nec.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ÎMPLETICÍT, -Ă, împleticiţi, -te, adj. 1. (Despre picioare, despre pas sau despre mers) Împiedicat, poticnit; (despre oameni) care merge şovăind, clătinându-se. ♦ (Despre limbă) Care articulează anevoios. 2. Amestecat, încurcat, încâlcit. ♦ (Despre vorbă, gând) Greu de înţeles, confuz. [Var.: (reg.) împletecít, -ă adj.] – V. împletici.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A ÎMPLETIC//Í ~ésc tranz. A face să se împleticească. /<lat. implecticare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE ÎMPLETIC//Í mă ~ésc intranz. 1) (despre persoane) A merge împiedicându-se. 2) (despre picioare) A se împiedica unul de altul în mers. ♢ A i se ~ cuiva limba a se încurca la vorbire; a rosti cuvintele cu greu. 3) (despre obiecte) A se amesteca în neordine. 4) rar A se strânge în formă de colac; a se încolăci; a se încovriga. /<lat. implecticare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

împleticí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. împleticésc, imperf. 3 sg. împleticeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. împleticeáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
ÎMPLETICÍ vb. a se clătina, a şovăi, (reg.) a se mătăcăni, a se mătăhăi, a se mătăhăli, a se mătălăi, a se mătănăi. (Omul beat se ~ în mers.)
(Dicţionar de sinonime)

ÎMPLETICÍT adj. clătinat, împiedicat, nesigur, poticnit, şovăielnic, şovăitor, (rar) clătinător, şovăind, şovăit. (Un mers ~.)
(Dicţionar de sinonime)